Economic

AJOFM Ialomiţa – veriga slabă între Bugetul Statului şi hoardele de puturoşi

ajofm-bursa-3
  • În judeţul Ialomiţa, anul trecut, aproape 2.300 de persoane au încasat peste 75 de MILIARDE de lei vechi pentru că au fost şomeri. Alte miliarde de lei au fost plătite către 300 de persoane care au beneficiat de plata  unor aşa-numite prime ce se acordă dacă şomerii se angajează pe perioada stabilită pentru a primi şomaj. 

Sunt ani de zile de când politicienii (cei care prin intermediul statului conduc societatea) au inventat AJUTOARELE DE STAT. Motivele pentru care se tot inventează ajutoare pentru cei care, chipurile, nu se pot ajuta singur, converg către acelaşi interes meschi, şi-anume: ademenirea spre vot a maselor largi populare. Printre zecile de ajutoare – în bani, dar nu numai! – cel mai cunoscut este AJUTORUL DE ŞOMAJ. Când citeşti definiţia AJOFM, dar mai ales Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, şi-ajungi la pasajele în care se precizează că ANOFM acordă servicii, în principal, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a instituţiei şi ştii că, în realitate, din ce în ce mai mulţi patroni/fermieri se plâng că nu găsesc forţă de muncă indiferent cât de atrăgătoare ar fi salariile/plata pe ziua de muncă, sigur că te întrebi dacă ANOFM, în speţă, AJOFM Ialomiţa chiar îşi merită bugetul şi chiar e nevoie de-atâţia angajaţi care să facă…ce? Să înregistreze datele de identitate şi pe cele de contact ale celor cărora li se acceptă plata ajutorului, fără ca măcar să li se ceară acestora să prezinte, ÎN FIECARE LUNĂ, dovada faptului că şi-au căutat un loc de muncă?AJOFM 2

Purcoi de bani pentru (ne)munca… !

Când şi cum a fost gândită (strategic, din punct de vedere politico-electoral!) organizarea acestei instituţii, nici nu mai contează! Ce contează este că, de la an la an, sumele alocate de la buget pentru funcţionarea unei asemenea structuri bugetofage au tot crescut, deşi se raportează că numărul şomerilor a scăzut.

Exemplificăm : în anul 2016, în Ialomiţa, au fost întocmite 2.287 de dosare pentru cei ce-au încasat indemnizaţie de şomaj. Fix 7.539.678 lei (adică peste 75 de MILIARDE de lei vechi!!) au fost cheltuiţi pentru cei care, chipurile, nu şi-au găsit un loc de muncă. Dacă au căutat, angajaţii AJOFM nu i-au întrebat! Şi nici nouă nu ne spun dacă acelora care se prezintă să încaseze şomajul li s-a repartizat un loc de muncă, iar aceştia au refuzat… Aflând că AJOFM Ialomiţa a avut în conturi suma de 14.631.000 lei, adică aproape 147 de MILIARDE de lei vechi, sigur că înţelegem frustrarea patronilor care se plâng că nu găsesc nici măcar muncitori necalificaţi, darămite specialişti, tocmai din cauză că Statul, prin AJOFM şi alte structuri, acordă fel de fel de ajutoare financiare care, la o adică, încurajează nemunca! Şi când înţelegem că pentru ca hoardele de şomeri şi de asistaţi social să încaseze indemnizaţii şi/sau fel de fel de alte ajutoare, în instituţia statului denumită AJOFM Ialomiţa pontează 35 de birocraţi pentru a căror salarizare, anul trecut s-a cheltuit suma de 1.828.000 lei, AJOFM dir Mocanescu 1adică peste 18 MILIARDE de lei vechi, sigur că înţelegem cum ajunge să crească frustrarea până ce se transformă în ideea de revoltă!

Dubioasele CURSURI şi SUBVENŢII  …

Putem accepta ideea că nu datorită/din cauza „parandărătului” nu văd „Organele de control” şi dincolo de aparenţe, în ceea ce priveşte aceste aşa-zisele cursuri de formare profesională. Totuşi, patronilor le este din ce în ce mai greu să accepte că în timp ce ei nu găsesc forţa de muncă necesară producţiei/serviciilor, Georgian Mocănescu – directorul  AJOFM Ialomiţa raportează cu mândrie liberală că în anul de graţie 2016 „a organizat cursuri pentru un număr de 20 de meserii, la care au participat 698 de cursanţi (…) iar în primul semestru al anului 2017 au fost organizate 7 cursuri la care au fost înscrişi un număr de 212 cursanţi (…) În anul 2016 un număr de 240 de angajatori (firme, patroni, n.red) au beneficiat de subvenţii ca urmare a încadrării în muncă a persoanelor provenind din categorii defavorizate, suma totală acordată situându-se la valoarea de 1.892.132 lei… ”. Da, aţi citit bine, aproape 19 MILIARDE de lei vechi, au intrat în conturile patronilor care au ştiut cum să folosească forţa de muncă subvenţionată prin AJOFM. Anul acesta, în primul semestru, alte aproape 4,5 MILIARDE deja au intrat în conturile cam aceloraşi firme ce parcă s-au abonat la subvenţii, mai ceva ca fermierii…! Nu, nu noi  insinuăm că, în fapt, există o relaţie care ridică oarece semne de întrebare şi cu existenţa în realitate, nu numai în scripte, în hârtii şi statistici, a acestor cursuri şi a acestor angajări. Aceste insinuări le auzim din spusele altor patroni, ale acelora care nu găsesc forţă de muncă pregătită la cursurile alea …plătite şi răsplătite! Despre CURSURI ziarul Ştirea a tot scris şi, cu siguranţă, va mai scrie! Şi-asta, deoarece, noi ştim şi scriem de ani de zile că, în opinia multora dintre patroni, AJOFM ar trebui să ceară celor ce primesc indemnizaţie, să prezinte ŞTAMPILA şi/sau SEMNĂTURA patronilor la care şomerii, absolvenţii sau nu ai cursurilor, s-au prezentat pentru a-şi căuta un loc de muncă…!

IONICA GHINEA

 

Lasa un comentariu

eighteen − 2 =