„Pata“ lui Ciupercă pe „obrazul“ administraţiei: Sala de spectacole a CJI

Distribuie articolul:

Subiectul sălii de spectacole a Consiliului Judeţean Ialomiţa, sală a cărei locaţie este chiar în sediul instituţiei, a suscitat de-a lungul timpului un real interes pentru presă. Mai ales că, din 1997, de cînd s-au pus bazele ideii de amenajare a acestei săli de spectacole, au trecut aproape două decenii în care alte judeţe au construit de la zero astfel de săli sau chiar stadioane de zeci de milioane de euro. Ba chiar, „surprinzător“, în România au apărut şi ceva autostrăzi în tot acest răstimp, iar sala de spectacole a CJI nu-i terminată nici în ziua de azi din vina exclusivă a autorităţilor. Vorba unui consilier judeţean, obiectivul cultural pare a reprezenta o „pată“ pe „obrazul“ administraţiei judeţene, acum conduse vremelnic de Vasile Ciupercă, preşedintele uninominal al Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Istoria sălii de spectacole a Consiliului Judeţean Ialomiţa îşi are originea prin 1997, cînd la putere în legislativul judeţean era Maria Petre, din postura de vicepreşedinte al Consiliului, cunoscută şi sub apelativul, pe care noi nu ni-l însuşim, de „doamna de fier“. Ulterior, în anii 2000, „baronul“ Gheorghe Savu a preluat puterea, iar sala de spectacole a Consiliului Judeţean Ialomiţa a continuat să existe ca şi proiect, uneori în respectiva locaţie desfăşurîndu-se şi ceva lucrări, totul în funcţie de banii alocaţi din buget pentru acest obiectiv cultural. Valoarea iniţială a contractului de lucrări a fost undeva peste 5 miliarde de lei vechi, cu o perioadă de execuţie de 20 de luni, însă prin 2002 lucrurile s-au schimbat şi proiectul costa de vreo 6 ori mai mult, pentru ca, din 2004, de cînd şef peste banii publici ai judeţului a devenit cel mai cunoscut dintre matematicienii ialomiţeni, Vasile Ciupercă, sala de spectacole să avanseze în paşi de melc. Axioma preşedintelui CJI a fost destul de simplă şi, ca orice axiomă, ea nu mai trebuie demonstrată. Pentru că, potrivit datelor oficiale, la sfîrşitul anului 2011, sala de spectacole a Consiliului, nefuncţională şi-n zilele noastre, costase peste 21 de miliarde de lei vechi, dar gurile rele vorbesc despre faptul că în total s-ar fi cheltuit vreo 36 miliarde lei vechi. Conform documentelor pe care ziarul ŞTIREA le deţine, proiectul general al sălii de spectacole ar fi trebuit să coste puţin peste 85 de miliarde de lei vechi, în condiţiile în care în anul 2009 s-a făcut o nouă reactualizare a indicatorilor tehnico-economici, soluţie revizuită în termeni tehnici, care a dus obiectivul de investiţii în situaţia de a prevede un rest de executat al lucrării de vreo 63 miliarde lei vechi cu tot cu TVA, un TVA care la vremea respectivă era de numai 19% şi care actual este de vreo 24%. În total, cifrele oficiale vorbesc despre un rest de executat lucrări în valoare de peste 53 miliarde lei vechi, bani care se vor plăti unui nou antreprenor, ce va fi selectat prin cerere de ofertă. Vechiul constructor, societatea Constrif, a „rupt“ contractul din 1997 cu Consiliul Judeţean, preşedintele Ciupercă avînd tupeul să caracterizeze anii în care a colaborat cu cunoscuta firmă locală de construcţii drept „o perioadă dureroasă“. „Finalizarea acestei investiţii constă în executarea restului de lucrări, de procurare a restului de echipamente, utilaje şi dotări, montarea şi punerea în funcţiune a tuturor echipamentelor, utilajelor şi dotărilor deja procurate şi care urmează a se procura“ a explicat directorul Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu a CJI, Cezar Vîlcan. Promitem ca-ntr-unul dintre numerele viitoare să publicăm un interviu cu managerul Constrif, Cornel Anghel, cu referire la acest subiect.

George ŞEITAN


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *