Consiliul Judeţean – Excursii mascate în Cursuri profesionale?

Distribuie articolul:

De ani de zile, ziarul Ştirea publică informaţii privitoare la neruşinatele sume de bani  publici cu care instutuţiile statului, în speţă Consiliul Judeţean Ialomiţa, achită Nota de plată pentru plimbarea, cazare, mâncarea şi, nu în ultimul rând, plata firmelor care, chipurile, desfăşoară aşa-zise Cursuri de pregătire profesională pentru birocraţi.

Anul acesta, din motive ce ţin de protejarea viscerelor noastre, deşi nu am mai fi vrut să „batem apa-n piuă” pe acest subiect, când am văzut că numeroşilor funcţionari „dăruiţi” cu astfel de facilităţi, li se alătură şi consilierii judeţeni, am simţit că e deja mult prea mare tupeul, ca să tăcem Ilie Cioaca director CJI„mâic”.

Mai ales că am văzut şi în ce hal „a bătut câmpii” domnul Cioacă, cel care-i „maestrul de ceremonii” al CJI, şi care iată ce zice: „Trebuie semnalată inițiativa din anul 2017, unică în cei 25 de ani de administrație publică județeană, prin care Consiliul Județean Ialomița a aprobat participarea la cursuri de pregătire, formare şi perfecţionare profesională a 25 de consilieri judeţeni . (…) Dincolo de orice abordări subiective și în necunoștință de cauză a acestui demers, o asemenea practică administrativă trebuie continuată, pentru a crește eficiența și implicarea consilierilor județeni în elaborarea și aprobarea politicilor publice și a proiectelor de impact din strategiile județene și comunitățile locale, înțelegându-le din perspective unitare, în care abordarea interesului public general trebuie să se situeze deasupra interesului partinic.”

Aşadar, dacă până mai ieri-alatăieri se „tocau” bani din visteria CJI pentru funcţionărime, iată că, mai nou, se „toacă” bani şi pentru „aleşii neamului”, adică onor consilierii judeţeni care, lună de lună, mai încasează şi nişte indemnizaţii „nesimţite” pentru doar 2-4 ore de şedinţă. Şi pentru ca „tacâmul să fie complet”, în Raportul ce poartă semnătura lui Moraru, se mai trâmbiţează şi despre banii proveniţi din Fonduri europene pentru Proiecte de genul celui care vizează „Implementarea Cadrului Comun de Autoevaluare – garanția unei administrații eficiente în slujba cetățeanului”. Dacă vreţi să aflaţi ce sume s-au „tocat” şi pentru această „prosteală”, aflaţi că în Raport scrie aşa: „Valoarea a proiectului este de 598.050 lei”

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *