Noile carduri de sănătate vin începând cu 24 septembrie

Distribuie articolul:

stireaDSC_8777Săptămâna trecută, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a semnat contractul-cadru cu Poșta Română în vederea distribuirii cardului național de sănătate. Astfel, CJAS Ialomița a organizat o conferință de presă pentru a informa cetățenii cu privire la modul de distribuire ale acestor carduri, precum și modalitatea de funcționare a acestora. Directorul CJAS Ialomița, Mihai Geantă, se declară optimist în ceea ce privește întrebuințarea noilor carduri de sănătate, fiind convins că acestea vor înlesni activitatea cadrelor medicale, precum și accesul cetățenilor care au calitatea de asigurat în cadrul CNAS. „ Acest card va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistem. Se dorește evitatea cheltuielilor și a falsurilor depistate în trecut. Știți că au fost cazuri în țară cu medicamente luate în numele altor persoane etc. Acum nu se mai poate. Vei fi prins imediat. Sperăm să facem economii cu acest sistem.”  Până în acest moment, au fost tipărite un număr de 80.241 de astfel de carduri care vor fi distribuite în Ialomița începând cu 24 septembrie 2014, urmând ca până la finele anului 2014, toți cei aproape 200.000 de asigurați să aibă în posesie aceste carduri. Costul de distribuire a unui astfel de card va fi de 2,74 lei + TVA, iar Casa de Sănătate are 272.000 lei disponibili pentru decontarea acestor plicuri. De la 1 ianuarie 2015, de la reţetele luate din farmacie şi până la internări, toate se vor face numai în baza acestui card. Foarte important de reținut este că, fără el, oamenii nu vor avea acces la serviciile medicale. Singurii asigurați care nu vor primi noile carduri de sănătate vor fi copiii cu vârsta sub 18 ani. stireacnas-primele-215-000-carduri-electronice-de-sanatate-produse-cel-putin-50-000-vor-fi-personalizate-zilnic-18459014„Fiecare furnizor de servicii medicale, fie că vorbim de medici de familie, laboratoare, spitale, precum și  farmacii, vor trebui să aibă cititoare de carduri. Nu sunt foarte scumpe. Undeva între 90 și 350 lei, în funcție de performața fiecăruia”, a mai adăugat Mihai Geantă, directorul CJAS Ialomița. În primă fază s-a dorit inscripționarea cardurilor cu mai multe date, cum ar fi grupa sanguină, acceptul pentru donarea de organe etc, dar după îndelungi discuții CNAS a dispus printarea cardurilor doar cu datele de identificare (numele asiguratului, data valabilității, codul din sistem). Cardurile vor avea o valabilitate de cinci ani și vor fi livrate la domiciliu de către factorii poștali. Dacă nu veți fi găsit acasă, poștașul va veni și a doua zi, iar dacă nici atunci nu veți fi găsit la domiciliu, acesta vă va lăsa un aviz prin care vă va înștința de la ce oficiu poștal vă veți putea ridica acest card. Va sta acolo 10 zile lucrătoare, iar apoi va ajunge la CJAS de unde va putea fi ridicat de către destinatar, în baza unei cereri scrise.

Cristina Ghinea


Distribuie articolul:

One thought on “Noile carduri de sănătate vin începând cu 24 septembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *