Ştiri

Tinerii liberali au ales o nouă conducere la nivelul judeţului

Image1

Anul acesta ziua de 20 octombrie a căpătat o nouă însemnătate pentru TNL Ialomiţa. Tinerii liberali din tot judeţul s-au adunat în cadrul Casei de Cultură Municipală Slobozia pentru a se întruni în Biroul Politic Judeţean al Tineretului Naţional Liberal Ialomiţa cu un scopul de a-şi alege un nou lider. Astfel tinerii din Ialomiţa au decis cu 149 de voturi pentru, un vot împotrivă şi două voturi anulate ca tânărul care le va conduce destinele la nivel politic să fie colegul lor, Balov Alexandru. Motivele enumerate pentru care acesta a fost ales au fost destul de multe. Unul dintre motivele principale, cel care a şi fost repetat de majoritatea celor cu adeziuni din tabăra liberală a fost munca asiduă pe care Balov Alexandru a depus-o pe tot parcursul apartenenţei sale politice şi mai ales în anul 2017, atunci când a reuşit performanţa de a înfiinţa şi de a organiza alegeri cu şi pentru tineri la nivelul satelor şi comunelor din tot judeţul. Performanţa aceasta a fost remarcată şi de preşedintele Tineretului Naţional Liberal Bucureşti – Stelian Bujduveanu, proaspăt ales în funcţie dar care a ţinut să menţioneze faptul că în comparaţie cu alegerile pe care el le-a organizat la nivelul capitalei, alegerile din Ialomiţa i s-au părut mult mai dificile, inclusiv din punct de vedere al distanţelor rutiere. Acesta a subliniat faptul că sutele kilometri şi efortul depus de proaspăt alesul preşedinte Balov Alexandru pentru organizarea alegerilor de la nivelul organizaţiilor de tineri sunt eforturi colosale şi nu crede că ar fi izbutit dacă ar fi fost în locul acestuia. Şi pentru că toţi tinerii au aspiraţii în a ajunge în scaunul ocupat în prezent de deputatul Gheorghe Tinel care este şi preşedintele organizaţiei judeţene PNL, dar şi vicepreşedinte la nivel national, parlamentarul le-a adresat câteva cuvinte celor prezenţi. Nu în ultimul rând preşedintele BPJ TNL Ialomiţa, Balov Alexandru a fost invitat să ia cuvântul pentru a transmite un mesaj colegilor din partid: „Sunt implicat în politică de patru ani. Am intrat în politică cu o puternică dorinţă de implicare în viaţa socială şi pentru că m-am săturat ca alţii să ia decizii proaste pentru viitorul meu. Astăzi este o zi importantă pentru Partidul Naţional Liberal filiala Ialomiţa, dar mai ales pentru noi Tineretul Naţional Liberal Ialomiţa.”

Victor Ghinea

Lasa un comentariu

10 − eight =