Primarul oraşului Ţăndărei a RECUZAT judecătoarea

Distribuie articolul:

primar Tandarei 2 Vă reamintim că în dosarul deschis pe numele primarului, dar şi cel al şefului de la Achiziţii, au „calitatea” de suspecţi şi au fost cercetaţi pentru abuz în serviciu şi fals intelectual” sub acuzaţia că şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia derulării unor contracte de proiectare şi execuţie a unor lucrări la drumuri. Astfel, Cristian Roman, şi Costică Ionescu ar fi încheiat contracte pentru executarea lucrărilor, fără a respecta normele în domeniul achiziţiilor publice, devizele de lucrări, în baza cărora s-au efectuat plăţile fiind supraevaluate. Ba, mai mult, au şi făcut plăţi din bugetul public pentru lucrări care în realitate nu au fost făcute. Ca să dea impresia de legalitate, cei doi au întocmit mai multe documente în fals. Ancheta procurorilor i-a vizat, atât pe cei doi reprezentanţi ai Primăriei, cât şi pe unii reprezentanţi ai firmelor cu care aceştia au încheiate contractele. Urmare a acestor fapte, primarul a fost arestat preventiv, pentru ca, în ianuarie a.c. să se dispună începerea judecăţii. Instanţa a acordat termen de judecată la data de 26.02.2015, cu citarea părţilor. (…) A urmat comutarea pedepsei, din arest la domiciliu în supus sub control judiciar. N-a trecut mult şi, după ce s-a revigorat la domiciliu la care a fost „condamnat” să-şi ispăşească pedeapsa, primarul a recuzat judecătorul. Prin avocata sa, respectiv doamna Gabi Petre, binecunoscută ca avocat al Primăriei Slobozia, pe vremea când domnia-sa era consilier local. Că doamna Gabi Petre este nevasta prefectului care este Gigi Petre, contează numai în contextul în care dăm ascultare bârfelor privind succesul în ceea ce priveşte „greutatea” inculpaţilor reprezentaţi de domnia-sa, numărul acestor dosare şi, nu în ultimul rând, sumele de bani încasate de la „greii” inculpaţi.
Aşadar, pe surse am aflat că, prin avocat Gabriela Petre, primarul inculpat a recuzat judecătoarea care a şi pus rezoluţia : DETURNARE DE FONDURI, deşi lui i-ar fi convenit să fie acuzat doar de „neglijenţă în serviciu”. Aceleaşi surse susţin însă şi că deturnarea de fonduri poate fi comisă de un funcţionar public, recte domn primar. Şi trebuie comisă cu intenţie, nu din neglijenţă! Deci, este clar abuz în serviciu. Un alt aspect este situaţia apărătorilor (avocaţilor). Căci, în dosar, pe lângă doamna Petre Gabriela, mai există şi Cabinetul de Avocatură Stroie Marian&Asociaţii. Primăria Ţăndărei nu mai are jurişti în instanţe (acest serviciu fiind externalizat din 2013), ea fiind reprezentată de acest cabinet de avocatură. Se naşte întrebarea: cum se poate ca U.A.T Ţăndărei să fie parte civilă şi reprezentată în instanţă de domnul avocat Stroie Marian, iar domnul primar este reprezentat tot de dânsul? Tot domnul Stroie este şi avocatul domnului inculpat Vasile Silvian Ciuperca. Domnul inculpat este naşul de cununie şi de botez al fiului domnului avocat”. Rugat să comenteze starea juridică a domniei-sale în dosarul în care este cercetat, edilul-şef al oraşului a precizat: „Cu respect vă răspund la întrebarea dumneavoastră, dar vă rog să îmi permiteţi să nu dau mai multe detalii în afara celor care apar şi pe portalul instanţei de judecată. Intr-adevăr a existat o cerere de recuzare a doamnei judecător ANTON CARLA care a fost însă respinsă. După aceasta înfăţişare, la următorul termen instanţa a propus din oficiu schimbarea încadrării juridice, din abuz în serviciu în deturnare de fonduri. (…) Legat de situaţia mea juridica actuală, sunt sub control judiciar având o serie de obligaţii cum ar fii : prezentare periodic la organul judiciar desemnat cu supravegherea mea, interdicţia de a comunica cu coinculpaţi, martorii şi experţi implicaţi în cauza penala, interdicţia de a părăsi teritoriul României, precum şi de a purta arme.”
(I.G.)


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Primarul oraşului Ţăndărei a RECUZAT judecătoarea

  1. Justitie dupa ureche sau ce??Mai fratilor deturnarea de fonduri poate fi comisa de un functionar public,recte domn primar.Si trebuie comisa cu intentie nu din neglijenta,deci este clar abuz in serviciu.Un alt aspect este situatia aparatorilor(avocatilor).In dosar pe langa doamna Petre Gabriela,mai exista si Cabinetul de Avocatura Stroie Marian&Asociatii.UAT Tandarei nu mai are juristi in instante(acest serviciu fiind externalizat din 2013),ea fiind reprezentata de acest cabinet de avocatura.Pana aici „TOTUL E BINE”.Eu pun intrebarea:cum se poate ca UAT Tandarei,este parte civila si reprezentata in instanta de domnul avocat Stroie Marian,iar domnul primar este reprezentat tot de dansul?Tot domnul Stroie este avocatul domnului inculpat Vasile Silvian Ciuperca.Domnul inculpat este nasul de cununie si de botez al fiului domnului avocat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *