Cornel Vasile – şef peste Garda de Mediu Ialomiţa – trimis în judecată!

Distribuie articolul:

* Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ialomiţa, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de cornel vasile 1combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului VASILE CORNEL, comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – iunie 2015, inculpatul Vasile Cornel, concomitent cu exercitarea funcţiei publice de comisar şef la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Ialomiţa, a controlat, coordonat şi condus, prin intermediul unor persoane, activitatea a două societăţi comerciale, unde, de altfel, deţinea şi calitatea de asociat.
Concret, inculpatul Vasile Cornel a contactat ori, după caz, a fost contactat de partenerii de afaceri, a făcut plata salariilor angajaţilor şi s-a interesat în mod constant de situaţia sumelor de bani ce trebuiau încasate şi a restanţierilor.
De asemenea, în perioada respectivă, inculpatul a dispus efectuarea de plăţi către furnizori, a aprobat reparaţia unui autoturism aparţinând societăţilor administrate şi achiziţia de carburant, a solicitat şi obţinut prelungirea unui contract de leasing pentru un autoturism aparţinând societăţilor.
Comportându-se ca un administrator de fapt, inculpatul Vasile Cornel a dispus celor cei doi administratori de drept efectuarea demersurilor legale pentru recuperarea unor sume de bani neîncasate, a stabilit modul de acţiune al uneia dintre societăţi la licitaţiile la care urma să participe, şi-a dat acordul pentru vânzarea unui utilaj aparţinând celor două societăţi şi a solicitat şi primit sume de bani din contabilitatea celor două societăţi pentru repararea autoturismului personal.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *