Sănătate

Doctorul DIDIŢĂ a fost reţinut pentru luare de mită

DIDITA

Specialist în medicină internă, medicul este acuzat c-a fost „specialist” şi-n practicarea ciubucului per pacient…! Deocamdată procurorii n-au descoperit decât 131 de cazuri…Câte-or fi fost în lunga-i carieră, degeaba se mai întreabă cineva acum!

 La data de 21.06.2018, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, luare de mită și fals intelectual, comise de un medic specialist de medicină internă în cadrul Policlinicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia și un DIDITA medicasistent medical în cadrul aceleiași unități.

În fapt, s-a reținut că în perioada martie – mai 2018, cei doi au primit sume de bani și alte foloase de la mai multe persoane, suspecte în cauză, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu.

Față de medicul specialist, procurorul de caz a dispus pe bază de ordonanță măsura reținerii pentru 24 de ore, în sarcina acestuia reținându-se comiterea unui număr de 131 infracțiuni de luare de mită în formă continuată și fals intelectual. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză. În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.G.A. – Structura Centrală. Perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.

 

 

 

Lasa un comentariu

4 × five =