Acum aproape patru ani, tot în ziarul Ştirea, scriam că eu – şi ca mine, mulţi alţii! – suntem pregătiţi psihologic pentru trauma de a-l (mai) avea primar pe fostul viceprimar Gabi Ionaşcu. Din păcate pentru sufletele noastre prea puţin dispuse a suporta o astfel de amărăciune, moldoveanul pripăşit pe-aceste … Continuare »
„Apa lui Ionaşcu“, în caricaturi
La mijlocul acestei săptămîni, miercuri, 14 decembrie, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea“ a fost organizată o expoziţie de caricaturi aparţinînd consilierului judeţean Gheorghe Nicolae. Început după binecunoscuta punctualitate românească, adică mai tîrziu cu 30 de minute faţă de ora stabilită, evenimentul a reprezentant prima astfel de iniţiativă locală găzduită … Continuare »
Liberalii cheamă tinerii la fonduri europene
Miercuri, 14 decembrie, organizaţia judeţeană a PNL Ialomiţa şi Organizaţia Femeilor Liberale au organizat la Slobozia o sesiune de informare interactivă privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltară rurală. Au participat la eveniment reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, preşedintele PNL Ialomiţa, Ioan Martin şi … Continuare »
Sărbătoarea colindului la Slobozia
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa desfăşoară duminică, 18 decembrie, la Slobozia, o nouă ediţie a Sărbătorii colindului „Sub zare de soare“. Festivalul de colinde va aduce şi în acest an pe ialomiţeni mai aproape sufleteşte de Sfintele Sărbători de Iarnă şi mai ales aproape de tradiţiile … Continuare »
Talentul răzbate chiar şi de dincolo gratii
* În prezenţa unui număr de-a dreptul impresionant de iubitori de artă, conducerea Penitenciarului din Slobozia a ocazionat vernisajul unui deţinut.
Nu ştiu dacă doamna Mariana Obrejan – purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Slobozia – l-a convins pe comisarul şef, Andrei Dumitru – cel care este şi comandantul unităţii de … Continuare »
AJF Ialomiţa a sfinţit noul sediu
Miercuri, 16 noiembrie, la noul sediul al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Ialomiţa, prezidată de prof. Mihai Basarab, a avut loc slujba de sfinţire a „Casei Fotbalului Ialomiţean“, clădire ce sub această denumire adăposteşte sediul AJF, singura asociaţie din ţară care are un imobil propriu în care îşi desfăşoară activitatea. La … Continuare »
La Feteşti, din cauza datoriilor, SC RAJA sistează furnizarea serviciilor către unele blocuri
* Miercuri dimineaţa, după cum se vede în fotografia alăturată, în faţa unor blocuri din municipiul Feteşti, locatarii s-au strâns „ciorchine” pentru a împiedica RAJA să-i debranşeze de la apă.
„ …Este vorba despre o Asociaţie care are o restanţă de aproape 800 de milioane de lei vechi, adunată din … Continuare »
Ei sunt cei care-au împădurit 5 hectare de teren
* La sfârşitul săptămânii trecute , a avut loc prima acţiune de împădurire de anul acesta organizată de mişcarea „Plantăm fapte bune în România”.
Acţiunea a fost pregătită cu cinci persoane din Bucureşti şi o persoană din judeţ, precum şi cu instituţii partenere precum Instituţia Prefectului Ialomiţa, Direcţia Silvică Ialomită, … Continuare »
Săptămîna fotbalului la Slobozia
Marţi, 11 octombrie, la Slobozia, Cargill România şi Fundaţia clubului Chelsea Londra au dat startul săptămînii de fotbal în reşedinţa de judeţ, acţiune al cărei scop este îmbunătăţirea abilităţilor tinerilor jucători de fotbal din judeţul Ialomiţa, precum şi a antrenorilor acestora. În cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Sala … Continuare »
În ceea ce priveşte descoperirea de noi talente, un ONG ia „caimacul” instituţiilor de cultură
Concursul spectacol ,,TALENTUL MEU” faza locala s-a desfăşurat până la aceasta dată la Slobozia pe 22 sept 2011, la Miloşeşti în cadrul Zilei comunei pe 02 Oct. 2011, la Amara în Cadrul festivalului Clătitelor, duminică 02 oct. 2011 , la Ciochina pe 04 oct. 2011 şi la Feteşti în aceeaşi zi … Continuare »
Jumătate de secol de învăţămînt liceal la Ţăndărei
Vineri, 30 septembrie, la Grupul Şcolar Agricol din oraşul Ţăndărei, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, s-au aniversat 50 de ani de învăţămînt liceal în comunitatea urbană amintită. Pe acordurile formaţiei Beatles, gazdele evenimentului, cadrele didactice ale unităţii de învăţămînt din Ţăndărei au trecut în revistă istoria lideului în imagini … Continuare »
CECCAR – Ialomiţa a sărbătorit „ Ziua Naţională a Contabilului Român”
* Totodată, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România a sărbătorit împlinirea a 90 de ani de la înfiinţare. Conform tradiţiei, şi anul acesta desfăşurarea fericitului eveniment a adunat laolaltă profesioniştii, oamenii politici, reprezentanţii Patronatelor şi, bineînţeles, artiştii.
Miercuri, 21 septembrie 2011, începând cu orele 15:00, sala Centrului Cultural UNESCO … Continuare »
AIMA – un Congres desfăşurat româneşte
Muzeografi, etnologi şi specialişti în agricultură, din ţară şi străinătate, şi-au încântat privirile cu „acareturile” moşilor şi strămoşilor românilor şi şi-au desfătat simţurile gustând cu poftă din tradiţionalele produse româneşti, în fruntea cărora, la loc de mare cinste, stau pâinea şi vinul – ca simboluri ale creştinismului.
Muzeul Agriculturii din … Continuare »
Locul 10 pentru pompierii ialomiţeni
Vineri, 02.09.2011, s-a desfăşurat ultima probă a concursului, „ Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă” la care echipa noastră s-a clasat pe locul 12. În clasamentul general, podiumul a fost ocupat după cum urmează:
Locul I – lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Călăraşi;
Locul II – lotul Inspectoratului pentru … Continuare »
Felicitări Octav Drăgoi!
Ţara noastră s-a descurcat de minune la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Amsterdam clasându-se pe poziţia a opta. Cu o medalie de aur şi cinci de argint România a depăşit Japonia, Canada sau chiar Marea Britanie. Pe primele locuri s-au clasat China şi SUA câte şase medalii de aur. … Continuare »
Sunt şi elevi cu care ne putem mândri
Unul dintre ei este Sebastian Solomon, în vârstă de 11 ani, elev la Liceul de Artă Ionel Perlea Slobozia, clasa de pian prof. Antoaneta Vlad, a câştigat PREMIUL I Secţiunea Compoziţie la Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică şi Compoziţie “Carl Filtsch” 2011
Evenimentul, ajuns la cea de-a XVI-a ediţie, deschis afirmării … Continuare »
Stavăr zice că elevii cărora li s-au încurcat subiectele „au fost favorizaţi”
* În cadrul Liceului de Artă din Slobozia, la examenul la matematică s-au încurcat subiectele. Nervi, teamă, emoţii şi, nu în ultimul rând, reclamaţii la „Generalul” Inspectoratului Şcolar şi, bineînţeles, la presă.
Joi, pe la orele prânzului, aceste vorbe aveau să scoată redacţiile din „foamea” de subiecte de senzaţie . … Continuare »
Patronul Eugen Cristea dă de muncă – în plus! – oamenilor directorului Cristi Obrejan ?!
Asociaţia AZMSE al cărei preşedinte este domnul Cristea îşi propune să organizeze – printre multe alte acţiuni, desigur! – în fiecare an de-acum încolo, Festivalul – Concurs „ TALENTUL MEU”. Festivalul – Concurs se va desfăşura – începând de luna aceasta şi terminând pe la sfârşitul lunii octombrie – pe … Continuare »
Maria Petre infirmă candidatura
Cum se ştie, într-un interviu acordat, în urmă cu câteva luni, publicaţiei „Ştirea”, Maria Petre declara că nu o mai interesează politica şi, ca atare, nici alegerile locale din 2012. Cum în zgomotul declanşat deja în jurul acestor alegeri apare şi numele Maria Petre, candidat ba la Primărie, ba la … Continuare »
De ce atâta sărăcie când pământu-i bogăţie?
● Întrebare retorică la întâlnirea Călin Popescu Tăriceanu – oameni de afaceri ialomiţeni
Omul de afaceri, omul politic
„Mi-am început afacerile de timpuriu şi mă bucură acest lucru pentru că din afaceri am primit confortul necesar ca să pot să fac politică detaşat de alte tentaţii…” Iată cuvintele cu care dl. Tăriceanu … Continuare »





















