Consiliul Judeţean a numit director interimar la Spitalul Slobozia

Distribuie articolul:

Vasile Silvian Coupercă – şeful „judeţenei de partid şi de stat” este cel care a „năşit” numirea în funcţie a ex-directorului Olaru. Şi tot el, după nişte ani buni de domnie, a fost cel care a şi „săpat” la temelia soclului pe care medicul-manager se urcase şi, cu un tupeu razant cu nesimţirea cam privea de sus pe toată lumea…Despre „ce-i mâna pe ei în luptă” atâta timp cât au fost împreună, dar şi de când „s-a rupt lanţul de iubire” , noi am tot scris, arhiva ziarului Ştirea şi a site-ului www.ziarulstirea, stând mărturie. Azi, ca o încununare a eforturilor celor ce-au simţit dintr-un început că doctorul Olaru nu-i un bun manager, ci doar un bun „agent electoral” şi un „jucător” care „decartează la masa verde” a politicii, titrăm că, în sfârşit, politrucul a fost înlocuit din funcţia administrativ-politică, locul lui fiind ocupat, ne place să credem, de-un economist care, nădăjduim, va avea măcar atâta minte încât să nu mai facă „permutări şi aranjamente” care, matematic vorbind, atunci când tragi linie şi faci toate socotelile, să tot dea cu rest de plată pentru a acoperi „găurile negre” prilejuite de fel de fel de lucră(tu)ri…       

Vă întrebaţi, probabil, cine i-a şi luat locul directorului Olaru (cel care, nu mă îndoiesc, este deja „în rahat până la gât”, chit că aici, în poza asta, a fost surprins de noi, pe vremea când dejecţiile a căror sursă încerca s-o identifice – deşi nici n-ar fi fost treaba lui, dar excesul de zel îl caracteriza pe-acest musiu… – , nici nu-i ajungeau decât până la genunchi), dar şi ce-o să facă noul şef, pentru unitatea spitalicească şi, implicit, pentru bolnavi? Ei bine, aflaţi că prin dispoziţia nr.17/21.01.2014, domnul Berbece Adrian a fost numit în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, începând cu data de 22.01.2014, pe o perioadă de maximum 6 luni, până la organizarea concursului sau a unei  licitaţii publice pentru ocuparea funcţiei de manager menţionată. Consiliul de Administraţie şi managerul interimar de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia vor asigura îndeplinirea tuturor condiţiilor legale de organizare a concursului/licitaţiei publice pentru ocuparea funcţiei de manager la această insituţie. De asemenea, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 52/16.01.2014, în perioada 20.10.2014 – 24.01. 2014, o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa şi ai Consiliului Judeţean Ialomiţa efectuează o misiune de audit asupra activităţii desfăşurate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia între anii 2011-2013. Ştiind că o bună bucată de timp din mandatul directorului Olaru, domnul Berbec a fost directorul economic al Spitalului, nu mă îndoiesc că nu va putea prelua „din mers” funcţia de manager general. Sper numai să fi înţeles cât de fatală i-a fost (şi) directorului Olaru, atitudinea faţă de aplicarea prevederilor Legii transparenţei decizionale!

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

26 thoughts on “Consiliul Judeţean a numit director interimar la Spitalul Slobozia

  1. Iar te vei lamuri, daca nu prea tarziu, draga Ionica, despre cat de usor e sa girezi pe altul, desi nu ii stii back-groundul…te va dezamagi acest manageras, asa cum s-a purtat si sotia acestuia de-a lungul timpului, din mieroasa in snapana pamantului ! Timpul o va dovedi…si daca peste un an ai sa vezi ca te-ai inselat, astept o dezmintire…

    1. Dacă aţi înţeles că îmi pare bine că l-au numit pe Berbece, rău aţi făcut! Eu n-am nici o treabă, nici cu unul, nici cu altul…Eu vreau să mi se răspundă la TOATE întrebările, NU legate de medicină (deşi, în unele cazuri, şi-n această privinţă pot cere răspunsuri, lămuriri), ci legate de bani şi de investiţiile făcute fără transparenţă…Ori, Olaru a făcut prea multe matrapazlâcuri…Dacă Berbece crede că eu nu-i voi cere lămuriri ŞI în referitoare la ce-a făcut şi înainte, pe când făcea împreună cu Olaru, se înşală! Totuşi,strict profesional vorbind, Berbece este mai potrivit decât Olaru pentru funcţia de manager, să ştiţi!

  2. In atentia domnului director interimar. Nu pot sa zic decit atit. Uneori, nea Alecu, nea Alecu, tunde oaia si berbecu’.

  3. Eu am inteles ca pe unul il bagati pana-n gat in probleme arzatoare ! ))), iar pe celalalt il puneti pe un soclu. Din cate stiu, orice jurnalist nu isi aduce interpretari personale in articol, asta daca nu vrea sa fie partinitor. Totusi, v-ati ferit sa va dati cu parerea peste un an, daca si acest director va fi mai bun sau mai rau…ceea ce denota faptul ca il tineti in brate, desi nu ar trebui, de aceea mesajul trebuia sa fie pur informativ, nu innamolit si cu alte dejectii !

    1. Pentru cel ce semnează „padrian” zic: Citeşte dracu’ arhiva site-ului (şi-a ziarului, deci!) şi-o să vezi de câte ori am scris eu despre Berbece, şi nu de bine, şi-apoi să vorbeşti!

  4. Simtindu-ma cumva „subiect” atat in articol cat si in postari si, mai ales, datorita hotararii cu care „aha” face afirmatii la adresa mea, tin sa va precizez ca, oricat v-ati dori, nu sunt nici membru de partid, n-am nimic in comun cu Ialomita, experienta mea profesionala de peste 16 ani m-a transformat, asa cum imi place sa cred, intr-un profesionist si, nu in ultimul rand, pot renunta la „functie” mult mai usor decat crede oricine ! Pentru ca spitalul, pentru mine, este doar un tel de a-mi arata adevarata valoare, de a demonstra multora din cei ce nu cred nici in ruptul capului ca se pot face lucruri extraordinare si din nimic. Desigur, cu seriozitate, hotarare si far’ de frica ! Si Dumneavoastra, cei care stati degeaba in spital, cei care tremurati gandindu-va la zilele din sac ce sunt spre sfarsite, la amenintarea pe care scrie Berbece, aveti tot dreptul sa simtiti asta ! Si Dumneavoastra, cei a caror parere sunteti hotarati s-o spuneti, cei carora va pasa de spital nu doar pentru un subiect de presa ci va doriti sa aveti unde merge pentru tratament, va stau la dispozitie 24 ore /zi, oricand doriti sa aflati ceva, oricand simtiti piedici in acest spital si oricand simtiti ca, prin discutii pertinente, la obiect, bine intentionate, puteti schimba ceva. Nu vreau girari din partea nimanui ! Insa, tin sa mentionez ca am raspuns, raspund si voi raspunde intotdeauna pentru faptele mele. De sunt negative, aveti dreptul sa judecati. In caz contrar insa, judecata vi se va intoarce impotriva ! Si sper, precum altii, ca timpul va dovedi acest lucru ! Insa, eu nu astept dezmintiri ! Propriile mustrari de constiinta, daca veti mai avea asa ceva, vor fi suficiente pentru mine.
    PS. Cat despre tuns, fiecare avem „frizerul” nostru !

  5. Aha, aha,aha….DA DA Da)) Nu ,alianace DA…Delator-hulitot,Aha)) Băi diliule, lasă presa-n nevoile şi durerile ei!!!Ia citeşte arhiva ziarului Ştirea, poate înţelegi cum e cu focul tău roşu…ca… curu’ la maimuţa „aha”)) Stai să se instaleze berbecu-n funcţie, că-l freacă păstoriţa de la Ştirea))..cu întrebări prin 544…că dispare Berbece postacu’)) Nu mai socializează cu cetăţeanu’ pe siteuri…că are acu’ berbecu’ răspunderi))Şi …Berbece e interimar…io nu înţeleg cum e cu acel „concursului sau licitaţie publice”)) Cred că nu-i vreo glumă ” strecurată”prin legislaţie!!

  6. manager fara concurs… de parca nu se stia cand expira vechiul mandat!

    cand te prinde cu rovinieta expirata platesti! cand te prinde cu mandatul expirat sau extirpat, nu plateste nimeni?

    Rusinicaaa!

  7. Înţeleg că nik dric,nick bunic, burunov şi mămăligă…au apărut ca postaci,pe toate siteurile, după ce Olaru nu mai este manager))Dacă atâta minte are Olaru ăsta…..nu mă mir că l-a regulat ciuperca))Vai de mămăliga ce-aţi mâncat-o acasă, burunovilor, nickuşorilor….dobitocilor, proastă sulă a fost la dosul măicuţelor voastre))Cred că du pă făcăleţ aţi lins mămăligă,micuşorilor,nikuşorilor))Ce-aţi învăţat la pcr,fsn,pdsr,psd….asta faceţi…delaţiuni şi etichetări din registrul securistic))Să vă duceţi dracului cu Olaru şi Ciupercă, golanilor))

  8. @Danutz
    Danutule, se pare ca esti tare la ‘regulat’, dar cred ca mai mult SH-uri.
    Mamicutza ta te mai sponsorizeaza cu facaletzul PCR-ist?
    Sau d-aia ti-ai luat smartphone cu ecran mare?
    Doar ca nu prea te tine bateria.
    Daca ai vazut 2 3 site-uri, crezi ca le-ai vazut pe toate!

  9. @Danutz
    Oare tu mananci mamaliga cu betisoare? Din alea de urechi?
    Cred ca fu branza de berbec! Aia de ti-o dadu mamutzicutza ta!

  10. nicio informatie despre concursul … managerilor!
    sau interimatul e definitiv?
    asteptand ca dnul berbece sa faca ceva extraordinar din nimic, o sa treaca timp pretios, in care, cu bugetul enorm al spitalului, chiar s-ar fi putut face multe!
    dar, am uitat, se poate face doar pentru… declaratiile de avere!
    in rest, mersul pe bicicleta inseamna sanatate!
    asa nu iti trebuie copilot!

  11. Mori de grija altora ! Se pare ca nu-ti ajung cursurile la care participi. Stai fara grija, in max. o saptamana o sa ai posibilitatea sa-ti etalezi cunostintele, chiar daca tupeul si mersul de rata, sa nu mai vorbesc de ideea de „pseudo” care te defineste, de la chestii reglementate de CNCAN si pana la titluri grandioase iti vor fi „fatale” ! „Prietenele” stiu de ce !

  12. ce ai tu prietenele? cumva esti iubitor de „prieteni”?
    cunostintele se vor etala inainte sau dupa votare?

  13. sper ca site-ul cel nou sa incapa si anuntul de peste max. o saptamana…!
    nu de alta, dar pare cam neincapator!

  14. s-au publicat anunturile pentru manageri!
    dupa o saptamana se etaleaza cunostintele!
    managerul de la colegiu, adevaratul, isi etaleaza cunostintele de gradinarit!
    altfel nu l primeste dna in celula!

    sursa :https://www.facebook.com/nick.burunov
    dna : idee de gradina-ia atitudine!!

  15. Doamne fereste !Mai 20, 2014 at 3:48 am

    „Stai fara grija, in max. o saptamana o sa ai posibilitatea sa-ti etalezi cunostintele,“Prietenele” stiu de ce !”

    De ce, CE?

    Saptamana, ca si site-ul spitalului, se termina brusc, luni la prima ora si incepe, cu maree lentoare, vineri la ora 14:02!

    Stai fara grija, f’a’ni vegheaza… ‘s-au’ ani… iii!

  16. Anunt:
    Se organizeaza concurs pentru ocuparea postului de manager operatiuni.
    Proba eliminatorie:
    Limba si literaruta romana.
    Curaj mamaliga, ca te fac terci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *