Politică

Guvernul oferă noi oportunități pentru afacerile mici

Deputatul PSD, Mihăiță Găină, oferă mai multe amănunte privind noua strategie pe care Guvernul a adoptat-o pentru dezvoltarea afacerilor mici. Potrivit acestuia, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va pune la dispoziția antreprenorilor, începând cu 8 iulie 2019, o nouă linie de finanțare, în valoare de 75 milioane de euro, susținută din fonduri UE. ”Creșterea economică resimțită în nivelul de trai al populației și măsurile sociale se numără printre obiectivele Guvernului pentru perioada următoare, în care România va obține, din nou, o creștere economică semnificativă. Executivul și-a fixat o serie de domenii-țintă, conform Programului de guvernare al PSD, în scopul consolidării și dinamizării sectorului economic, social, și al sistemelor fundamentale – sănătatea și educația. Și micilor întreprinzători li se va oferi o serie de noi oportunități de dezvoltare. Antreprenoriatul a fost și rămâne una dintre prioritățile majore ale guvernului PSD”, explică parlamentarul social-democrat. Mihăiță Găină afirmă că fondurile nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional (POR) sunt destinate microîntreprinderilor care au maxim 9 angajați și care doresc sa investească în capacitatea lor de producție sau de prestare servicii. ”Prin POR, firmele vor putea accesa fonduri europene între 25.000 de euro și 200.000 de euro pentru construirea, modernizarea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii, dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line. Această linie de finanțare se adresează firmelor care deja funcționează și care au un istoric de minimum un an vechime. Conform prevederilor Programului, companiile vor putea să dezvolte firma în mediul urban, respectiv în orașe sau municipii. De asemenea, firmele care deja funcționează în mediul urban se pot dota sau dezvolta, iar cele din mediul rural pot să investească într-o nouă capacitate de producție sau prestări servicii”, a mai precizat deputatul PSD.

13 milioane Euro pentru regiunea Sud-Est

”Îi încurajez pe toți antreprenorii care vor să-și crească mica afacere să acceseze acest program de finanțare lansat de Guvernul PSD. Ne dorim să folosim banii europeni exact acolo unde putem genera mai multă valoare adăugată pentru economia României”, le transmite deputatul PSD ialomițean, Mihăiță Găină, micilor întreprinzători. Găină îi informeză pe aceștia că toate companiile trebuie să depună cereri de finanțare, dar și că vor concura între ele. Competiția între firme va fi una regională, nu națională. Suma disponibilă pentru regiunea de dezvoltare Sud-Est este de circa 13 milioane Euro. ”Majoritatea activităților de producție sunt eligibile, la fel și unele activități de prestări servicii sunt acceptate, cum ar fi sănătatea și practicarea sportului. O listă completă a codurilor CAEN acceptate în program a fost publicată pe siteul www.inforegio.ro, alături de ghidul de accesare a programului” a indicat parlamentarul PSD. Acesta a ținut să sublinieze și faptul că, grație alocării de fonduri nerambursabile prin programele StartUpNation, POCU România Start Up Plus, POCU Diaspora Start Up în intervalul 2017-2019, s-au lansat mii de noi afaceri generatoare de locuri de muncă.

(PUBLICITATE ELECTORALĂ)

Lasa un comentariu

1 + sixteen =