Ştiri

Inspectoratul Şcolar Ialomiţa, un loc prielnic pentru ping – pong cu funcţia de conducere

barcari fb

Datorită (sau din cauza?!) faptului că România este condusă de un nou Guvern, propus de PNL, noul ministru al Educației, doamna Monica Anisie, a considerat drept stringenţă revenirea doamnei Barcari la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Aşa se face că luni, 11 noiembrie 2019, doamna Ministru a emis un Ordin prin care doamna Simona Tonț este înlocuită cu „veterana” Luminiţa Barcari. Spunem veterana, deoarece doamna Barcari s-a tot ridicat şi s-a tot aşezat pe scaunul de inspector-şef. Este, credem, lucru ştiut că această instituţie şi-a tot schimbat şeful, astfel că acest ping-pong între PSD şi PNL a devenit deranjant! Luminița Barcari a fost revocată din această funcție, apoi a contestat, s-a judecat, și a revenit de vreo 3 ori. Nu reiterăm povestea tinel-si-barcaricu reclamaţiile, cu analizele profesionale, cu concursurile, cu toate demersurile pe care doamna Barcari le-a făcut întru menţinerea funcţiei.

Precizăm doar că PNL aflat „la butoane”, iată că-şi face simţită prezenţa prin instituţiile statului, înlocuind şefii şi, cel mai probabil, analizând posibilitatea reducerii numărului de  angajaţi în sistemul bugetar. Nu de alta, dar „găurile negre” pe care liberalii zic că PSD-işti le-au lăsat în buget, nu vor permite susţinerea în plată şi a celor angajaţi „pe pile”, nu? Cunoscând „ţopăiala” din Inspectoratul Şcolar, măcar în ceea ce priveşte funcţia de inspector-şef, nici de data aceasta nu avem prea mari aşteptări în ceea ce priveşte aşa-numita „descărcare de gestiune”. În sensul că nu credem că doamna Barcari va scoate la lumină „scheleţii” de prin documentele financiar-contabile vizând lucrările de investiţii şi achiziţiile puse la cale prin unităţile şcolare ai căror directori „joacă ţonţoroiul” cu banii publici, chiar cu fondurile europene.

Lasa un comentariu

two × three =