Administrație

DADP cheltuieşte prea mult pentru… halul în care arată municipiul Slobozia!

DADP (4)
  • Municipiul-reşedinţă de judeţ este, mai nou, administrat de domnul Puia. Slujbaş aflat în subordinea primarului care este Mocioniu, administratorul localităţii lasă impresia că şi-a trecut pe agenda sa de lucru şi DADP, o subunitate care chiar dacă se află în directa subordine a viceprimarului Gradea, tot de edilul-şef ascultă…!  

Cum pe noi nu ne interesează, decât în anumite condiţii, ordinea (ierarhia) politico-administrativă, ci dezordinea administrativ-financiară ce se tot petrece prin documentele UAT, ne-am interesat despre sumele pe care le-a „tocat”, şi în anul 2017, conducerea de partid şi de stat de talie municipală. Şi am aflat că anul trecut Bugetul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public (D.A.D.P) Slobozia a fost în cuantum de vreo 15.000.000 lei. Adică 150 de MILIARDE de lei vechi. Sper că sunteţi de acord cu noi că sunt bani, nu glumă! Vreţi să aflaţi cât din acest purcoi de bani înseamnă „cheltuieli de personal”? Ne-am interesat pentru dumneavoastră şi am aflat că vreo 40% din teancul de bani au însemnat salariile celor 185 de angajaţi câţi cuprinde Organigrama DADP condusă de tinerelul director Roşca. Cât înseamnă, în lei, procentul acesta? Potrivit informaţiilor oficiale, peste 52 de MILIARDE de lei vechi s-au scurs în lefurile celor de la „Spaţii verzi”, a celor de la Serviciul de Ecarisaj şi, desigur, a birocraţilor ce-şi fac veacul într-o locaţie amenajată tocmai la ieşire din oraş, parcă intenţionat spre a nu fi Piata Revolutiei inundataderanjaţi…!

Căsuţe, panseluţe şi multă laudă de sine!  

Când prea puţini mai credeau că la jumătatea primei luni din primăvara acestui an s-ar mai putea întâmpla să ningă viscolit şi să îngheţe bocnă pământul, Mama Natură a retrimis iarna pe meleagurile pe care deja răsăriseră ghioceii, toporaşii, viorelele şi-alţi „vestitorii primăverii”. Într-o filmare postată pe site-ul www.ziarulstirea.ro , de cum am văzut cu ce tupeu se laudă primarul şi directorul DADP din cadrul Primăriei municipiului, prezentând pe reţelele de socializare o filmare „făcută” – contracost, desigur! – ca să dea bine la impresia artistică, am ieşit şi am preluat imagini „grăitoare” din chiar realitatea înconjurătoare. Mai apoi, am coroborat informaţiile despre o parte dintre cheltuielile DADP, cu starea de fapt din locurile speciali amenajate din cheltuiala bugetară care nu este deloc una modică. Spunem asta având în vedere căsuţele din lemn ce au fost achiziţionate la sfârşitul ancasute noiului trecut, dar care din păcate stau nefolosite, deşi au fost înşirate lângă clădirea ce adăposteşte Centrul Cultural „Ionel Perlea”, colţ cu Piaţa Revoluţiei – un DADP 2018obiectiv urbanistic a cărei modernizare a început cu ani în urmă, a costat „o căruţă de bani” proveniţi din fonduri alocate de la UE, şi „zace” din cauza incompetenţei Administraţiei publice locale. Şi când ştim că pentru aceste 26 (douăzeci şi şase!) de căsuţe construite din lemn a fost deja plătită suma de 77.350 lei (adică peste 700 de milioane de lei vechi), dar vedem cum de 8 Martie, comercianţii tot pe trotuarul bulevardului Matei Basarab „şi-au făcut veacul”, sigur că ne întrebăm de ce s-a grăbit primarul şi, respectiv, directorul DADP ca…să cheltuaiscă fără să şi le folosească. Sigur că ştim şi noi că le vor folosi cândva, mai devreme sau mai târziu! Ce nu ştim este CE AU FĂCUT CU CELELALTE CĂSUŢE? Cum care căsuţe? Alea, tot din lemn, pe care le-am văzut folosite pe când în vechea Piaţă a Revoluţiei veneau meşteşugarii ce vindeau tot felul de produse care…mai de care considerate drept „manufacturi”, chit că se vedea de la o poştă că erau „turcisme” şi „chinezării”!DADP inaintasi

Ce zice actualul că a cumpărat fostul!

Cine a fost director înainte ca tănărul Roşca să fie „uns” în funcţie?  Domnul Ştefan.  Dacă despre ION Ştefan s-a bârfit prin târg că era „unealta” lui Stoica, primarul care l-a păstrat pe post de consilier personal pe probleme de peisagistică pe direDADP Rosca 1ctorul de dinaintea lui Ion Ştefan, despre Roşca se bârfeşte că dacă nu era prietenul lui Mocioniu, nu ajungea director, cu toată apartenenţa lui la casta rotaryană…! Acum c-am trecut în revistă descendenţa pe linie politico-administrativă, ne-apucăm să enumerăm ce alte cheltuieli cu achiziţiile a mai făcut DADP, în anul de graţie 2017.

  • Ansamblu de joacă – 6 bucăţi (?) , în valoare de aproape 200.000 lei. Mai exact 197.764 lei. Ceea ce în lei vechi înseamnă aproape două miliarde. Sigur că am fi vrut să aflăm unde sunt amplasate cele 6 bucăţi şi ce anume presupune o bucată/ansamblu? Chiar dacă ştim că, la o adică, cei întrebaţi ştiu repede recurge la „permutări şi aranjamente” menite a ne convinge, totuşi o să vrem să ne arate prea scumpele „ansambluri”;
  • Tocător de crengi = 44.030 lei, adică peste 400 de milioane lei vechi;
  • Sărăriţă – 2 bucăţi = 31.916 lei, deci peste 300 de milioane lei vechi;
  • Dale cauciuc alveolare 1.500 mp = 128.520 lei, adică aproape 1,3 MILIARDE lei vechi;
  • Aparat FITNESS – 6 bucăţi = 80.998 lei, adică peste 800 de milioane lei vechi;
  • DECORAŢIUNI tridimensionale = 47.469 lei, adică aproape dig500 de milioane lei vechi.

Cum arată oraşul privit prin prisma cheltuielilor bugetare, vă lăsăm pe dumneavoastră să apreciaţi, noi, cei de la ziarul Ştirea DADP iarba ploaiefiind deja sătui să tot scriem că raportat la banii cheltuiţi, curăţenia şi – mai ales! – peisagistica oraşului lasă de dorit. Cel mai la îndemână indiciu este acel aşa-numit „gard viu” îmbătrânit şi, pe cale de consecinţă, veşnic uscat, care străjuieşte trotuarele din Slobozia, astfel dând un aspect şi mai prăfuit bietelor uliţe cu pretenţii de bulevard!

IONICA GHINEA

Lasa un comentariu

seventeen + 17 =