Administrație

DADP Slobozia produce! Pentru moment mai mult(e) găuri în bugetul local

DADP (4)

După cum au observat cetăţenii municipiului Slobozia, odată cu venirea mult aşteptatei primăveri, angajaţii DADP-ului au apărut „precum ciupercile după ploaie” şi plini de energie. Aceştia par a se fi trezit dintr-o lungă hibernare politico-administrativă orchestrată cu precizie chirurgicală de directorul Ion Ştefan precum şi de directorul adjunct Dumitru Valentin, la comanda primarului umblător. Curioşi din fire, am dorit să aflăm şi noi activitatea instituţiei din subordinea primăriei Slobozia, aşa că am formulat un set de întrebări cu privire la lucră(tu)rile şi banii vehiculaţi anul trecut în DADP. Nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că DADP Slobozia are un număr total de 187 de salariaţi al cărui fond de salarii pe anul 2016 a fost de 4 milioane de lei, rezultând o medie de aproape 1800 lei lunar, sumă deloc de neglijat tinând cont că omologi de-ai lor din sectorul privat ridică de la caseria unei societăţi comerciale cu acelaşi domeniu de activitate, un salariu cu câteva sute de lei mai mic, başca au şi mai puţine zile de concediu, etc. Şi pentru că este perioada aceea în care an de an se plantează flori, am zis totuşi să întrebăm şi de celebra seră a DADP-ului, despre care am aflat că adăposteşte un număr de 129.863 de flori care urmează să fie plantate în perioada următoare. Dar pentru că „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”, surse din DADP spun că în săptămâna dinaintea Paştelui, unul dintre şefi ar fi mers la Tulcea pentru a mai aduce aproximativ 70 de mii de flori, deşi în adresa pe care am primit-o scrie negru pe alb următoarele:DADP (6) „ (…) numărul de flori produse în seră asigură necesarul pentru locaţiile de flori din municipiul Slobozia”. Oare să fie din cauză că o bună parte din cele 129 de mii sunt doar pe hârtie? Tot la capitolul resurse umane aflăm şi că la serele DADP Slobozia, în anul 2016 au lucrat 24 de salariaţi care au avut un fond de salarii în valoare totală de 480.564 lei, rezultând un salariu mediu de 1668 lei lunar pentru fiecare dintre aceştia, dar asta numai în teorie. Referitor la bugetul de cheltuieli al DADP aferent anului 2016, în acelaşi document se specifică faptul că acesta a fost în sumă de 13.466.889 lei adică peste 134 de miliarde lei vechi, şi desigur cum era de aşteptat Direcţia de Administrare a Domeniului Public Slobozia a înregistrat numai 378.000 lei reprezentând venituri. Iar pentru că ştim cu siguranţă că cititorii noştri nu au memorie scurtă precum şi-ar dori toţi oamenii politici autohtoni şi nu numai, avem o întrebare: Vă mai aduceţi aminte de lucrările care s-au executat pe Bulevardul Unirii în timpul mandatului primarului  Stoica Alexandru zis şi primarul „Hai sictir!”, acelea de modernizare a spaţiilor verzi dotate cu sisteme de irigaţii automatizate precum şi construirea fântânilor respective? Ei bine, la fel ca mulţi dintre cetăţenii acestui oraş, nu înţelegem de ce respectivele lucrări nu au fost executate de DADP cu oamenii din subordine şi a fost necesară plata către o altă societate comercială. Să fie vorba despre una dintre societăţile „de casă” ale PSD Ialomiţa, ţinând cont că îi (de)serveşte pe toţi oamenii cu funcţii de conducere din partid, atunci când vine vorba de vilele lor şi înfrumuseţarea acestora? Deşi, iată, ştim câte ceva despre multitudinea de activităţi pe care această unitate din subordinea primăriei o desfăşoară, nu putem să nu ne întrebăm: Ce sorţi de izbândă ar avea DADP într-o economie de piaţă reală, având cheltuieli de 35 de ori mai mari decât venituri? Cel mai probabil, o societate comercială cu „apucăturile” DADP Slobozia ar fi sortită eşecului chiar dinainte să îşi deschidă porţile.

Victor Ghinea

Lasa un comentariu

four × four =