IPJ Ialomiţa – A.N.-uri multe, raportări „măreţe” despre accidentele rutiere

Distribuie articolul:

* Dacă n-aţi aflat deja, aflaţi că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa are un nou şef, unii zic că din cauza faptului că domnul Ştefu trebuia să poată avea o pensie pe măsură, fapt pentru care a fost avansat la IGPR.

Înţelegând că am cam greşit având chiar atâta de mare disponbibilitate în a titra aproape numai ceea ce ni s-a transmis în comunicatele IPJ Ialomiţa, astfel că domnul Ştefu s-a putut lăuda că presa i-a fost, meritat, favorabilă, imediat ce a venit altcineva la conducerea instituţiei, am zis să nu pierdem prilejul şi, cât nu e deja prea târziu, să facem şi bilanţul activităţii IPJ din perioada domniei celui care a plecat bine-mersi, fără a comunica şi jurnaliştilor care, deonologi de-a dreptul (ca să nu zic fraieri!) nu i-am creat politia-cornel-tache-si-stefprobleme…

Aşa se face că întrebând, deocamdată, doar câte dosare „cu autori necunoscuţi” (A.N.) erau în anul sosirii domnului Viorel Ştefu, şi câte au rămas în urma domniei-sale, din răspunsul oferit de către conducerea actuală a IPJ Ialomiţa, am reţinut pentru cei interesaţi şi de astfel de subiecte şi statistici că : „ …În anul 2009, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa figurau înregistrate 7.271 de dosare penale cu autori necunoscuţi. În prezent la nivelul instituţiei noastre se află în lucru 9.218 dosare penale cu autori necunoscuţi”. Pentru a preîntâmpina o concluzie vizând o posibilă lipsă de celeritate în soluţionarea dosarelor de acest tip, şi care ar putea arunca o umbră, o nemeritată anatemă asupra activităţii IPJ, ni se „serveşte” şi fraza „ În activitatea curentă, soluţionarea dosarelor penale cu autori necunoscuţi, reprezintă o prioritate pentru IPJ, poliţiştii ialomiţeni având ca obiectiv şi soluţionarea ipj-atestatecu celeritate a unor asemenea sesizări”.

Câte dosare a instrumentat, anual, IPJ Ialomiţa, am mai aflat din „raportărule măreţe” citite în faţa jurnaliştilor atât de rar invitaţi la conferinţe de presă. Câţi angajaţi are IPJ Ialomiţa, nu ştim deoarece, în mintea conducerii M.A.I astfel de date ar trebui să fie „secret de stat” pentru cetăţenii cărora li se pare că nu aceasta-i justificarea pentru timpul prea îndelungat necesar posibilei soluţionari a dosarelor care, nu o dată, s-a demonstrat a fi fost „ţinute în sertare” şi acoperite de praful trecerii timpului până ce, într-un târziu, nici n-a mai contat că s-au soluţionat, mai ales când s-au soluţionat cu NUP. Neînceperea Urmăririi Penale, adică! Şi fiindcă, după ce-am „navigat” pe site-ul IPJ Ialomiţa, am înţeles că, în afară de comunicatele de presă privind accidentele rutiere, prea multe alte informaţii nu putem afla, ne propunem să nu mai repetăm greşeala de a titra ceea ce primim, ci să facem ce făceam odată, pe vremea înaintaşilor domnului Ştefu, şi-anume să scormonim până ce găsim ceea ce, la o adică, ar trebui să ni se spună ca… şi când e de la sine înţeles că e sine-qua-non!

Ionica Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *