Administrație

Averea la control: azi vicepreşedintele CJI – Gae Ionel

Conducerea CJI

Mulţi cetăţeni ialomiţeni au înţeles faptul că „sacul cu bănet” al judeţului Ialomiţa s-a mutat recent de la fostul preşedinte CJI – Silvian Ciupercă direct la „întâiul ghiul al amărenilor” în persoana preşedintelui Victor Moraru. Ce nu au înţeles oamenii este faptul că inclusiv cei din linia a doua a schemei de ierarhizare din administraţia publică judeţeană, adică cei doi vicepreşedinţi de la CJI şi-au asumat odată cu funcţia şi rolul de coordonator pentru bunul mers al judeţului Ialomiţa.

Scurt istoric al vicepreşedintelui CJI

După debutul mediocru pe şcena politică slobozeană prin depunerea candidaturii pentru fotoliul de primar al oraşului, care avea să fie un eşec lamentabil în ceea ce priveşte activitatea politică de la nivel local obţinând puţin peste 200 de voturi, avocatul Gae Ionel spre surprinderea multora avea să fie desemnat „la mica înţelegere” pentru a face parte din conducerea CJI. Pentru vicepreşedintele CJI istoria nu a făcut altceva decât să se repete în ceea ce priveşte activitatea politică prin care acesta a dorit să ajungă în 2012 primar în Hârşova, atunci când arăta cu degetul spre autorităţile locale de la conducerea localităţii. La momentul depunerii candidaturii pentru primăria Hârşova, actualul vicepreşedinte al CJI susţinea sus şi tare în presa locală cum că „Hârşova nu a evoluat din cauza lipsei de iniţiativă a autorităţilor”. Ironia face ca după 4 ani acesta să ajungă vicepreşedintele CJI dar pe parcursul unui întreg an să nu „mişte în front”, ascultând de cuvântul preşedintelui CJI, cuvânt care a devenit între timp şi literă de lege imprimată prin diverse regulamente interioare ale instituţiei de când Victor Moraru a fost numit la şefia CJI prin conjunctura de consilieri PSD + ALDE.

Gae Ionel după un an de mandat la Consiliul Judeţean Ialomiţa

Carevasăzică activitatea vicepreşedintelui în ochii oamenilor se prezintă astfel: zero luări de cuvând în şedinţele Consiliului Judeţean Ialomiţa, zero iniţiative personale şi zero răspunsuri la întrebările incomode ale presei. „O fi luat un microb de la autorităţile hârşovene că altfel omul era chitit pe treabă când a venit. Oare l-a împrăştiat şi prin CJI de te pomeneşti că nu mai au ăştia iniţiative? Şi tocmai acum când zice Moraru că vin fondurile europene mai repede ca viiturile în Bărăgan…” vorbesc oamenii trecând prin faţa celebrei gropi din faţa primăriei, devenită un fel de emblemă pentru municipiul Slobozia. Şi pentru că tot este mare tam-tam la nivel naţional cu pensiile „nesimţite” din sectorul MApN, MAI şi alte astfel de abrevieri şi prescurtări ale organelor statului ne-am adus aminte de faptul că vicepreşedintele este omul sistemului, aşa că am căutat în arhivă: “Am urmat cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, din Bucureşti. Sunt prima promoţie a Academiei, absolvent al promoţiei 1993. Sunt licenţiat în drept. Am lucrat ca ofiţer la Poliţia oraşului Hârşova, ulterior am devenit comandant al acestei subunităţi de Poliţie. În 2007 am plecat din sistem, fără probleme.”  declara acesta pentru ziarul Ştirea în vara anului 2016. De fapt prin expresia “plecat din sistem” vicepreşedintele s-a referit la pensionare. Adică fix la celebrele pensionări care astăzi sunt dezbătute la nivelul guvernului condus de Liviu Dragnea.

D7K_3206Avere de bugetar

Aşadar, după 14-15 ani în care şi-a servit patria în cadrul Poliţiei oraşului Hârşova, vicele Gae Ionel a încasat în anul 2016 suma de 36.000 lei, adică 3.000 lei lunar conform propriei declaraţii de avere cu explicaţia “Casa de pensii MAI”. Pe lângă pensie, acesta a mai încasat şi suma de aproximativ 5.639 lei lunar reprezentând indemnizaţia pentru funcţia publică pe care o ocupă. Şi asta fără a lua în calcul eventualele sporuri şi prime pe care personalul CJI le poate încasa prin bunăvoinţa robului lui Dumnezeu – Victor Miruitorul. În ceea ce priveşte bunăstarea imobiliară a vicepreşedintelui Gae, acesta nu credem că poate invoca prea multe lipsuri, ţinând cont că în anul în care a fost “uns” pe funcţie şi poate chiar cu Mir(o) de preşedintele Moraru, a înstrăinat prin vânzare apartamentul din Slobozia către numitul Gae Alin pentru suma de 121.600 lei şi a construit împreună cu soţia sa o casă în Slobozia având suprafaţa de 176 mp. Acesta mai deţine două terenuri în intravilanul oraşului Slobozia cu suprafaţa de 300 mp respectiv 334 mp, dar şi un teren de 761 mp în comuna Iazu. Destul de bine pentru un fost ofiţer şi fost comandant al Poliţiei Hârşova, consilier local şi actualmente vicepreşedinte CJI, deci pentru un om care după anii `90 a lucrat la stat. Oare la fel ca majoritatea bugetarilor, acesta s-a plâns şi de “salariile mizere” pe toată această perioadă ieşind în stradă şi cerând majorări salariale şi pensii speciale?

Victor Ghinea

Lasa un comentariu

five + sixteen =