ADR Sud Muntenia „toacă” maldăr de bani fiindcă poate!

Distribuie articolul:

* Şi poate fiindcă „Organele” cu atribuţiuni de control se fac că nu văd (prietenii ştiu de ce!) că, în fapt, rezultatele sunt „sublime, dar lipsesc cu desăvârşire”…

Undeva, pe la jumătatea acestei luni, Agenţia pentru Dezvoltare SAMSUNGRegională Sud Muntenia a organizat, la Călăraşi, ultima întâlnire din cadrul procesului de consultare publică privind elaborarea „Strategiei pentru Specializare Inteligentă în Regiunea Sud Muntenia”.
În cadrul acestui eveniment, cică, au fost supuse dezbaterii varianta draft a documentului şi planul de acţiune regional, ce conţine metodele de implementare, evaluare şi monitorizare a acestei strategii. Şi, cică, acest aşa-numit documentul de planificare – instrument inovativ dedicat dezvoltării economice regionale – a fost realizat după un proces de consultare publică complex, ce a inclus şapte evenimente regionale organizate în toate judeţele din regiunea Sud Muntenia, în perioada 19 mai – 2 iunie, şi nouă ateliere de lucru ale celor trei grupuri de lucru tematice, în perioada 25 iunie – 9 iulie. La întâlnirea finală, cică au participat aproximativ 30 de membri ai celor trei grupuri de lucru tematice: Grupul 1 „Industria construcţiilor de maşini şi de înaltă tehnologie”, Grupul 2 „Agricultură şi domenii conexe” şi Grupul 3 „Turism şi domenii conexe”. Ca şi când numărul de participanţi ar fi cu-adevărat unul impresionant, subalternii directorului Liviu Muşat se laudă anunţându-ne că „toate opiniile şi ideile factorilor implicaţi în acest proces – reprezentanţi ai instituţiilor publice, mediului academic şi al celui privat – au fost adunate şi atent analizate, pentru a avea un fundament corect pentru direcţiile de specializare inteligentă”.
Ce ne face pe noi să ne îndoim că toate aceste „raportări măreţe” chiar s-au realizat? Păi, am putea zice şi noi că „în primul şi-n primul rând” faptul, de necontestat, că nu am fost invitaţi să participăm în timpul derulării acţiunilor, ceea ce ridică un mare semn de întrebare asupra adevărului din spatele acestor raportări măreţe…
Este această ,,Strategie pentru Specializare Inteligentă în Regiunea Sud Muntenia” , altceva decât o tupeistă etalare a unor fraze meşteşugite? Era necesară cheltuirea altor sume de bani pentru acelaşi gen de documente, hârtii? Întrebăm, tocmai fiindcă am aflat că aceasta este realizată de către ADR Sud Muntenia, prin firma contractată – TDP Partners SRL, şi că ea, strategia, cică „vizează identificarea potenţialului de inovare şi reorientarea structurilor industriale şi de cercetare către pieţele naţionale şi internaţionale”. Nu-i aşa că atunci când citiţi aceste fraze, vi se pare că le-aţi mai citit în multe alte documente pentru întocmirea cărora s-au cheltuit alţi, mulţi, bani publici proveniţi din fondurile Uniunii Europene, fonduri pe care nu prea le controlează cine-ar trebui să le (tot) controleze?
IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *