Anunturi

Deziderat: 80% rata de absorbţie a banilor UE

SAMSUNG

ADR fonduri UEPotrivit informaţiilor furnizate de ADR Sud Muntenia am reţinut pentru cititorii ziarului Ştirea că ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, a declarat în cadrul unui interviu, că România ar putea ajunge în acest an la o absorbţie a fondurilor europene de peste 80%, corespunzătoare cadrului financiar 2007-2013. În acelaşi timp atrage atenţia că 2015 este un an într-adevăr dificil, pentru că se suprapun două perioade de programare.
„În primul rând este cea care se termină în 2015, 2007-2013, din care noi trebuie să atragem cât mai mult ca să câştigăm. (…) România, să nu uităm, a pierdut aproape cinci ani şi jumătate, în care, practic, nu a făcut absolut nimic, a avut o rată de absorbţie foarte aproape de zero. Eu estimez în acest an că vom ajunge şi poate chiar putem depăşi peste 80% din ceea ce Comisia ne-a alocat pentru actualul cadru financiar”, a declarat cel ce stăpâneşte « meandrele concretului » în ceea ce priveşte banii UE. Cum despre simplificarea legislaţiei se vorbeşte de ani de zile, ministrul a reiterat acest deziderat. Şi a arătat că vede anul 2015 ca pe un an în care se vor schimba foarte multe din punctul de vedere al simplificării legislaţiei, procedurilor. „Dacă înainte dura luni întregi, peste şase luni, să evaluezi şi să selectezi un proiect, astăzi media este de maximum o lună, o lună şi jumătate, aproape două maximum, cu tot cu semnare de contract de finanţare, ceea ce automat duce la o grăbire a acestui proces. Sau plăţile. Înainte, ştim foarte bine, erau luni întregi, în care beneficiarii nu erau plătiţi. Acum, acest proces — depinde, bineînţeles, şi de Programul Operaţional respectiv — poate să ajungă şi sub 20 de zile. (…) În primul rând, ştiţi foarte bine, resursa umană este principala zonă în care trebuie acţionat.”, a detaliat ministrul Teodorovici, citat de sursa fabricadebani.ro .

1 Comentariu

Lasa un comentariu

13 − four =