Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa bănuit că aşa ar face bani…

Distribuie articolul:

* Oamenii şuşotesc că nu numai prin metoda de decartare a unei substanţiale părţi din profitul firmelor abonate la lucră(tu)rile realizate cu bani publici se-adună bani în puşculiţa de partid (puşculiţă din care se suportă toate cheltuielile samavolnic săvârşite înaintea şi, mai ales, în timpul campaniilor electorale), ci şi din astfel de practici…

Convins fiind că „la butoane” (prin asta înţelegând Curtea de Conturi şi Corpul de control al primului-ministru, singurele entităţi care ar mai putea să-l ia la „puricat” într-ale cheltuirii banilor publici) se află PSD-işti de-ai lui, iar PNL-iştii îi sunt aliaţi, Vasile Silvian Ciupercă îşi face de cap cheltuind zeci de miliarde de lei pe tot felul de asocieri întru derularea a tot felul de proiecte a căror ineficienţă ar trebui să bată la ochi, desigur, dacă n-ar exista tot felul de interese care să-i facă să „închidă ochii” pe toţi cei implicaţi în aşa-zisele acţiuni de pregătire şi perfecţionare profesională a birocraţilor de prin primării, de prin instituţiile direct subordonate Consiliului Judeţean Ialomiţa şi, bineînţeles, de prin chiar instituţia condusă de don’ Ciupercă. 

 Aproape 140 de miliarde de lei vechi… 

Nu-i nici o lună de când am publicat un articol în care vă spuneam că se vor cheltui aproape 70 de miliarde de lei vechi, ca urmare a faptului că prin emiterea Hotărârii nr. 43 a Consiliului Judeţean Ialomiţa a fost pecetluită asocierea judeţului Ialomiţa cu oraşele: Amara, Căzăneşti, Fierbinţi-Târg şi comunele: Grindu; Roşiori; Dridu, Gârbovi, Jilavele; Maia; Mărculeşti, Moldoveni; Munteni-Buzău; Movila; Stelnica; şi Traian, în vederea implementării proiectului e-UAT Sistem informatic integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice, electronice, în judeţul Ialomiţa. Ei bine, studiind mai atent Ordinea de zi, mi-am dat seama că această Hotărâre nu era singura, anterioara fiind de-aceeaşi imorală natură, Hotărârea nr. 42 fiind una prin care s-a pecetluit cheltuirea a încă 67 de miliarde de lei vechi, chipurile, pentru „ Eficientizarea activităţii autorităţilor publice locale din judeţul Ialomiţa prin implementarea unei soluţii e-guvernare performante”. Ambele proiecte se derulează prin Programul Operaţional Sectorial, respectiv prin aşa-numita Axă „Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor”, pe scurt TIC. În acest al doilea proiect, primăriile implicate sunt:  Feteşti; Ţăndărei; Albeşti; Andrăşeşti; Borduşani, Bueşti, Colelia, Gheorghe Doja, Ghoerghe Lazăr, Giurgeni, Ograda, Scânteia, Valea Ciorii, Valea Măcrişului, Vlădeni.  Nu, nu mai cred că dacă i-aş cere domnului Ilie Cioacă – director în cadrul CJI – ca să-mi prezinte ce anume s-a realizat din purcoiul acesta de bani, care este eficienţa derulării unui asemenea proiect, dar şi cât de oportună este o asemenea cheltuială, aş obţine un răspuns din care să înţeleg şi altceva în afară de inepţiile conform cărora „erau bani europeni, contribuţia noastră e mică, doar nu credeţi că era mai bine să nu accesăm fondurile nerambursabile?”. Încep însă să cred că este posibil să aibă dreptate cei care suspicionează că „e ceva putred…” în documentele justificative ale Primăriilor implicate în astfel de proiecte. Sigur că pentru noi e ceva mai greu de demonstrat. Nu însă şi pentru Curtea de Conturi! Ce controlează salariaţii acestei instituţii atunci când descind în birourile Unităţilor Administrativ Teritoriale, ne propunem să aflăm. Nu de alta, dar prea sunt mari sumele de bani consumate pe astfel de „TIC-uri” …

IONICA GHINEA 


Distribuie articolul:

12 thoughts on “Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa bănuit că aşa ar face bani…

  1. Dumneata, doamna, ti- ai faurit un obiectiv pe care te incapatanezi sa il atingi in fiecare zi si anume : sa ne impartasesti stiri care nu ne intereseaza! Doamna Onuta, te rugam din sufletul nostru de cetateni cinstiti: lasa- ne!
    Si am si un sfat pentru dumitale (pronumele sunt conform varstei tale foarte inaintate), mergi la un coafor…URGENT, sarmalele in cap,scuze, pe cap, nu se mai poarta decat la nuntile de la caminul cultural

    1. Săraca de tine…anc(uts)a dragă …eşti penibilă!!! Dacă nu te interesează ce scriu eu, de ce dracului eşti aşa masochistă şi citeşti, fomeie? Cât priveşte înfăţişarea mea, mai mult ca sigur eşti invidioasă, dragă! Ia arată-ţi faţa…ca să-mi demonstrezi contrariul!

  2. Cineva este socialist rău…în gândire şi are impresia că ce-i al individului e al nostru)) Măi nenică,nu-ţi place…nu citeşti,iar sfaturi despre lookul unei femei…poţi da la cin’ te ţine,prost aşa))Cetăţenii cinstiţi nu-s proşti şi nesimţiţi,nenica” cineva,exponent al dobitocilor ce-şi ţin nevasta cu basma roşie pe cap să nu i-o …deoache vreun ţap)))

  3. „cineva”, bine ca esti tu la curent cu moda.
    Mai bine te-ar preocupa cu ce se intampla in tara asta, judetul asta, orasul asta, nu coafuri.

  4. Vai de mine…ce surpriză…nu mai conduce pdlul Ţara şi…. caravana cu distribuirea programelor cu finanţări UE a ajuns şi la Ialomiţa !!! De fapt ajung nişte firmituri…ce-i aia câteva milioane de euroi..cam vreo cinci))Dar”e bune şi alea” pe praful ăsta…doar să facă domnii documentaţia cum trebuie,să nu se trezim peste ani cu ei regulaţi de DNA..şi cu noi buni de plată))Deci asta era hot 43 a CJ,despre care vorbea maimuţa „mike”,experfectă))Deci maimuţele pdliste doresc să stârpească ciupercăria cu DNAul..pe modelul de la Piteşti,cu baronul Nicolescu (de infarct) acuzat de înşelăciune cu fonduri Ue))Io dacă am boală pe Ciupercă(de la referendum profesoore)..nu prea deschid articolele cu poza lui la cravată roşie ca tamponul de fată mare din clasa muncitoare))Io unul sunt de acord cu folosirea tuturor mijoacelor de accesare a banilor evropeni; chiar am fost dezamăgit de SRI că nu-şi înfiinţă firme de consultanţă ,întru identificare şi ajutorarea firmelor din sectorul privat ce ar fi fost eligibile la împărţirea banilor din programele de finanţare UE!!Din păcate guvernarea pdlistă a transformat accesarea fondurilor de UE…în Daciada puşculiţei de partid de hoţi..şi am luat de la UE..fix de-o nu-i e bună lămâia))Binenţeles că pcurile şi alte dispozitive..precum şi instruirea salariaţilor din primăriile asociate la programele TIC,vor fi asigurate de firme apropiate şi oameni devtaţi partidului aflat la putere))E normal,zic eu..că altfel nu se poate după actualul sistem politic şi cultură; că doar nu se luptă să câştige alegerile…din spirit olimpic…ci ca să decidă cum şi cui se împarte bugetul))))))Aşa se fidelizează electoratul decident, din teritoriu,doamnă Ghinea…ori prin programe cu lovele…ori cu „independenţa justiţiei şi DNAului” faţă de oamenii tăi,făcători de bazine,patinoare,săli de sport…şi alte frunze de pus pe pubis la maimuţe))Dar treaba cu programele UE la privaţi…e tot gravidă cu risc))…exemplele celor ce s-au nenorocit în guvernare bocciului de Băsescu..dar şi greutatea accesării de finantări bancare…fac cam imposibil visul de a absorbi miliardele repartizate de UE către colonia securito-fsnistă)))Rămăne vorba din povestea lui Berbece,zisă de libertinul ministru Nicolăescu..”Fiecare se descurcă cum poate”, tradusă de mine în „Cine poate ..şi oase roade…cine nu…suge carne moale”)))))))))Să TRĂIM BINE…TOVARĂŞI!!!

  5. O solutie si mai tare decat accesarea de fonduri UE, unde esti controlat usl-asule ,,danut”, nu gluma, este sa continuam sa prostim romanii IN TIMP CE INCERCAM SA CONTINUAM VINDEREA RESURSELOR RO PE DOI BANI. Asadar:
    MODERATOR: Stimaţi telespectatori, chemaţi-vă rudele, prietenii, vecinii şi poliţistul de proximitate! Astăzi vă vom dezvălui adevărul despre gazele de şist. Am invitat în studio savanţi, analişti, reprezentanţi ai Bisericii, oameni politici, dar şi clarvăzători şi, bineînţeles, pe doamna Tatoiu. O să-l avem în telefon, pe premierul Victor Ponta, care a avut amabilitatea să accepte un scurt dialog. Pentru început, să dăm cuvântul specialiştilor. Domnule şistolog, vă rog să explicaţi ştiinţific, pentru cei care ne privesc, pentru oamenii din Pungeşti, pentru manifestanţii din Piaţa Universităţii, despre fenomenul cu care ne confruntăm.

    ŞISTOLOG: Şisturile sunt roci metamorfice…

    CODRIN ŞTEFĂNESCU(Psd0: Hai, domne, chiar aşa, îl lăsăm să bată câmpii? Am venit aici să spunem lucrurilor pe nume. Nu stăm să prostim lumea. A spus-o clar Mirel Palada, distinsul sociolog, noul purtător de cuvânt al guvernului şi citez: ruşii “întărâtă cu un pumn de bani un sat, un facebook şi o televiziune”!
    MODERATOR: Sper că nu s-a referit la televiziunea noastră.
    CODRIN ŞTEFĂNESCU(psd): În nici un caz! Problema e simplă – avem aceste rezerve uriaşe de gaze de şist. Ele ne ajută să ne asigurăm independenţa energetică, să putem plăti pensiile şi salariile!
    GHEORGHE TINEL(pd-l): Păi, n-aţi zis tot dumneavoastră, pesediştii, anul trecut, când eraţi în opoziţie, că gazele de şist sunt periculoase şi ar fi o crimă să le exploatăm?
    CODRIN ŞTEFĂNESCU(psd): Dacă nu-i tăiaţi lavaliera, eu mă ridic şi plec! Nu putem să mai minţim populaţia, aşa, pe faţă!
    MODERATOR: Domnilor, să vorbim pe rând şi să nu jignim. Are cuvântul specialistul. Treizeci de secunde, vă rog, ca să se poată exprima toţi invitaţii.

    ŞISTOLOG: Aşa cum am arătat în intervenţia mea anterioară, şisturile sunt roci metamorfice…

    MADAM TATOIU: Eu sunt profesoară de matematică. Unu şi cu unu fac doi. Are economia naţională nevoie de gaze de şist? Are. Putem să le exploatăm prin altă metodă decât fracturarea hidraulică?

    MODERATOR: Aş vrea să ne răspundă la această întrebare reprezentantul Bisericii, părintele…

    DUMITRU PELICAN(pc=dan vpiculescu): Vă răspund eu, fiindcă m-am documentat. Nu vin niciodată nepregătit într-o emisiune. Din respect pentru cei care ne privesc. Este un public generos, care ne onorează cu încrederea lui…

    MODERATOR: Vă rog să răspundeţi – există o altă metodă de exploatare decât fracturarea hidraulică?

    DUMITRU PELICAN(pc=dan voiculescu): Această fracturare hidraulică este singura alternativă. Ca tehnologie vorbesc. Ar fi hazardat să folosim altă metodă. Fiind fracturare hidraulică, adică pe bază de apă, nu trebuie să sperie pe nimeni. După cum am arătat, tot aici, în emisiunea dumneavoastră, în primăvară, când au existat zvonuri că Uniunea Europeană doreşte să interzică micii….

    MODERATOR: Să revenim. L-aş întreba pe domnul Mădălin Voicu….

    MĂDĂLIN VOICU(un psd-ist mai…bronzat): Aţi văzut că eu am tăcut respectuos, am ascultat exhaustiv pe toată lumea…

    MODERATOR: Domnule Voicu, credeţi că exploatarea gazelor de şist ar putea duce la poluarea pânzei freatice?

    MĂDĂLIN VOICU(un psd-ist mai…bronzat): Doamnă sau domnişoară, nu ştiu ce sunteţi…

    MODERATOR: Nu contează.

    MĂDĂLIN VOICU(un psd-ist mai bronzat): Eu sunt un om direct, frac, nu am interese oculte. Asta cu poluare pânzei freatice mi se pare cea mai mare prostie pe care am auzit-o de când a plecat PDL de la putere. Este ideea unor oameni primitivi, crepusculari intelectual, care manifestează la Pungeşti în mod indubitabil, creând o stare de panică autoindusă. Noi, românii….

    MODERATOR: Cine are interesul, domnule Codrin Ştefănescu, vă întreb în calitate de co-secretar general al PSD, să manipuleze populaţia?

    CODRIN ŞTEFĂNESCU(psd): E mâna ruşilor! V-am spus de la bun început. Aici avem de-a face, foarte clar, cu o chestiune geostrategică, în care ruşilor nu le convine situaţia. Cum ar fi să nu mai plătim sume imense la Gazprom? Ar intra în faliment. Şi-atunci au orchestrat (colegul meu, Mădălin, ştie despre ce vorbesc) această propagandă deşănţată, pentru a scoate oamenii în stradă. Astăzi, la Pungeşti şi la Bucureşti. Mâine – la Pancevo şi la Paris. Credeţi că e întâmplător atacul grupărilor paramilitare, al formaţiunilor de asalt neofasciste asupra ministrului Culturii?!

    MODERATOR: Vă întrerup o clipă, îl avem la telefon pe premierul României, domnul Victor Ponta. Vă mulţumesc foarte mult că aţi avut amabilitatea să răspundeţi invitaţiei noastre, deşi ştiu că aveţi timpul drămuit şi urmează să intraţi în direct la o altă televiziune.

    VICTOR PONTA(psd-ist plagiator): Bună seara. Ce doriţi să mă întrebaţi?

    MODERATOR: Avem în studio o amplă dezbatere despre gazele de şist. Sunt gazele de şist o necesitate reală pentru România?

    VICTOR PONTA(psd-ist plagiator): Ca şef al Guvernului, dar şi ca parlamentar, poziţia mea e fermă: sunt! Românii trebuie să se hotărască ce vor: să trăiască ca în Evul Mediu sau ca în Renaştere? Cred că trebuie să pornim explorările, spre deosebire de Băsescu, care susţine acelaşi lucru. Suntem deja în licitaţie pentru conductele care vor ajunge direct din puţuri în aragazul fiecărui contribuabil. După cum vedeţi, eu mă ocup de cetăţeni, Băsescu se ocupă de fracturare – specialitatea lui.

    MODERATOR: Vă mulţumim foarte mult, domnule prim ministru, şi vă aşteptăm peste o oră la ştiri.

    VICTOR PONTA(psd-ist de rahat): Hai, pa.

    MĂDĂLIN VOICU(un psd-ist mai…bronzat): Victor are dreptate. Şi nu spun asta cu intenţia de a-l pupa în cur peremptoriu, ci pentru că eu nu pot să mint. Trebuie să terminăm cu toate parangheliile din stradă, cu caterinca peripatetică de la Pungeşti şi de aiurea…

    MODERATOR: Domnule şistolog, o concluzie, vă rog.

    ŞISTOLOG: Şisturile sunt roci metamorfice…

    TINEL GHEORGHE(pd-l): Nu mai înţeleg nimic. De ce-a sfârşit-o guvernul Ungureanu?

    MĂDĂLIN VOICU(psd-ist agresiv): De bătrâneţe.

    CLARVĂZĂTOARE: Văd… văd o apă curgătoare… Mi se arată şi un cuvânt: siret… Siret?!

    MADAM TATOIU: Râul Siret!

    CLARVĂZĂTOARE: … Văd aluviuni… cineva cerne aluviunile… ceva străluceşte în aluviuni…

    TOŢI, în cor: Diamanteeee!

  6. n loc de mascarilor si ineptiilor proferate de psd-istul ,,danut”, iata: România a obţinut, anul trecut, acordul CE în ceea ce priveşte finanţarea proiectele de reabilitare termică a blocurilor din fonduri europene. Numai că, din cauza indolenţei autorităţilor locale şi guvernamentale riscăm să pierdem banii pentru că nu am aplicat normele UE privind eficenţa energetică a clădirilor. În tot acest timp, edilii spun că pierderea banilor europeni ar fi un adevărat eşec, pentru că în vistieriile autrorităţilor locale nu sunt bani suficenţi pentru anveloparea tuturor blocurilor şi a instiuţilor publice, cum ar fi şcolile şi spitalele. Potrivit negocierilor purtate în 2012 cu UE, 60% din finanţare poate fi asigurată din fonduri structurale şi de coeziune ale Uniunii Europene şi din alocaţii de la bugetul de stat.

  7. @Lelia Am văzut cum eşti controlat…vezi cum l-au controlat pdliştii pe Iordache ,ce avu ghinion că erau partenerii portughezi…vezi „Gala Bute”..unde Rudel Obreja era mai penibil ca primarul ce dormea cu poza Elenei Udrea sub pernă))Când va fi DNAul independent şi o să dea curs plângerilor penale înaintate de guvern,o să vorbim atunci despre preacinstiţii pdlişti….acum tu scrie,că oarecum ai dreptate…ăştia roşii au ajuns de la „Nu ne vindem ţara” la o vindem şi noi ca Băsescu…dacă ne sprijiniţi s-o guvernăm doar noi,uncle Sam)))Nişte mizerii de fsnişti)))))))

  8. Raspunde, atotstiutorule ,,danut”, de ce varujan vosganian=usl, acuzat de aceleasi fapte ca videanu, nu este judecat? Sa fie vorba despre adevarul ca cea mai importantă resursă strategică a României zace în Parlament? Pepite de inteligenţă! Norocul lor că nu-i putem scoate de acolo decât ecologic, prin referendum. Cu cianuri şi cu fracturări, nu permite Constituţia. Ce fac ei, (parlamentarii usl), pentru noi, simţim zilnic. Întrebarea e: ce putem face noi pentru ei? O farmacie, a zis preşedintele Camerei, psd-istul zgonea, repetent timp de trei ani in facultate. O piscină, a adăugat secretarul general al Senatului. Şi o grădiniţă.

    Să le analizăm pe rând. Farmacia mi se pare obligatorie. Nu riscăm să nu-şi ia pastilele (ca ,,danut”) sau să le încurce între ei. Piscina e de-a dreptul binevenită. Mai ales din clipa când va conţine şi H2O. O bălăceală înainte sau după Comisii, chiar în timpul plenului, poate destinde mai mult decât o loţiune simplă. Bălăceală după bălăcăreală!

    Grădiniţa însă mi se pare o exagerare plină de modestie. Salutară ar fi o şcoală generală, cu profesori buni de limba gramatică şi trombon. Eventual un after school, ca să fim siguri că nu dau foc la ţară cât suntem noi plecaţi la muncă.

  9. Măi Leiluţo,io în viaţa mea nu ştiu dacă am luat o folie de aspire…m-am tratat acum vreo trei ani de niţică hipertensiune…după un chef cu vreo două găleţi de vin roşu şi-un carton de ţigări în 48 de ore))))))Varujan s-a salvat şi el ca Udrea,pe la comisii…aşa-i când ai majoritate))Iar de privilegii la parlamentari şi guvernanţi…caută în presă cum toca Igaş banii şi combustibilul ministerul pe plimbări…vezi de MRU cu vite kobe ,băuturi şi ţigări fine,cosmetice, vezi cu ce coloană de maşini umbla Roberta şi la coafor….nişte nesimţiţi))

  10. las’ ca se stringe latzul si vine regionalizarea peste ai nostrii alesi (numai de ei) si din 2015 PA, Consiliu Judetean si PA Prefectura.
    Iar cei care azi se plimba cu masinile institutiilor la costume cu cravata din 2015 vor umbla in treninguri cu sapca si cu masini inmatriculate in Bulgaria ca domn’ fost MARE Prefect Atanasiu (care acum cam face foamea)
    Iar pentru cetatzenii de rind ai inca actualului judetz Ialomitza „S-auzim numai de bine” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *