Politică

Tupeu de parlamentar: Gabi Ionaşcu scuipă unde până mai ieri-alaltăieri a lins…!

IONASCU

Ştim cu toţii că PSD-istul marca(n)t cu „fierul încins” ţinut în mână de tătuca Ion Iliescu, cel ce-a condus Ţara şi Poporul în… tandem cu Adrian Năstase, a fost „aruncat ca o măsea stricată” de către conducerea de partid şi de stat de-aici, din  teritoriu.

Sigur că era de aşteptat ca Ionaşcu să le arate PSD-iştilor că el nici nu uită şi nici nu iartă. Şi răzbunarea lui a fost cea a înscrierii în partidul lui Traian Băsescu, cel pe care toţi PSD-iştii îl „beşteleau ca la uşa cortului”, pe când el era primarul celei mai mari localităţi din amărâtul ăsta de judeţ. Sigur că, odată intrat în PMP, era de la sine înţeles că trebuie să critice Puterea care este în mâinile celor ce i-au fost „fârtaţi” pe ionascu arogantcâmpul de bătălie cu PD, PD-L, cu „băsistii”. Doar că, după ce s-a ajuns senator, nu ştiu din ce raţiuni, Ionaşcu s-a apucat să semneze condica la o televiziune (deocamdată!) şi să se erijeze în judecătorul politic al celor ce până mai ieri-alaltăieri îi erau „de-o făptură şi de-o seamă”.

 Gabi Ionaşcu – senatorul fost primar al greu-încercatului municipiu Slobozia vorbește despre PSD-iștii lui Dragnea? Da’ căt tupeu are ăsta, măi fraţilor? Faptul că în Ialomiţa, de când cu penalul procuror Cristudor, NU MAI AVEM Birou al DNA, nu scuză Opoziţia de nedepunerea unei sesizări vizând „permutările şi aranjamentele” pe care PSD-istul Ionaşcu (şi-ai LUI din Primărie, din Consiliul Local şi din Partid!) le-au tot făcut în nenumăratele ACHIZIŢII Ionascu apaPUBLICE începute şi neterminate, chit că pentru tot felul de SF-uri s-au cheltuit mari sume de bani publici…!

Vă împrospătez memoria amintindu-vă doar de APA din puţuri, pentru a cărei aducţiune şi tratare Primăria a făcut un împrumut bancar de 500 de MILIARDE, başca dobânda! Şi mai e şi GROAPA (parcarea subterană din faţa Primăriei şi a aşa-numitului Palat Administrativ care adăposteşte Prefectura şi CJI, lucrare a cărei valoare financiară (că altă valoare nici n-are, arhitectural şi urbanistic aceasta nefiind altceva decât o penibilă „făcătură” din elemente care mai de care mai de tip ştift) plus PIAŢA REVOLUŢIEI, investiţie care va ajunge la vreo 800 de miliarde de lei vechi, dacă nu cumva Ionascu TREImai mult. Şi, nu în ultimul rând, vă reamintesc că mai e şi Parcul IMM-uri – locul unde ca să vină investitorii Primăria a cheltuit peste 250 de miliarde de lei vechi pentru aşa-numitele  utilităţi (apă, canalizare, iluminat, gaze, electricitate, etc!), başca iresponsabilele cheltuieli pentru firma de Pază care a fost înfiinţată special. Ca să nu mai vorbim despre  multele contracte de concesiune încheiate pe daiboj, despre facilităţile acordate firmelor „de Curte”, despre multe alea,IONASCU alea …!

IONICA GHINEA

P.S. Totuşi, hazardul şi-a făcut de cap, atâta cât să putem vedea acolo, pe ecran, în colţ, scris: „FĂ-MI LOC”, îndemn care, în context, poate avea şi o altă conotaţie…

Lasa un comentariu

two − 2 =