Şapte idei pentru a creşte o fiică încrezătoare în forţele proprii

Distribuie articolul:

În general, fetele îmbrăţişează dificultăţile vieţii mai devreme decât băieţii. Ele articulează primele sunete la o vârstă mai fragedă, îşi dezvoltă vocabularul mai rapid, sunt mai conştiincioase, empatice, sensibile şi interesate să exploreze lumea înconjurătoare. Bineînţeles, nu generalizăm, însă din diverse cercetări realizate de-a lungul timpului de către specialişti, aceasta este concluzia. În cazul domnişoarelor, perioada de şcolarizare, clasele mici, le provoacă o presiune socială ce ţine de aşteptări mari din partea părinţilor, a cadrelor didactice, a societăţii ce pot să le stârnească pierderea interesului faţă de descoperirea noilor domenii de cunoaştere.
Pentru o mai bună gestionare a nevoilor si dificultăţilor ce le are de confruntat noul învăţăcel, vă propun câteva „tips-uri” menite să-i sporească încrederea în forţele proprii.
1. Încurajează-i comunicarea asertivă prin propriul exemplu. Învaţ-o să-şi exprime sentimentele, nevoile, nemulţumirile în faţa adulţilor sau copiilor, dar şi să-şi menţină poziţia fermă. Găsiţi împreună o modalitate de clarificare sau diminuare a unei situaţii printr-un limbaj constructiv.
2. Dezvoltă-i independenţa şi oferă-i ajutorul doar atunci când ţi-l cere. Las-o să-şi rezolve singură temele, să-şi strângă vesela şi tacâmurile după ce ia masa, să-şi pregătească singură ghiozdanul pentru şcoală sau să-şi aleagă hainele preferate.
3. Ajut-o să înţeleagă de ce, uneori, este lăsată pe dinafară. În cazul în care un coleg de clasă nu doreşte să interacţioneze cu ea, nu este din vina ei. Probabil starea de spirit a respectivului coleg este afectată şi nu ea este vinovată cu ceva.
4. Nu face presupuneri despre punctele ei forte și punctele slabe. Urmează-i indiciile şi ajut-o să performeze în domeniile preferate, dar ai grijă şi de îmbunătăţirea punctelor slabe.
5. Stimuleaz-o să practice un sport şi să-şi menţină un corp sănătos şi frumos. Nu decide ce sporturi crezi că i-ar plăcea, ci oferă-i ocazia de a le descoperi singură şi a se opri în dreptul căruia îi este preferat.
6. Ajut-o să-şi găsească domenii de activitate potrivite vocaţiei ei. Recompensele verbale folosite la momentul potrivit sunt benefice şi bine primite de către cei mici. Desigur, va aprecia fiecare laudă oferită şi la un progres cât de mic, va şti că o urmăreşti şi observi eforturile ei de a fi cât mai grozavă.
7. Profită de orice ocazie şi demonstrează-i că şi fetele pot realiza ceea ce fac băieţii. Prin exersare şi voinţă, fiecare îşi va realiza visul. În lumea reală, băieţii pot practica activităţi specifice fetelor, însă este valabil şi invers. De asemenea, informarea despre diferite modele pozitive feminine o pot încuraja să-şi depăşească limitele.
Până la urmă, primul model ce îl învaţă copiii sunteţi voi, părinţii. Cu cât voi sunteţi mai puternici şi încrezători în forţele proprii, cu atât mai mult copiii vor fi mai muncitori şi motivaţi să aibă succes. Suportul, egalitatea, amabilitatea, curajul şi înţelepciunea sunt caracteristici ce se învaţă în familia apropiată, unde copiii îşi construiesc şi definesc comportamentul vis-à-vis de ei şi restul lumii. Pentru întrebări, provocări şi mai multe informaţii vă stă la dispoziţie adresa: psihologetb@gmail.com


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *