ISU Ialomiţa – despre „amprenta” viscolului în judeţ

Distribuie articolul:

Potrivit declaraţiilor oficialităţilor,  peste 60 de intervenții ale Comitetelor Județean și Locale pentru Situații de Urgență la evenimentele produse de căderile abundente de zăpadă din ultimele 12 ore.

ambulanta-viscolDintre acestea, mai bine de jumătate  au reprezentat cazuri de persoane cu afecțiuni medicale la care accesul a fost îngreunat de starea impracticabilă a drumurilor, iar aproximativ 30 au fost solicitări ale unor persoane care nu au mai putut înainta pe carosabil, rămânând  blocate în mașini pe diferite segmente de drum. Toate solicitările au fost primite la Comandamentul de iarnă, constituit la sediul ISU Ialomița încă din data de 05.01.2017, iar în funcție de natura urgențelor s-au luat decizii de redirecționare și soluționare a acestora de către structurile implicate.SMURD si pompierii 3

ISU Ialomița a fost solicitat de asemenea pentru stingerea a două incendii la locuințe, produse în localitățile Amara și Scânteia, care au fost lichidate în colaborare cu serviciile voluntare ale localităților. Garda Fetești a acționat în jurul orei 10.30 pentru descarcerarea unei victime a unui accident rutier produs pe autostrada A2. Din accident au rezultat 3 victime, toate fiind preluate și transportate la spital de forțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, 11 cazuri în care părți din tencuiala unor construcții sau din acoperișuri, precum și copaci prăbușiți din cauza vântului puternic au fost preluate și rezolvate de comitetele locale pentru situații de urgență.  La ora 13.00, aproximativ 13 localități de pe teritoriul județului erau gigi-petreafectate parțial sau total de lipsa curentului electric.

Sub coordonarea directă a prefectului județului Ialomița, s-a conlucrat și s-a colaborat în permanență pentru salvarea oamenilor de către toate structurile implicate (forțe ale comitetelor locale pentru situații de urgență, secțiile de drumuri județene și naționale ale CNADNR, ISU, IPJ, IJJ, ENEL etc), ambulanțele fiind, în cele mai multe cazuri, însoțite de utilaje de deszăpezire, pentru a putea ajunge la persoanele aflate în dificultate. În total, au fost peste 100 persoane (adulți și copii) asistate, fiind deblocate din isu-viscol-politiezăpadă aproximativ 50 de autovehicule.

Președintele  Comitetului județean pentru situații de urgență a dispus în continuare asigurarea operativității tuturor forțelor și mijloacelor de intervenție prevăzute în planurile proprii ale comitetelor locale pentru situații de urgență, precum și ale instituțiilor și operatorilor economici care asigură funcții de sprijin, astfel încât să se asigure intervenția operativă și punctuală la primirea apelurilor de urgență.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *