Victor Moraru încă mai „călăreşte” presa pe banii judeţului

Distribuie articolul:

Încă din decembrie 2016 atunci când graţie consilierilor judeţeni PSD + ALDE a fost numit preţedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Victor Moraru a împărţit presa locală în două tabere. Cum era normal în accepţiunea sa, prima tabără este formată din ziarele şi ziariştii care l-au „servit” de-a lungul timpului, pe tot parcursul celor 12 ani cât a ocupat funcţia de primar al staţiunii Amara. Pe cale de consecinţă, din a doua tabără fac parte desigur cei care s-au îndoit de acţiunile sale de primar şi în general de hotărârile sale ca om politic, cei care i-au adus critici Nr.5-005atunci când a condus instituţia ca pe propriul său SRL, etc.

„Fiţuica” preşedintelui Moraru

Una dintre cele mai mari „realizări” ale administraţiei judeţene condusă de Victor Moraru este fără doar şi poate un soi de revistă lunară cu iz de laudă de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Numai că de această dată, lauda este la adresa mai multor aleşi locali ai PSD şi/sau apropiaţilor preşedintelui Moraru. Pentru ca această „fiţuică de partid” să existe pe meleagurile ialomiţene într-un tiraj enorm pentru scopul şi mijloacele care sunt folosite în a vedea lumina zilei, CJI plăteşte societăţii care tipăreşte revista respectivă, nu mai puţin de 8.400 lei pentru fiecare ediţie conţinând opt pagini. Concret, în anul 2017 CJI a achitat suma de 25.200 lei pentru trei apariţii ale unui aşa-zis ziar „Ialomiţa Ta”, 11.876,20 lei pentru „calendare, flyere şi materiale promoţionale” şi alţi 12.915 lei pentru a tipări o broşură numită „25 ani de administraţie publică judeţeană”, factura finală intrată în evidenţele contabile ale CJI pentru ultimile trei luni ale anului fiind de 50.615,95 lei.

Bani publici cu nemiluita pentru „televiziunea” de partid

Primul loc în topul personal al lui Victor Moraru în ceea ce priveşte societăţile de radiodifuziune din Ialomiţa, îl ocupă detaşat Antena 1 Media SRL cunoscută şi sub numele de Antena 1 Slobozia. Socitatea până mai ieri patronată de octogenarul Nicolae Ionescu a reuşit pe parcursul anilor să se transforme dintr-o televiziune cu nume sonor (mulţumită infractorului Voiculescu) dar mediocră din punct de vedere jurnalistic, într-o televiziune care abia supravieţuieşte graţie oamenilor politici pe care îi serveşte şi mai ales mulţumită banilor publici transferaţi din conturile instituţiilor publice, direct în conturile Antena 1 Slobozia. Deşi incapabilă să emită conţinut audio-video cu o calitate acceptabilă, în anul 2017 preşedintele Victor Moraru a „premiat” lipsa de atitudine la adresa conducerii neperformante a CJI şi lipsa criticilor în ceea ce priveşte promisiunile deşarte din campanie făcute de acesta, ba chiar mai mult, emisiunile cu tentă laudativă la adresa conducerii locale şi judeţene. „Premiul” total pe anul 2017 pe care Antena 1 Slobozia l-a câştigat fiind un post de televiziune ascultător a fost în valoare de 26.656 lei pentru „Servicii de promovare, publicitate şi informare prin televiziune” în intervalul mai-decembrie 2018. Mai exact, televiziunea care nu are capacitatea să emită pe o suprafaţă mai mare decât cea a municipiului Slobozia, a încasat fix 3.332 lei lunar pe perioada celor opt luni de contract.

Uite televiziunea, nu e televiziunea

Locul doi pe podiumul aferent anului 2017 al televiziunilor obediente în relaţia cu preşedintele CJI a fost ocupat de această data de TV Ialomiţa (Noro Production SRL) care pe parcursul a şapte luni a încasat din bugetul judeţului Ialomiţa suma de 12.900 lei. Nu ştim cu exactitate obiectul contractului dintre cele două părţi, dar aparent este suficient să faci 185 de vizualizări pe Youtube (vezi foto 1) ca să facturezi 1.200 lei cătreFoto 1 CJI reprezentând „Servicii de promovare, publicitate şi informare prin televiziune”. Paradoxal, deşi au fost facturate aceleaşi servicii ca în cazul Antena 1 Slobozia, TV Ialomiţa nu deţine licenţă emisă de CNA, ci există numai în mediul virtual ceea ce face serviciile facturate să fie oarecum închipuite. Ne întrebăm: Nu cumva este ilegal să facturezi servicii pe care nu le poţi furniza? Pe locul trei al podiumului din acest an inventat de preşedintele Moraru se află de această dată Antena Ialomiţeană TV SRL Foto 2(vezi foto 2) care tot în intervalul mai-decembrie 2017 a reuşit să se pricopsească cu nu mai puţin de 9.600 lei pentru cele opt luni contractuale (1.200 lei lunar), în aceleaşi condiţii de lipsă a licenţei CNA, deci a lipsei unei televiziuni în adevăratul sens al cuvântului. Mai trebuie menţionat că suma totală de bani pe care preşedintele CJI Victor Moraru a plătit-o pentru a-şi satisface nevoile în ceea ce priveşte publicitatea şi notorietatea politico-administrativă s-a ridicat în anul 2017 la suma de 92.395,06 lei, adică peste 920 milioane lei vechi, echivalentul a 48 de salarii minime pe economie. Cam multe „pupături de ghiul” pe bani publici, mon cher!

 

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *