Scandal la Ambulanţă pentru 700 de euro lunar

Publicat in Actualitate, Slide pe

După aproape un an de la numirea în funcţia de manager interimar al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa, Paros Radu s-a gîndit că ar fi bine să organizeze prima conferinţă de presă de la instalare în care să detalieze presei locale cum arată perioada sa de manageriat la şefia Serviciului. În afara raportărilor de ordin statistic, peste care vom trece în viteză, managerul Paros a făcut referire şi la conflictul deschis încă de la numirea sa în funcţie, cel cu şoferii de Ambulanţă pentru consumul considerat de acesta prea ridicat faţă de realitate. Pentru început, să vă oferim cîteva cifre: din 2006, cînd Ambulanţa înregistra puţin peste 25 de mii de solicitări anual, Serviciul a ajuns ca în 2011 să primească aproape 39 de mii de apeluri, 70% dintre acestea fiind pentru intervenţii de urgenţă şi 7-10% solicitări false. Aici, interesant este că Ambulanţa are „clienţi fideli“ care, lunar, uneori şi de două ori pe lună, cer medicilor să intervină deşi starea lor de sănătate este aceeaşi, în sensul că evoluţia bolilor nu se modifică de la o lună la alta. Cam atît despre datele statistice, pentru că managerul Paros are un fix cu consumul de motorină al maşinilor din ograda proprie.

Încă de la instalarea în funcţie, acesta s-a dat de două ori peste cap şi a produs schimbarea consumurilor pentru ambulanţieri, reuşind o performanţă la care cu greu s-ar fi gîndit predecesorii săi: să economisească lunar circa 3 mii de lei, bani care se duceau, potrivit ambulanţierului şef, pe consumuri nejustificate. În total, de cînd este manager cu acte în regulă al Serviciului, Paros Radu a făcut o economie de aproape 3 mii de euro, adică 13 mii de lei, bani care reprezintă contravaloarea a 10% din consumul lunar al Ambulanţei Ialomiţa. În realitate, economia este doar pe hîrtie, pentru că şoferii de ambulanţe refuză să li se oprească banii pe ştatul de plată, aceştia avînd de plătit sume între 5 lei şi 483 de lei, imputate de conducerea Ambulanţei, un recent episod în acest conflict fiind o acţiune în instanţă a circa 40 de şoferi dintre cei 67 cîţi numără Serviciul Ialomiţa.

George ŞEITAN

Comentarii

  1. CA SA NU MAI VORBIM DE FURTUL DE MOTORINA !!!!!!!! 85%DIN SOFERII DE LA AMBULANTA AU MASINI PE MOTORINA, MA REFER LA MASINILE PERSONALE!

  2. Bv Sorin.Cred ca nu degeaba ii ia lumea la bataie sau ii injura.

  3. Cât tupeu pot avea şoferii, se ştie. Nu este vorba numai de cei de pe ambulanţe. Dintotdeauna şoferii se dau mari scule, mai ales dacă sunt şoferii vreunui ştab, rezolvându-şi multe probleme personale în numele “şefului”. Dacă răspund vreunei solicitări şi nu sunt însoţiţi de medici, şoferii de pe ambulanţe nici nu stau de vorbă dacă nu bagi mâna-n buzunar, darămite să te ajute să urci bolnavul în ambulanţă. Chiar dacă sunt însoţiţi de vreo asistentă, nu-şi schimbă comportamentul. Cred că dl. Paros ar trebui să scrie pe fiecare ambulanţă un număr de telefon pentru reclamaţii. Aşa cred că că şoferii, poate întregul echipaj, nu prea-şi vor mai permite să mai facă pe zmeii. Iar cei care suferă din cauza acestor nemernici, să aibă curajul să sune. Important este ca oamenii să vadă că insistenţele lor n-au fost zadarnice. Numai măsuri punitive drastice ar putea ostoi “avântul” nesimţirii. După asemenea reclamaţii, să văd ce şofer şi-ar mai permite să apeleze la instanţă.

  4. De ce nu sunt opriti in trafic soferii de pe ambulanta si sa vedeti surprize:in loc de bolnavi sunt carati cei care fac autostopul,sau se grabesc ei sa ajunga acasa sa duca cumparaturile.Sa incerce dnul Paros ca in colaborare cu politia rutiera sa faca controale de rutina.

Lasa un comentariu