Parcarea de la Magazinul Ialomița se degradează văzând cu ochii …

Distribuie articolul:

stireaDSC_8763În urmă cu mai bine de 8 ani, mai precis în data de 28 iunie 2007, Consiliul local Slobozia și S.C. Comind S.A. băteau palma în vederea asocierii pentru realizarea proiectului „Sistematizare Parcare Magazin Ialomița”, proiect menit să faciliteze accesul cetățenilor la primul supermarket din oraș. La aceea vreme, primarul orașului Slobozia era Gabi Ionașcu și, prin urmare, acesta a fost cel care a purtat negocierile dintre Consiliul local și firma mai sus menționată. La primele runde de negocieri, Gabi Ionașcu s-a opus dării în concesiune /administrare a respectivului spațiu către SC Comind, convins fiind că directorul Ion Chirilă este chitit să pună mâna pe terenul ultra-central pentru a-l transforma într-o altă aripă a supermarketului. După lungi așteptări, SC Comind a realizat că Ionașcu are alte priorități de cheltuire a banului public și că singura soluție rămâne ca firma Comind să își construiască singură parcarea atât de necesară. Așa se face că în același an contractul de asociere a fost semnat și S.C. Comind a început lucrările de realizare a părcării urmând ca, ulterior, Primăria Slobozia să preia activitatea de întreținere a acesteia. Firma, mânată de dorința de a pune la dispoziția clienților săi o parcare suficient de încăpătoare, s-a apucat de treabă pe cont propriu, bineînțeles după semnarea acordului. La scurt timp după finalizare, firma Comind a realizat că nu va fi atât de ușor să lucreze cu Primăria Slobozia și că tot singur va încerca să-și rezolve problemele legate de întreținere. Primele semne ale unei deficitare relații de asociere au apărut în doar câteva luni și le putem observa chiar și astăzi. Puține sunt locurile de parcare stireaDSC_8766rămase pentru cetățenii care au treabă prin zonă, majoritatea fiind ocupate cu mașini de vânzare. Așa se face că, de-a lungul anilor, s-a împământenit ideea că, dacă ai nevoie, în parcarea de la supermarket poți găsi mașini de vânzare. Exact ca la târg, diverși cetățeni își lasă mașinile la expoziție cu săptămânile, unii chiar cu lunile. Câțiva cetățeni au trimis pe adresa redacției noastre diverse plângeri legate de acest subiect, așa că l-am întrebat pe directorul SC Comind, Ion Chirilă, dacă a cerut sau nu intervenția Primăriei. Acesta a declarat că „De nenumărate ori am depus plângeri la Poliția Locală. De fiecare dată, au venit, le-au cerut samsarilor să plece, dar mi-au spus că nu pot face mai mult deoarece nu au nici un temei legal. Au pus un avertisment și au plecat. Eu ce să fac? Nu sunt nici administrator, nici legiuitor”. Pe lângă problema mașinilor, o nouă problemă a apărut în parcarea de la Magazinul Ialomița. Este vorba despre degradarea, tot mai intensă, a asfaltului, problemă care îngrijorează în mod deosebit pietonii obligați să își pună la bătaie încălțămintea și- de ce nu ?!- sănătatea, atunci când decid să traverseze parcarea. Directorul Chirilă spune că „Am vorbit cu domnul primar Stoica și mi-a promis că va interveni cu asfalt în această toamnă. Nu pot decât să îl cred. Noi nu mai avem bani disponibili pentru astfel de reparații, din 2007 lucrurile s-au schimbat, iar criza financiară ne-a afectat și pe noi. Plus că Primăria Slobozia este administratorul de drept, mie n-au vrut să mi-l dea în administrare. Le-a fost frică să nu cumva să pun taxă de parcare, deși le-am spus că nici nu m-am gândit la așa ceva… ” Până una-alta, plătitorii de taxe și impozite din Slobozia trebuie să suporte cerșetorii, spălătorii de parbrize, samsarii care îi abordează de când pun piciorul jos din mașină…

Cristina Ghinea


Distribuie articolul:

One thought on “Parcarea de la Magazinul Ialomița se degradează văzând cu ochii …

  1. Normal că primăria e de rahat…să nu-i iei la Comind o redevență..să-i și pui s=o întrețină și s-o păzească…și să-i tragi și amenzi dacă nu respectă contractul, contract ce ar fi putut avea o clauză de ne-taxare a mașinilor ce aparțin clienților ziua..și riveranilor noaptea:))Dar ce să faci cu nutriile pesediste:)) L-am votat pe Stoica prin USl..și-l aștept și acum cu auditul…nu cu țeava ruginită prezentată lui Mănăstire la tv:)) Dar aștept și procurorul ..aia, femelă, să-mi spună cine a folosit ștampila primăriei la înmatricularea de limuzine:)) E greu rău..mai ușor ca la Mită la Bac…halal de procurori ..farisei:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *