Actualitate

Parchetul IALOMIŢA – cazuri de pedofilie (ne)instrumentate?

PARCHETUL fb

În contextul celor mai recente ştiri despre această boală (unii cred că e o sminteală, alţii că e dambla!), ştiri în care s-a discutat pe larg cazul poliţiştului cercetat pentru că ar fi agresat mai multe persoane – unele chiar de vârsta copilăriei – am zis că n-ar strica să aflăm cum stă Ialomiţa la acest capitol. Mai ales că, în urmă nu cu mulţi ani, nu numai în Slobozia au fost semnalate „întâmplări” cu copii „înghesuiţi” de nişte… unii chiar prinşi şi deferiţi Poliţiei spre cercetare şi trimitere în judecată.

Celor care nu ştiu, le spunem, celor care au aflat, le reamintim că în 2012, în municipiul Slobozia Alexandru Corneliu Croitoru, un bărbat de vreo 38 de ani, din Miloşeşti, a fost anchetat de către poliţiştii IPJ Ialomiţa, dar şi de către procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, pentru „două capete de acuzare”: corupție sexuală și tentativă de viol, fapte săvârşite asupra unor copii. Nici până atunci, dar nici de-atunci încoace n-am auzit să se fi mai întâmplat vreun asemenea caz, iar organele de cercetare îndrituite să urmărească şi să prevină astfel de nefericite întâmplări, mi s-au părut extrem de relaxate şi înainte şi după ce un semn că se poate întâmpla şi la noi le-a fost dat de către agresorul de care tocmai ce v-am reamintit. A fost nevoie de-o vâlvă naţională (mai ales pentru că agresorul era poliţist, de!) pentru ca să mi se pară, iarăşi, că e prea nefirească liniştea ce s-a aşternut (şi în acest domeniu, ca şi în cel al consumului şi traficului de droguri, traficului de „carne vie”, ş.a.m.d) peste cazurile instrumentate în Ialomiţa, chit că oamenii pedofilivorbesc că au mai fost cazuri în care nişte fetiţe au fost agresate de către nişte nenorociţi.

Linişte pe „frontul” luptei împotriva pedofiliei… 

Aşa că am întrebat câte cazuri au fost în ultimii cinci ani, aici, la noi în Ialomiţa, iar cei întrebaţi doar la această perioadă au făcut precizări. Şi, din precizările remise ziarului Ştirea sub semnătura doamnei Prim-procuror adjunct Viorica DINU am reţinut pentru cei interesaţi următorul răspuns: „ În perioada 2013 – 2017 pe rolul Parchetului au fost înregistrate 2 (două) dosare având ca obiect infracţiunea de corupere sexuală a minorilor. Ambele dosare au fost soluţionate. Dintre cele două dosare, într-o singură cauză s-a dispus sesizarea instanţei de judecată (...) ” . Citind acest răspuns, şi cei mai puţin cârcotaşi s-ar putea mira de numărul extrem de mic al cazurilor. Ca jurnalistul care află „pe surse” tot felul de informaţii care zdruncină încrederea cetăţenilor în Justiţie şi în Dreptatea pe care magistraţii (procurorii şi judecători) o fac celor care s-au constituit ca parte vătămată, am fost mirată să aflu că dosarul nr. 1476/P/2017 „nu a fost înregistrat pe rolul acestei unităţi de parchet”. Mai ales că noi, cei de la acest ziar, cunoaştem în detaliu fapta pentru care un cetăţean a fost reclamat la Poliţie, pentru ca, mai apoi, partea vătămată /reclamantul să aştepte să finalizeze cercetarea poliţistul şi, împreună cu procurorul-îndrumător de caz, să trimită dosarul în instanţa de judecată – locul unde să fie sau nu condamnat…PARCHET r

Nu, noi nu aruncăm nici măcar o umbră de îndoială asupra profesionalismului celor care au „instrumentat” cazul unor fetiţe care au fost speriate de-un „nene” care a făcut nişte gesturi obscene, le-a vorbit urât, le-a agresat psihologic…! Noi numai ne mirăm că dosarul nr. 1476/P/2017 nu se află, cică, acolo unde reclamantul zice că a fost depus! Din motive ce ar putea friza imixtiunea în treburile „Organelor” de cercetare, nu dăm azi nici numele şi nici detalii despre fapta petrecută după o altă fapta săvârşită de un alt pedofil care, din fericire, a fost prins şi condamnat. Azi, doar atragem atenţia IPJ şi Parchetului că nu crede nimeni că acest judeţ stă atât de „pe roze” când vine vorba despre dezaxaţii din cauza poftelor trupeşti. De ce spunem asta? Pentru că e de-ajuns să mergeţi prin parcuri şi, nu în ultimul rând, printre blocuri, ca să-i vedeţi, măcar, pe cei ce agresează vizual prin gesturile tipic sexuale, domnilor poliţişti şi jandarmi, cu toţi „oamenii legii”… !

1 Comentariu

  • Dar cu pedofilii care umbla prin scolile ialomitene de ce nu se sesizeaza nimeni? Este un profesor celebru care preda la cel mai bun liceu din judet care nu da 10 decat daca ai fusta scurta. La ore scoate elevele la harta si le mangaie parinteste. Conducerea liceului stie dar se face ca ploua.

Lasa un comentariu

six + twelve =