Economic

Direcţia Agricolă Ialomiţa – încă o instituţie care se face că face …

DADR Ialomita
  • Deşi denumirea pare una care ar trebui să fie de-o importanţă covârşitoare în domeniul agro-industrial, din păcate, din cauza directoraşilor numiţi în funcţie pe bază de apartenenţă politică, activitatea DADR şi a „sateliţilor” acesteia, rămâne una care conduce la ideea că, în practică, această structură organizatorică „toacă” banii bugetului, fără ca agricultori/fermierii să fi beneficiat de cine ştie ce ajutoare şi/sau consultanţă.  

Acţiuni penibile şi…ca să fie bifate!

Nu scriem astăzi despre numărul de salariaţi, bugetul cheltuit mai abitir pe salariile angajaţilor, afacerile (agroindustriale şi nu numai!) din spatele multora dintre angajaţi, decartările/sponsorizările la puşculiţa de partid pentru ca FISCUL/DNA să nu vadă şi dincolo de aparenţe, intrajutorarea tovărăşească dintre „băieţii deştepţi” care conduc sau lucrează (mai mult în avantajul clicii, desigur!) acei sateliţi ce roiesc în jurul acestui mult prea subvenţionat domeniu de activitate al economiei naţionale. Azi scriem doar despre ghinionul directorului executiv al Direcţiei Agricole Judeţului (DAJ) Ialomiţa de a invita presa la o întâlnire informală ce ar fi trebuit să se desfăşoare, chipurile, având ca scop „ acţiuni pentru înregistrarea potenţialelor produse agroalimentare pe unul din sistemele de calitate europene : DOP; IGP; STG”, bla, bla, bla. Trecând pe-o invitaţie sclifosit tipărită, nume ce se doresc a fi sonore în mentalul colectivului de agricultori, domnul Emil GHINEA a mizat, probabil, pe faptul că vor fi prezenţi jurnaliştii aserviţi (chiriaşi, beneficiari ai subvenţiilor, slugi ale partidelor ori chiar „ciugulitori”) şi, deci, cei lipsiţi de interesul de-a vedea că în sala aia care nu este una insalubră, ci de-a dreptul împuţită. Căci, la acţiune au participat o mână de oameni, şi-aceia „aduşi cu arcanul” de prin instituţiile statului, inclusiv cea de CULTURĂ. Da, aţi citit bine! Nu voi face acum „teoria chibritului” despre prezenţa instructorului de dansuri populare sau a directoarei Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” în sala în care se discuta despre „sortimente de produse agroalimentare conform scemelor de calitate europene”. Nu voi pritoci prea mult nici măcar pe subiectul mult discutatei asocieri  pentru promovarea produselor. Vă voi spune doar că invitaţii „de seamă” sosiţi din partea Ministerului Agriculturii n-au părut a „roşi la obrazul gros” din cauza faptului că rosteau statistici ruşinoase despre locul ocupat la România în rândul ţărilor care au impus pe piaţa europeană cele 1.300 de produse. Ştiţi câte produse are România recunoscute ca brand? PATRU. Şi-acestea sunt: salamul de Sibiu, magiunul de Topoloveni; peşte NOVAC afumat; telemea de…nici nu m-a mai interesat să reţin, deoarece prea vorbea un nene venit de la Centru cu-atâta patos că l-am suspectat de publicitate mascată, zău aşa! Deci, România are numai 4 produse recunoscute! Asta, în timp ce Italia are 166; Spania are 102; Franţa are DADR 2100; Germania are 77 şi tot aşa…!

Concluzii, recomandări? Prostii!

Sigur că actualii „iubiţi conducători” ai instituţiilor se prefac că nu văd că fiecare acţiune postdecembristă seamănă izbitor de tare cu acţiunile tovărăşeşti de dinainte de ’89 . Şi sigur că eu, care-am fost comunistă, am „ochiul format” şi mi-am dat seama că oamenii prezenţi în sală nu vor „lua cuvântul”, astfel încât timpul lor să nu fi fost petrecut inutil într-o sală mizeră. Aşa că după ce, cu stoicism, am ascultat-o îndelung pe-acea madamă (venită şi ea tot de la Centru) care a citit cu intonaţie (cam peltică, dar nu asta a fost deranjant!) polologhia scrisă în calculatorul ce-a proiectat pe peretele sălii (cu scaune rupte şi în care pare că nu s-a mai văruit de pe vremea lui Ceauşescu) fel de fel de informaţii care mai de care mai de…găsit pe Internet, m-am ridicat şi am plecat, convinsă fiind că nu voi pierde prea mult din informaţiile ce mi le-ar fi furnizat şi sau confirmat cei „înscrişi la cuvânt”. Căci, la o adică, de-au spus ceva, ce să fi spus fermierii? Care-i cauza pentru care ei, producătorii, nu se pot asocia astfel încât să poată îndeplini cerinţele de calitate impuse de marile magazine din Ialomiţa, România, Europa? Sau că, din păcate, calitatea produselor româneşti, deşi „băgată la înaintare”, când vine vorba despre condiţii de fabricare, depozitare, transport, comercializarea este îngreunată tocmai fiindcă nu prea e ca în teorie şi, deopotrivă, în „raportările măreţe” de tip postdecembrist? Chit că întrebăreile sunt retorice, tot ne-ar plăcea să înţeleagă conducerea DADR (şi cea a AFIR, şi cea a APIA, şi a instituţiei „mamă” care le patronează la nivel judeţean) că s-a cam întrecut cu gluma şi cu bugetul, şi cu nr. de salariaţi, şi cu „frecarea mentei” şi cu plimbatul hârtiilor care şi-aşa nu-i prea ajută, nici pe fermieri/producători, nici pe consumatori. Fiindcă am amintit de AFIR, deşi domnul Drogeanu a avut tupeul de-a replica, chipurile, informându-ne că el, la acţiunea asta, a avut doar calitatea (?) de invitat, nu de organizator, impresia mea că şi domnia-sa este “în aceeaşi oală” rămâne neschimbată! Pe cale de consecinţă, ne vom îndrepta atenţia şi spre (in)activitatea desfăşurată acolo, la OJFIR Ialomiţa – o altă instituţie bugetofagă şi cam inutilă…!

Lasa un comentariu

13 − 11 =