ISU recrutează „Salvatori din pasiune”

Distribuie articolul:

Campania „Salvator din pasiune” continuă în județul Ialomița.

Recrutarea se va organiza în perioada 15 – 31 Mai a.c., iar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori  sunt următoarele:

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;

– apt din punct de vedere medical;

– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie;

– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.pompieri 2

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al jud. Ialomiţa – www.isujialomita.eu sau la structura de pregătire pentru intervenţie şi rezilienţa comunităţilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița, la numărul de telefon 0243.232.396/97. Cetăţenii dornici de colaborare cu profesioniştii în situaţii de urgenţă vor învăța și vor utiliza noţiunile de bază în acordarea primului ajutor calificat, se vor implica în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv și vor putea participa la misiunile de intervenție. Participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul societăţii se va derula fără scop lucrativ şi fără remuneraţie, în scopul creşterii calităţii misiunilor umanitare executate de inspectoratul judeţean.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *