ANAF nu-i vede şi pe (micii) boieri

Distribuie articolul:

Se apropie termenul limită pentru declararea veniturilor şi, implicit, pentru plata impozitelor ce trebuie achitate (ŞI) de către aşa-zişii ţărani români. Jale mare pe forumuri! Toţi „oamenii de bine” plâng de mila oamenilor „de la sate” care, chipurile, sunt săraci…Stau şi mă întreb, din ce-ar vrea să se realizeze toate acestea, cei ce, altfel, vor ca statul să le facă şosele, spitale, şcoli şi câte toate trebuie pentru a fi şi România o ţară civilizată? Impozite cine să plătească, adică? Numai proştii? Eu ca jurnalist nu am veniturile ciobanilor subvenţionaţi. Nici veniturile cojocarilor. Nici pe-ale tăbăcarilor, legumicultorilor, şi-altor asemenea categorii socio-profesionale care CÂŞTIGĂ, cu mult mai mult decât aveţi voi impresia, de-aia şi plângeţi pe umerii lor. NU spun că e bine ca băbuţei neputincioase să-i fie dijmuită muncuşoara şi bruma de venituri încasate de pe urma vânzării unul mănuchi de leuştean sau a unei sticle de borş făcut din tărâţă de grâu. Spun însă că sunt sute de mii de români care produc şi vând – „în draci” – fel de fel de preparate, care mai de care mai scump cumpărate, mai apoi, de către orăşenii care nu au pământ! E vina mea că nu am pământ? Poate! Dar dacă ţăranii au, şi le mai este şi subvenţionat, măcar să facă bine şi să plătească şi ei ceva impozite la bugetul de la care, altfel, vor chiar şi pensie!
Românii mănâncă prea puţine fructe şi legume autohtone, cele din import fiind şi mai ieftine, şi de găsit pe toată perioada anului, chit că România ar putea fi împânzită de solarii, sere, depozite frigorifice, etc. Nu, nu nivelul financiar al subvenţiilor este principalul motiv pentru care fermierii români nu „aruncă pe piaţă ” (aşa zic comercianţii!) produsele lor care ar trebui să fie şi mai ieftine, şi mai bune. Spun asta având în vedere, în primul rând, faptul că dacă producătorii români îşi compară subvenţiile, cu cele ale fermierilor din alte ţări, atunci bine-ar fi să compare şi puterea de cumpărare a monedelor naţionale, salariile/pensiile românilor nefiind nici pe departe ca ale cetăţenilor din ţările în care subvenţiile pentru agricultori sunt ceva mai mari…
În speranţa că agricultorii s-au descurcat cu topica acestor fraze şi au şi înţeles logica, nu vă mai reţin atenţia decât cu două „fixaţii” cârcotaşe. Una vizează evaziunea fiscală la care se dedau producătorii şi comercianţii români. Evaziune care, trebuie să recunoască şi ei, este cu mult mai mare decât cea posibil practicată în ţările în care subvenţiile sunt ceva mai mari. Cealaltă, încă mă face să vă tot întreb: în mâinile cui credeţi că sunt toate acele subvenţionate suprafeţe mari/mărişoare de teren agricol şi arabil, dar şi fel de fel de făbricuţe, depozite şi-alte „adiacente” la afacerile agro-industriale? Răspuns: neruşinat de multe acareturi de pe lângă casa/ferma „băieţilor deştepţi” sunt în mâinile rudelor politicienilor şi, desigur, în mâinile celor care au intrat – fraudulos, desigur! – în posesia a tot ceea ce înainte de ’89 a fost (des)considerat ca fiind „bun al întregului popor”. Fiindcă aţi fost curioşi şi aţi citit aceste (des)consideraţii, în speranţa că veţi continua lectura, eu vă ofer drept bonus întrebarea: În acea binecunoscută revistă TOP 300 dintre cei mai bogaţi oameni ai României, nu-i aşa că mulţi sunt oameni de afaceri din domeniul agro-industrial? Păi, când încasezi zeci, poate chiar sute de miliarde de lei ÎN FIECARE AN, normal că poţi deveni bogat! Şi, bogat fiind prin bunăvoinţa politicienilor care formează statul şi care guvernează ţara, s-ar putea să nu-ţi mai pese nici măcar de ANAF. Adică, de Fisc! Adică, taman de instituţia care, structural, ar trebui să ia de la toţi – şi cei bogaţi şi cei săraci! – pentru ca, mai apoi, statul să aibă de unde redistribui, nu numai „fiecăruia după calitatea, cantitatea şi importanţa muncii depuse” (mă refer aici, la pensii, asistenţa medicală, etc), ci şi să aibă din ce repartiza alocaţiile bugetare atât de necesare dezvoltării, sub toate aspectele!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *