Editorial

Judeţul nu-i o iapă, presa nu-i otreapă, don Moraru!

eu ochelari

Presa trebuie să fie participant activ la toate evenimentele ce se petrec în viaţa oricărei comunităţi. Pentru sănătatea democraţiei e bine ca să fie prezenţi jurnaliştii, mai ales acolo unde se hotărăşte destinul localităţilor şi, implicit, al locuitorilor! Cel mai probabil, aţi auzit că, in corpore, presa a fost poftită să se aşeze acolo unde a stabilit preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa. Nu reiau pledoaria pentru prezenţa în sală, indiferent de partea cui pare că se poziţionează un jurnalist sau altul. Nu mai prezint nici aprecieri cu privire la locul jignitor în care sunt aşezate scaunele pe care ar fi trebuit să stăm noi, ca popândăii, fără a ne pre(a)umbla întru deranjarea „solemnităţii şedinţei”. Sigur că aş putea să trec direct la huiduieli şi sudalme, pe care să le îmbrac în poleiala frazelor duplicitare, astfel încât musiu Moraru să nici nu mă poată da în judecată pentru calomnie. Aş putea chiar să îi spun obraznicului care a pus presa nu „la colţ”, ci într-un colţ al sălii, că dacă judeţul îl călăreşte ca pe o iapă, presa nu poate s-o desconsidere ca pe-o opreapă! Faptul că Moraru nu poate pricepe că Ialomiţa s-a afundat în sărăcie, mai ales din cauza PSD care, timp de 26 de ani, a deţinut Puterea asupra banilor publici, nu înseamnă că presa nu poate titra astfel, argumentând, fireşte! Faptul că Moraru nu poate înţelege că în judeţul Ialomiţa s-a furat „la greu” , de multe ori măcar cu girul, dacă nu cu participarea directă a conducerii de partid şi de stat, nu înseamnă că jurnaliştii care văd asta, nu pot scrie, ca nu cumva să şi-l facă duşman. Faptul că „o parte a presei” nu are nici un interes să vadă dincolo de aparenţe, mulţumindu-se să încaseze bani publici alocaţi şi acordaţi revoltător de discreţionar, nu înseamnă că cealaltă parte a presei nu trebuie „să mişte-n front”, de teamă ca nu cumva să „i se pună pata” lui Moraru. Victor Moraru. Sfatul meu către oricare politician care se bucură ca nişte proşti că îi laudă jurnaliştii de la Curtea lor domnească, este să facă acest exerciţiu: să încerce nu le mai dea bani scribilor „după dictare”. Suntem siguri că vor constata pe propria lor piele, cât de mare-i diferenţa între „muşcătura” noastră şi cea a „căţeilor” ce vor deveni „jarle” imediat ce nu-şi vor mai primi ciozvârta, uitând că ani de zile s-au îndestulat amuşinând pe lângă „abatoarele”  în care s-au sacrificat atâtea şi-atâtea bunuri de patrimoniu, înclusiv bani publici „topiţi” pe răsplata laudele alea …prezentate în fiţuici şi, desigur, televiziuni funcţionând în mediul virtual, online, care nici măcar nu se pot lăuda cu cine ştie ce audienţă! Faptul că, în ciuda atâtor etichete nemernic lipite pe numele nostru (al jurnaliştilor care am ales să nu pupăm ghiulul Măriei-Sale), nu ne-am apucat să scriem scrijelind imaginea lui Moraru, se datorează respectului pe care-l avem pentru meserie. Căci, cine nu-i convins că am fi putut să scriem chiar şi despre „gagicărelile” lui Moraru? Şi când spun „gagicăreli”, mă refer chiar la iubirea statornică pe care Moraru o are pentru cai. Vedeţi că n-am specificat că are o iubire îndeosebi pentru iepe, da? Nu de alta, dar nouă nu ne place decât, cel mult, ca banc acea idee năstruşnică din mintea celor care bârfesc că de-aia călăreşte Moraru iepe, ca să ştie lumea că nu-i plac „armăsarii”, mai ales în materie de politică. Şi cum n-ar bârfi oamenii, câtă vreme pe pagina lui de facebook (acolo de unde musiul şterge comenariile celor care nu-l pupă pe funcţie), nu de puţine ori l-au văzut călare pe câte-o iapă, pe care o laudă lăsând să se şi înţeleagă cât de îndrăgostit este de-acest mamifer copitat. Acum că v-am lămurit (sper!) că noi nu abordăm subiecte de can-can, nu pentru că nu „ călcăm pe ele ca pe dude”, ci pentru că pe noi nu ne interesează decât „curvăsăraia” politică, nu şi cea dintre „neamurile proaste”, vă mai zic doar că, în acest editorial, eu nici măcar nu încerc a-i demonstra lui Moraru cât de dezavantajoasă este pentru el această „mutare” pe care a crezut-o a fi în stare să dea şah şi mat presei neaservite. Eu îi zic lui Moraru să facă bine să nu mai desconsidere presa ca pe-o otreapă. Şi bine-ar fi dacă ar avea şi-atâtica minte, încât să înţeleagă că nimeni, niciodată n-a câştigat războiul cu presa! Cel mult o bătălie, dar şi-aceea s-a dovedit a fi devenit un bumerang…

 

Lasa un comentariu

1 × five =