ADR Sud – Muntenia continuă să dezvolte „din zori până-n seară…”

Distribuie articolul:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA* În data de 15 octombrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a semnat două noi contracte de finanţare în cadrul programului Regio, pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale din judeţul Ialomiţa.

Noi, cei de la ziarul Ştirea n-am fost prezenţi la această întâlnire, deoarece – în opinia domnului Muşat – beneficiarii acestor proiecte sunt cei care ar trebui să invite jurnaliştii să consemneze despre astfel de realizări edilitar-gospodăreşti pe care, primarul şi le arogă ca pe nişte merite deosebite…În sfârşit, cum spuneam şi cu altă ocazie, considerând că menirea noastră este să informăm pe cititorii ziarului Ştirea despre toate câte se întâmplă, trec peste această „pagubă-n ciuperci” produsă de ambâţul primarului (care este…Alexandru Stoica) de a mă considera indezirabilă. Aşa încât, iată vă aduc la cunoştinţă că aceste două noi contracte, pentru care UAT Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, a obţinut finanţare nerambursabilă europeană, au fost depuse în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie a.c. pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.
Proiectul „Sală de gimnastică Liceul pedagogic „Matei Basarab” – Lotul IV, Slobozia”, are o valoare totală de 1.401.215,94 lei, din care valoarea eligibilă este de 1.043.168,61 lei (fonduri FEDR – 886.693,32 lei; fonduri de la bugetul naţional – 135.611,92 lei; cofinanţarea eligibilă a beneficiarului – 20.863,37 lei). Contractul de finanţare vizează îmbunătăţirea calităţii actului educaţional şi creşterea accesului la educaţie în învăţământul preuniversitar prin înfiinţarea unei săli de gimnastică pentru cei 1.112 elevi ai Liceului Pedagogic „Matei Basarab” Slobozia. Într-un interval de zece luni, cu ajutorul fondurilor nerambursabile Regio, se vor executa lucrări pentru construirea unei noi săli de gimnastică, fapt ce va stimula interesul elevilor pentru performanţă sportivă prin concurenţă şi competiţie.
Cel de-al doilea proiect, denumit „Campus şcolar Liceul de Artă „Ionel Perlea” – Slobozia, se va derula pe o perioadă de 14 luni şi are o valoare totală de 11.356.396,71 lei, din care 10.355.794,91 lei reprezintă valoarea totală eligibilă (fonduri FEDR – 8.802.425,67 lei; fonduri de la bugetul naţional – 1.346.253,34 lei; contribuţia beneficiarului – 207.115,90 de lei). Astfel, cu ajutorul ADR SUD MUNTENIA, cu ajutorul fondurilor Regio, se vor executa lucrări de reabilitare a clădirii şcolii şi a sălii de sport şi vor fi construite cinci corpuri de clădire noi (cămine pentru elevi, garsoniere pentru cadre didactice, cantină, ateliere de creaţie şi centrala termică).
Până în prezent, la nivelul judeţului Ialomiţa au fost depuse în total 16 proiecte pentru reabilitarea infrastructurii educaţionale cu sprijin financiar acordat prin programul Regio, dintre acestea primind finanţare 5 contracte, ce au o valoare totală de peste 57 milioane de lei. Despre fiecare proiect în parte, fiţi convinşi  că vom detalia pe parcursul derulării noilor lucrări…

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *