Politică

Victor Moraru cercetat pentru ultraj

Ionascu si Moraru

În cadrul conferinţei de presă susţinută de senatorul Ionaşcu Gabi prin prisma funcţiei de demnitate publică pe care o deţine, dar şi din postura de preşedintele PMP Ialomiţa, acesta a adus la cunoştinţă opiniei publice o plângere penală împotriva preşedintelui CJI – Victor Moraru. Fostul primar al oraşului Slobozia şi actualul senator din partea opoziţiei care recent a „abandonat” barca social-democrată a afirmat faptul că în data de 11 iunie a.c., respectiv ziua când s-au desfăşurat alegerile parţiale locale în Amara, Ţăndărei şi Fierbinţi-Târg, în urma unui apel către numărul de urgenţă 112 a sesizat organele (in)competente ale statului cu privire la comportamentul agresiv al lui Moraru Victor în vecinătatea secţiei de vot din Amara, acuzându-l de ultraj. Conform capitolului IV, art. 239: „Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Image-2Poveste cu iz de ghetou

Potrivit reclamantului Ionaşcu, în data de 11 iunie pe când se afla în Amara pentru a supraveghea buna desfăşurare a alegerilor locale parţiale din staţiunea balneară, preşedintele CJI Victor Moraru împreună cu fiul său Moraru Valentin-Ionuţ i-au adresat reclamantului ameninţări, injurii dar şi gesturi obscene acuzându-l de înaltă trădare în relaţia cu partidul-stat: „Am avut parte de o agresiune fără precedent din partea domnului Moraru, care ieşea dintr-un chioşc, dintr-o construcţie unde mă duceam să cumpăr o cafea venind de la Ţăndărei, care mi-a acordat tot felul de jigniri la adresa mea precum cărpă, jigodie, tot felul de calificative de genul acesta. Cred că nu era în starea cea mai bună din punct de vedere psihic, probabil că avea şi o altă motivaţie cred eu, datorită unui gest pe care l-a făcut fiul său, care-l şi însoţea. El chiar traversând în văzul tuturor şi înjurând, strada căci îndreptându-se către grupul de membri ai PSD, chiar în colţul gardului care împrejmuia secţia de votare. Asistenţi la treaba aceasta, cum vă spuneam de organe fără organe, au fost asistenţi şi nu au întreprins nicio măsură. Evident că am sesizat la 112 (…) au fost foarte mulţi asistenţi la evenimentul respectiv, unii cetăţeni intervenind şi spunându-i domnului Moraru că le este ruşine că au un aşa preşedinte şi că nu-l recunosc. Am sunat la 112, doi ofiţeri din cadrul Poliţiei Călăraşi cred, m-au audiat şi înţeleg că acum sesizarea mea scrisă se găseşte pe la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.”

Lupul îşi schimbă blana, dar năravul baMoraru Victor CJI

Tot legat de acest subiect, omul care a nenorocit un municipiu obligând oamenii să achiziţioneze şi să care în spinare tone de apă plată, a mai afirmat că este mirat de faptul că organele de cercetare nu au cerut proprietarului acelui spaţiu comercial filmările camerelor de supraveghere care ar putea elucida acest caz de ultraj contra demităţii, filmări care cu puţin noroc ar putea conţine inclusiv înregistrări nu numai video ci şi audio pentru a consolida spusele senatorului ialomiţean. Acesta a concluzionat spunând că acest caz nu este unic şi că fostul preşedinte al CJI Ciupercă Silvian a avut parte în 2014 de un „spectacol” mult mai dur din partea primarului Victor Moraru. Gabi Ionaşcu a mai spus că până la această dată Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia nu l-a convocat la nicio audiere, fapt care-i ridică nişte semne de întrebare. Să fie vorba despre semne de întrebare legate de independenţa acestei aşa-zisă justiţie care este exercitată de judecători pe raza judeţului Ialomiţa? Sau poate întrebări asupra influenţei pe care preşedintele CJI Victor Moraru o exercită din funcţia publică pe care o deţine asupra tuturor organelor statului din Ialomiţa?

 Victor Ghinea

Lasa un comentariu

five × three =