Pregăteşte-te astăzi pentru cariera de mâine sau cum toacă CNCD banii POSDRU pe hârtii…

Distribuie articolul:

CNCD ei* Este deja de notorietate faptul că există din ce în ce mai multe suspiciuni legate de eficienţa a fel de fel de Cursuri organizate şi (ne)desfăşurate de către instituţiile statului intrate în fel de fel de parteneriate cu fel de fel de ONG-uri…

Aflată într-o aşa-numită campanie de combatere a discriminării şi de promovare a principiului egalităţii de şanse şi gen în cadrul proiectului „Pregăteşte-te astăzi pentru cariera de mâine! Formare şi specializare pentru femeile din Regiunea Sud Muntenia”, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a adunat vreo câţiva cetăţeni (mare parte dintre ei fiind birocraţi angajaţi în instituţiile statului) în sala de şedinţe a Prefecturii Ialomiţa şi, după ce le-a înmânat nişte mape pline cu hârtii s-au apucat să peroreze despre „creşterea oportunităţilor de acces pe piaţa muncii pentru femeile din Regiunea Sud Muntenia ca urmare a participării acestora la programe de calificare,recalificare, specializare, perfecţionare şi iniţiere”.
În sală, cum spuneam, vreo câteva persoane. Scoşi din câmpul CNCD participantimuncii prestate în instituţiile statului, unele dintre persoanele prezente chiar păreau plictisite înainte să înceapă această întâlnire. Menită, mai mult, să fie bifată în calendarul întâlnirilor prilejuite de derularea acestui proiect născut în cadrul a ceea ce se numeşte „Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umana 2007 – 2013”, acţiunea nici n-avea cum să capaciteze atenţia, mai ales a presei. Invitaţi (tindem să credem că dintr-o nefericită – pentru ei! – întâmplare!) şi noi, ne-am prezentat, am ascultat ce-am ascultat şi, când am văzut ce debitează reprezentantul CNCD nu ne-am putut abţine şi, decât să-i zicem ceva de la obraz, am preferat să plecăm şi, iată, să scriem!
Să scriem că ni s-a părut că şi această întâlnire se înscrie în rândul atâtor alte acţiuni pentru care s-au „tocat” impresionant de consistente sume de bani provenind din fonduri europene, acţiuni în urma cărora nu se văd rezultate care să justifice cheltuirea banilor! Să scriem că hârtiile care se tot tipăresc pentru astfel de acţiuni, nu numai că par cu mult mai puţine decât se raportează c-au fost folosite, dar ni se par a fi şi inutile. Şi-asta, deoarece, mai ales afişele, CNCD hirtiini se par a nu fi tocmai bune de strecurat sub geamul de pe birou sau de lipit pe peretele de deasupra patului! Prin urmare, la ce bun să fie tipărite atâtea, nu? Şi-apoi, chestionarele pe care, până la sfârşitul întâlnirii, cei prezenţi au fost obligaţi să le completeze! Pagini întregi de întrebări, la care să răspundem ca…să ce? Să aibă din ce să-şi facă responsabilii o impresie despre cine-s cei ce au completat aceste…chestionare, şi ce cred ei despre, şi cu ce i-ar ajuta aceste cursuri pe ei, cei care au participat la această întâlnire bifată ca parte din proiect?
Nu ştim câţi bani s-au „tocat” pentru acest proiect! Şi nu ştim, deoarece acest „amănunt” n-a părut a fi de interes pentru participanţi. Sigur că, şi dacă ar fi aflat suma, mulţi tot n-ar fi îndrăznit să se arate indignaţi de-aşa mare cheltuială pentru aşa „mare scofală”! De ce? Păi, nu v-am spus că participanţii au fost aproape numai dintre birocraţii subordonaţi Prefecturii care a adăpostit acţiunea CNCD. Chit că reprezentantul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a ţinut să se cocoşească spunând că, în fapt, această structură organizatorică nu se (mai) subordonează Guvernului, ci doar îi mai prezintă un Raport anual asupra activităţilor desfăşurate…cam cum s-a desfăşurat asta, aici, în Slobozia, Ialomiţa, 25.06.2015.
IONICA GHINEA
P.S. Aş fi putut să nici nu bag atât de mult în …cerneală această acţiune. Dar dacă o madamă mă tot înghionteşte să-i transmit „extras” din ştirea pe care, probabil, ea se-aştepta a fi „eminamente pozitivă” atât cât să bifeze „c-a făcut şi-a dres” şi-şi merită salariul …

 


Distribuie articolul:

One thought on “Pregăteşte-te astăzi pentru cariera de mâine sau cum toacă CNCD banii POSDRU pe hârtii…

  1. Doar atât??!? Aveți dreptate, nu este de interes acest subiect și cum se ia banii Europeni pe niște dosare, care greu le mai primești înapoi.plus ca Doamnele coordonatoare nu s asa de notorietate doar ca- și baga apropiații la cursuri. Aveți dreptate cerneala irosita,Ionica Ghinea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *