Goagă de la Poliția Rutieră – pus sub control judiciar

Distribuie articolul:

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul:
– GOAGĂ CĂLIN SORIN, ofiţer de poliţie, şef Serviciu Rutier în cadrul IPJ Ialomiţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de: fals intelectual – 2 infracţiuni, instigare la infracţiunea de fals intelectual – 2 infracţiuni şi uz de fals – 4 infracţiuni.
În cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 26.11.2014, inculpatul Goagă Sorin, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a întocmit în fals două înscrisuri oficiale, prin atestarea împrejurării necorespunzătoare adevărului referitoare la susţinerea de către inculpaţii Clinciu Costin Rovilian şi Mihale Laurenţiu a testării de evaluare profesională anuală aferentă anului 2014.
La data de 25.11.2014, inculpatul Goagă Sorin, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu intenţie, a determinat pe inculpatul Mihale Laurenţiu Dan, să întocmească în fals două înscrisuri oficiale, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului
În cursul lunii decembrie 2014, inculpatul Goagă Sorin, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu intenţie, a folosit înscrisurile oficiale falsificate în vederea producerii de consecinţe juridice.
Faţă de inculpatul Goagă Călin Sorin s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Facem precizarea că în prezenta cauză mai sunt cercetaţi, în stare de arest preventiv, inculpaţii Clinciu Costin Rovilian şi Olteanu Daniel şi sub control judiciar, inculpatul Mihale Laurenţiu Dan, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie.
Procurorii fac preciyarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Goagă de la Poliția Rutieră – pus sub control judiciar

    1. SORIN, cei mai mulţi dintre cititorii acestui site îmi sunt prieteni pe facebook şi, atunci când eu postez şi acolo, ei lasă acolo comentariile …

    2. Da, așa e…nu mai sunt comentatori …..nu vezi că finanțatorii diviziilor de propagandă on-line sunt toți pe la DNA:))) Să nu zici că ți-e dor de Mike sau Lelia:))))) Și a lăsat-o și Ghinea mai ușor… o fi obosit..ori s-a mai dumnezeit:))

  1. Mesaj catre Romani care il sustin pe jegosul de nazist traficant de organe si copii si care a furat 1,5 milioane de euro din fonduri UE jogosul nazist Johaniis 6 case
    Idiotului de Prefix o precizare ca sa-si revina din turbarea care l-a lovit; daca nu era Rusia si cele 35 de milioane de victime rusesti omorati de nazisti, acum toata Europa si ceva in plus era un lagar de munca nazist pentru rasa ariana si tu cantai Lyly Marlen cu lopata si cazmaua de gat fanatic dezaxat, iar dimineata si seara faceai dusi la baile de gazare si Dr.Mengelev iti injecta cerneala in ochi sa-ti fac ochi albastri si te punea sa faci urino terapie ca sa fi blond, si te intindea intre doua camioane ca sa fii mai inalt. Tot ce acuzi tu Rusia se potriveste ca o manusa istoriri iudeoricanilor asa ca deschide drakului mintea si ochii si vezi care este adevarul. Iar cand va dispare Rusia v-a dispare si planeta amerloci gretosi. A-ti calcat in picioare omenirea de 200 de ani fara rusine , faceti tot ce va trece prin cap ati sclavagizat negri si ati adus si sclavagizat in america pana in 1965 negri oficial au fost considerati sclavi in USA , SUA a exterminat populatia autoctona indieni ia exterminat sclavagizat niste nazisti, in Africa si India UK a fost prima care a facut lagare de exterminare a sclavagiszat si exterminat populatia africii si Indiei. si aveti nerusinarea nazistilor de Germania Ue si USA si impertinenta sa arati spre rusi. Numai niste dobitoci sinistrii mai pot crede in democratia si vrajelile voastre ati distrus si falimenat romania a-ti exterminat populatia romani acum nu au benzina gaze mancare ieftina nu au case locurio de munca manaca din gunoaie fetele le-ti facut sclave sexuale 6 milioane de romance rapite sechestrate torturate in Sudul Italiei Spania Franta Germania UK SUA pentru pedofili nazist de SUA GERMANIA UE si pe tineri i-ati facut cersetori, radeti de poporul roman ii faceti cersetori si curve pai nu voi imputitilor de nazisti ati falimentat si distrus romania cand eream cu rusi eream pe locul 23 in lume ca economie nivel de trai si dezvolare acum suntem pe ultimul loc locul 300 la egaliate cu angola somalia haiti. SUA UE si UK si Germania neau cauzat un prejudiciu de 48000 miliarde de euro , nu ne lasam pana nu va unflam botul nazisti imputiti, mai trimiteti voi arme in romania osa vedeti voi cum vom intoarce armele nu gvam uitat cand ati bombardat Ploiestiul si Bucurestiu jegosi nazisti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *