Actualitate

Hal de zbatere pentru dezbatere!

EDITORIAL fb

Mai terminaţi, măi, oameni (ne)buni, cu imperios-necasara DEZBATERE! Iarna bate la uşă, din ce în ce mai mulţi românii spun că n-au ce pune în oală, şi-n sobă, şi pe ei, şi „de-o parte pentru zile negre”, că le e teamă că la bătrâneţe nu vor avea bani de medicamente ori pentru a-şi pregăti, după datini, trecerea la cele veşnice, că le pare rău că nu-şi pot ajuta copiii şi nepoţii, iar voi ce faceţi? Vă daţi cu curul de pământ şi faceţi spume la gură că Iohannis nu vrea să stea cu Dăncilă de vorbă în faţa jurnaliştilor care, la rândul lor, sunt cointeresaţi financiar, şi nu numai? Ce să mai vorbească Iohannis cu Dăncilă? Ce? Uite, de-aia nu mai poate populimea de replicile usturătoare pe care, la o adică, ar putea să şi le arunce cei doi candidaţi aflaţi în cursa pentru ocuparea fincţiei de Preşedinte al României! Faptul că onor candidata, în cazul de faţă premierul acestei Ţări, nu înţelege că „dragoste cu sila, nu se poate!”, nu demonstrează decât că se comportă ca oricare femeie care e geloasă şi, pe cale de consecinţă, foarte pisăloagă, chiar de-a dreptul îndrăcită în a-i face scandal celui care, practic, nu o bagă în seamă. De ce o „ţine langa” madam Dăncilă, riscând să pară chiar descreierată, ca o femeie părăsită? E-adevărat că fiecare candidat trebuie să vină în faţa alegătorilor, a jurnaliştilor, şi să răspundă tuturor întrebărilor! Dar asta nu înseamnă că trebuie să vină împreună cu contracandidatul, să stea unul lângă altul, să-şi adreseze întrebări, dând „apă la moară” celor care speculează astfel de întâlniri, în defavoarea desfăşurării unor alegeri corecte! Cine spune că sondajele arată că, mai degrabă, românii îşi doresc să îi vadă pe cei doi zbătându-se într-o dezbatere? Pe cetăţenii oneşti, nu „grămada” de candidaţi, nici chiar cei doi – împreună –, îi interesează, ci FIECARE candidat în parte. Cine speră că Viorica Dăncilă i-ar putea adresa întrebări „încuietoare” lui Klaus Iohannis, înseamnă că nu dă doi bani pe profesori! Iohannis e profesor! E, deci, învăţat să se adreseze elevilor! Da, cunosc stupida replică prin care unii lasă să se înţeleagă că Iohannis vorbeşte alene. Apropo! Da’ de ce credeţi că vorba „aşezată”, molcomă, nu place mai mult decât aşa cum vorbeşte Dăncilă, bunăoară? Vă place cum vorbeşte Dăncilă? Mie, nu! Şi, da, îmi place cum a vorbit, ÎN CAMPANIA ASTA, Iohannis. Sigur că nici mie nu-mi place că timp de 5 ani, ca preşedinte al Ţării, domnia-sa n-a prea vorbit, că s-a plimbat cam mult, că n-a fost tocmai mediator între partidele reprezentate în Parlamentul României. Dar, nu-mi place nici că prerogativele Preşedintelui României sunt cele care sunt! Ori, dacă preşedintele nu are cine ştie ce posibilităţi în a interveni în legislativ, dacă nu are cine ştie ce putere în a-şi impune punctul de vedere în executiv, atunci cum de-au ajuns românii să pretindă că preşedintele trebuia să facă una, alta, dintre alea toate câte trebuia/trebuie să se petreacă pentru ca România să nu mai fie cea din urmă ţară din Uniunea Europeană? Punem pariu că, dacă mai rămânea la guvernare şi ajungea şi la presedinţie, PSD modifica prerogativele pentru şeful Statului? Cine-şi aminteşte cum era pe vremea când Ion Iliescu era preşedinte, şi dacă nu cumva prerogativele lui erau ceva mai multe şi mai „băţoase” este rugat să le comunice celor cărora li se pare că e normal ca preşedintele să rişte să aibă doar rol decorativ în conducerea Ţării. Revenind la ideea de dezbatere, mai zic doar că mie mi s-a scârbit de-atâta solicitare cu repetiţie! Căci, dacă madam Dăncilă chiar are de rostit pe scena politică nişte replici „tăioase”, cu care să-i „cresteze” obrazul contracandidatului ei, atunci nu-i rămâne decât să i le adreseze prin intermediul presei. Să iasă, deci, în faţa Naţiunii şi să ARGUMENTEZE de ce nu poate Iohannis să mai fie preşedinte, şi de ce ar fi bine ca ea să ajungă acolo unde nici măcar PSD-iştii n-au gândit s-o trimită decât după ce „tătucul” Dragnea a fost trimis după gratii? Şi, nu în ultimul rând, să continue să apară în faţa cetăţenilor-alegători, renunţănd la a repeta, penibil, aceeaşi invitaţie la dezbatere, o invitaţie care riscă a fi percepută ca lipsită de onorabilitate, chiar de mândria pe care o are orice femeie care se respectă, tocmai pentru a fi respectată!

Lasa un comentariu

seventeen − 3 =