Fostul viceprimar Liviu Cazan – achitat în dosarul de mare evaziune fiscală

Distribuie articolul:

În luna Mai a anului 2017, Liviu Cazan, la acea vreme şef al Autorităţii Navale Române, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa într-un dosar de abuz în serviciu. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au pus în mișcare acțiunea penală pe numele lui Liviu Cazan, viceprimarul municipiului Urziceni. După ce a fost reținut timp 24 de ore pentru EVAZIUNE FISCALĂ, dar și fapte de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată sau delapidare, după ce dosarul a ajuns în faţa judecătorilor, dat fiindcă instanța a decis că Liviu Cazan poate fi cercetat în libertate, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile şi…Au urmat multe „termene” până ce, iată, fostul viceprimar al municipiului Urziceni liviu cazanpoate răsufla liniştit deoarece, aşa cum se întâmplă de obicei în România, dreptatea a fost de partea celui incriminat.

Ce scriau procurorii D.N.A că a făcut…    

În cursul lunii martie 2016, inculpatul Cazan Liviu-Aurelian, în calitate de director general al Autorității Navale Române, a încălcat, cu rea credință, prevederile legale privitoare la buna gestiune financiară a fondurilor publice angajând o cheltuială nelegală (discreționară, supraevaluată, vădit contrară principiilor regularității și economicității plăților), aspect care a produs un prejudiciu instituției pe care o reprezenta în valoare de 849.646 EURO, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A” Giurgiu (CN A.P.D.F.). Concret, la data de 31 martie 2016, inculpatul Cazan Liviu-Aurelian, în calitatea menționată mai sus, pentru a ajuta la ieșirea din insolvență a CN A.P.D.F., a achiziționat din patrimoniul acestei societăți două corpuri de clădire (unul dintre acestea fiind în stare avansată de degradare), la un preț supraevaluat, de 1.380.381 euro, având la bază motive tehnice false, artificial introduse.
Acțiunile deliberate ale inculpatului Cazan Liviu-Aurelian, care a urmărit „cu orice preț” achiziția ambelor imobile, deși numai unul era util Autorității Navale Române, au condus la efectuarea unor plăți ilegale, ceea ce a produs un impact negativ asupra bugetului Autorității Navale Române, cu consecințe deosebit de grave.
În cauză, s-a dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare deținute de inculpatul Cazan Liviu-Aurelian, până la concurența prejudiciului. De asemenea, s-a mai dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilelor deținute de același inculpat.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere Cazan DOSARde a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Cică „ fapta nu există”…

În data de 02.04.2019, magistraţii Tribunalului Constanţa s-au pronunţat în dosarul în care, pe lângă alţi 2-3, şi Liviu Cazan a fost inculpat. Pe motiv că „fapta nu există”, nişte „maeştri” într-ale achitărilor pe tot felul de cauze penale, au hotărât că inculpaţii nu merită să fie condamnaţi. Dar pentru că aşa-numitele „părţi vătămate” sunt două mari instituţii ale statului (vorbim aici despre Autoritatea Navală Română, dar şi despre Compania Naţională Administraţia Porturilor), decizia instanţei NU ESTE DEFINITIVĂ, cele două instituţii având la dispoziţie 10 zile pentru a face „Apel”


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *