Ştiri

Reclamaţii din blocurile ANL

anl SITE
  • anl POSTA REDACTIEI 2Sub genericul „Cetăţenii reclamă, noi sesizăm, altcineva ar trebui să se autosesizeze!” postăm ce am văzut (târziu, deoarece e mai greu cu tehnologia, simpla postare pe WatsApp nu înseamnă că eu şi văd!) că ne-a transmis un concetăţen care, sigur a sperat că noi chiar îi ascultăm păsul şi, pe cât posibil, facem ceva! Până ce vom scrie un articol, documentat, pe aceeaşi temă, publicăm această plângere, în speranţa că oficialităţile vor fi cu-adevărat atente la ce (nu) a făcut ANL mizerie 2constructorul…! 

Dacă aveţi cateva minute să citiţi mesajul meu ar fi o veste bună pe ziua aceasta. Sunt un locatar al unei locuinţe ANL din Slobozia. Însă aceste locuinţe sunt atât de prost concepute şi lucrate, încât ajung uneori la disperare. Am trecut peste pereţii strâmbi, gresia pusă aiurea sau crăpată, poate şi peste alte neajunsuri.

Ceea ce mă intrigă este faptul că de fiecare dată când plouă în cantitate mai mare (nu potop), subsolurile acestor “locuinţe” sunt pline de apă. Am efectuat câteva fotografii pe care o să vi le pun la dispoziţie ca să pricepeţi gravitatea problemei în cauză. Nu neapărat asta deranjează, însă în acea apă şi-a făcut aparţia un lichid de culoare dubioasă , cu miros pestilenţial, care nu numai că se întinde pe scara blocului, însă ajunge şi în interiorul locuinţelor ANL. Astfel devine încet un “mic” focar de infecţie, mai ales că după aceste zile ploioase vor urma căldurile ANL mizerie 1specifice anotimpului.

Am uitat să menţionez că aseară, la orele 18:00 apa avea în jur de 30 cm, însă azi dimineaţă la ora 8:00, are peste 50 cm şi continuă să crească în adâncime. Am sesizat la Primărie însă degeaba am pierdut timpu’ pe la uşile acestor funcţionari publici. Răspunsul lor a fost că de luni vor începe cei de la Concivic să evalueze pagubele şi dacă vreau să fac sesizare să merg la dl. Viceprimar. După 15 minute de aşteptare am renunţat să mai aştept la uşă, fiind nevoit să merg la servici. Vă mulţumesc dacă aveţi răbdarea necesară să citiţi acese rânduri. O seară plăcută!”

Lasa un comentariu

one × two =