Primăria Slobozia – permutări şi aranjamente cu băncuţele stradale

Distribuie articolul:

bancute primarie 1De la un timp încoace, bătrânii din slobozia nu mai merg să se odihnească în parc, nu mai stau nici pe băncuţele care, acum nişte ani, au fost montate pe lângă blocuri. Acum, graţie conducerii de partid şi de stat, bătrânii municipalităţii „ies la şosea”, ca să (îi) vadă lumea. Aşezaţi frumos pe băncuţele „plantate” pe marginea trotuarelor, bărbaţii trecuţi de prima tinereţe au acum posibilitatea să îşi „clătească ochii” cu sumedenia de „prospături” ieşite şi ele din casă, tot la plimbare, căci munca e şi grea, şi nici nu mai e pentru tot şomerul (ne)plătit din bugetul AJOFM Ialomiţa. Am să vă rog să vedeţi cu ochii dumneavoastră, că în faţa băncuţelor pe care stau bătrânii – şi nu numai! – de regulă, mai stau în picioare, alţi câţiva care au amintiri de depănat cu cei care stau pe băncuţe!
De ce, în loc să meargă în aerul curat şi-n liniştea parcurilor, unii bătrâni preferă să se odihnească în mirosuri de tot felul, emanate din ţevile de eşapament sau din „gurile” de canalizare nespălată, dar şi din „şaormeriile” ce împresoară trecătorii? De ce se expun bătrânii oprobriului trecătorilor care, grăbiţi spre treburile lor, au impresia că li se îngustează trotuarul, ei fiind nevoiţi să se cam înghesuie? Iată acestea sunt întrebările izvorâte din destul de multe discuţii purtate cu cetăţenii care se cam îndoiesc că primăria a avut numai grija odihnei bătrânilor, nu şi alte interese…
Cum meseria mă obligă să merg cât mai mult pe jos şi nu cu maşina, zilele trecute chiar am asistat la o inexplicabilă înlocuire a unei băncuţe situată pe trotuarul „de la Central” cum vă este cunoscută zona. Văzând că dislocarea unei băncuţe, pentru a fi înlocuită cu o alta nou achiziţionată, presupune o întreagă operaţiune (tăierea cu fainul a fierului şi încărcarea într-un mijloc de transport, presupunând, la rândul lor, tot felul de alte cheltuieli care, în mod normal trebuie contabilizate la preţul băncuţei nou-achiziţionate), mi-am zis să-l întreb pe directorul DADP, de ce se procedează astfel?
Ca întotdeauna, directorul Ştefan ne-a răspuns şi, din răspunsurile domniei-sale, am înţeles că raţionamentul pentru care s-a procedat astfel, bancute primarie 2cică, vizează aspectul estetic. Logica domniei-sale nu a reuşit să mă convingă că e normal să înlocuieşti toate băncuţele vechi, din cauză că vrând să montezi una în plus, stricai esteticul, şi-atunci musai să le înlocuieşti pe toate, cică „pentru a fi toate la fel”…L-am întrebat pe domnul Ştefan ce va face cu băncuţele, astfel dislocate, şi-am aflat că ele vor fi montate pe alte „artere ale oraşului”. Cât costă o băncuţă? Rămâne să vedem scris negru pe alb, căci teamă mi-e că nu costă numai 350 de lei, adică trei milioane şi jumătate de lei vechi. Nu că ar fi puţin, dar, prin târg se vehiculează un preţ mult mai mare per băncuţă. Câte astfel de băncuţe s-au achiziţionat, vom afla, fie şi numai pentru că nu-i corect să nu se monteze aceste băncuţe (dacă tot se doreşte a cheltui bani pe astfel de mobilier stradal), pe terenul – pârloagă! – de pe lângă blocuri. Şi nu-i corect, în primul rând fiindcă acum nişte ani, pe lângă multe blocuri s-au amenajat platforme, pe care au fost montate măsuţe prevăzute cu umbreluţe şi, desigur, băncuţe. Ori, acum, acelea stau goale, pentru că locatarii ies, cum spuneam, la stradă, ca la promenadă…!
Cum de-a ajuns Slobozia un oraş în care pe strada principală vezi cât e ziua de lungă băncuţe pline de oameni (nu neapărat bătrâni, nu neapărat obosiţi!) care stau la taclale, sparg seminţe, beau cafea din pahar de plastic, mănâncă îngheţată şi, mai ales, se uită la lume, bârfind, desigur? Tot aşa cum a ajuns şi un oraş al trecerilor de pietoni montate la mică distanţă una de cealaltă…Că, de! Ălora de stau pe băncuţe fiindcă le e lene să meargă în parc, le e lene şi să treacă strada mergând ceva mai mult…
(I.G.)


Distribuie articolul:

3 thoughts on “Primăria Slobozia – permutări şi aranjamente cu băncuţele stradale

  1. ”Cine face și desface, are tot timpul ce face”. Poate că o să fie frumos, ați stat de vorbă și cu oamenii?.

  2. Doamna Ghinea, astia n-au niciun interes sa incurajeze munca pentru ca oamenii care muncesc cinstit nu sunt masa de manevra electorala.Ei le creeaza conditii bugetarilor, pensionarilor si asistatilor social.Ce investitii s-au facut in Slobozia?…bancute din metru in metru, aparate de fitness prin parcuri si inlocuirea toboganelor la locurile de joaca pentru copii…nu ca n-ar fi necesare dar sa creeze acel „1 milion de locuri de munca”.De curiozitate…cate locuri de munca exista in acest moment la parcul industrial?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *