Mai pe larg despre desantul mascaţilor în birourile CJI, dar şi în casele unora…

Distribuie articolul:

ciuperca miinilePreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, este acuzat de procurorii DNA că a fraudat o licitaţie privind atribuirea în concesiune a unui teren de 495 ha, teren agricol ce aparţinea domeniului privat al CJ Ialomiţa, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Desigur, ca în multe alte cazuri, şi lui Ciupercă i se ia în considerare numai firicelul de vină reclamată de cine ştie cine în vreo plângere depusă la DNA. Din păcate, memoria colectivă nu depune plângeri. Astfel, ceea ce s-ar putea constitui într-o veritabilă acuzaţie privind impresionanta „vână” într-ale parandărătului din spatele licitaţiilor matematic puse la cale de chiar domn’ profesor, riscă să rămână şi pe mai departe doar sub formă de simple suspiciuni, supoziţii, fantasme care, din păcate, nu interesează decât pe gazetarii neaserviţi partidelor…

Istoricul uneia dintre fapte…

Din probele adunate pe perioada a cine ştie câtor luni de filaj şi ascultări CJI sefi altatelefonice, procurori au reuşit să depună la dosarul cauzei informaţii potrivit cărora în perioada aprilie-mai 2014, preşedintele CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, abuzând de prerogativele funcţiei sale, având un ascendent asupra subordonaţilor săi, i-a determinat pe membrii comisiei de licitaţie din cadrul CJ Ialomiţa să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul atribuirii în mod fraudulos a unui contract de concesiune pentru suprafaţa de 495,659 ha, teren agricol aparţinând domeniului privat al CJ, societăţii SC Green Harverst SRL, deşi această firmă se clasase pe locul doi la licitaţia publică. Potrivit documentelor de la dosar, la datele de 1 şi 2 aprilie 2014 a fost publicat în Monitorul Oficial şi în ziarul „Bursa”, respectiv în ziarul „Tribuna Ialomiţei”, anunţul privind organizarea de către CJ Ialomiţa, prin Direcţia de Achiziţii şi Patrimoniu, a unei licitaţii pentru concesionarea unei suprafeţe de teren de 500 de PAG 6 7 poza 2hectare aparţinând domeniului privat al CJ Ialomiţa, pe o perioadă de 35 de ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă jumătate din durata iniţială, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 1.100 lei/ha/an. Din comisia de licitaţie şi de evaluare a ofertelor au făcut parte preşedintele Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu, plus alte 4 persoane. Pe 14 aprilie 2014, au fost depuse patru oferte în plic sigilat de către SC Chirana Serv SRL Slobozia, care a oferit o redevenţă de 1.310 lei/ha; SC Orezul Latinu SRL Bucureşti, cu oferta de 1.460 lei/ha, SC Green Harverst SRL Timişoara, cu oferta de 1.650 lei/an şi SC RCF Service SRL Slobozia, cu oferta de 2.050 lei/an.
În timpul procedurii de licitaţie, au fost deschise plicurile cu cele 4 oferte, însă preşedintele comisiei a refuzat să declare atunci câştigător pe SC RCF Service SRL, societate care oferise preţul redevenţei cel mai mare. CJI vişcan 2Procurorii susţin că Silvian Ciupercă şi Gheorghe Cezar Vâlcan, directorul executiv al Direcţiei de Achiziţii şi Patrimoniu din cadrul CJ Ialomiţa, au acţionat pentru identificarea unor soluţii pentru ca SC Green Harverst SRL să fie declarată câştigătoare a licitaţiei, deşi oferta acesteia nu era cea mai mare. Anchetatorii susţin că societăţile Orezul Latinu SRL Bucureşti, SC Green Harverst SRL Timişoara şi SC RCF Service SRL Slobozia fac parte dintr-un grup de firme, controlat de către cetăţenii italieni Roberto Concina şi Angelo Concina. Practic, cum SC Green Harverst SRL Timişoara şi SC RCF Service SRL făceau parte din acelaşi grup de firme, s-a luat decizia să fie declarată câştigătoare prima firmă, iar pentru aceasta factorii de decizie din CJ Ialomiţa au apelat la un subterfugiu.
Astfel, reprezentanţii SC RCF Service SRL nu s-au mai prezentat la sediul CJ Ialomiţa, în data de 5 mai 2014, pentru a semna contractul de concesiune, context în care s-a luat decizia să se atribuie contractul firmei care oferise cel de-al doilea preţ ca valoare, respectiv SC Green Harverst SRL, document care a şi fost semnat în aceeaşi zi, eludându-se astfel cadrul legal în domeniul concesiunilor. Ulterior, la data de 7 mai 2014, s-a realizat punerea efectivă în posesie a SC Green Harverst SRL cu suprafaţa de teren obţinută în concesiune, context în care o delegaţie formată din factori decizionali din cadrul CJ Ialomiţa şi ai Instituţiei Prefectului Ialomiţa a fost prezentă în localitatea Giurgeni, în proximitatea căreia se regăseşte terenul în cauză, unde s-a întâlnit cu Roberto Concina şi Marius Dragoş Constantinescu pentru marcarea, în mod oficial, a începutului relaţiei contractuale. Procurorii mai susţin că Marius Dragoş Constantinescu era reprezentatul societăţii SC RCF Service SRL, însă el avea interese şi la SC Green Harverst SRL. Potrivit surselor citate, prejudiciul creat bugetului local al judeţului Ialomiţa este de 198. 000 lei, ATENŢIE!, pentru fiecare an din cei 35 ani ai duratei pentru care s-a încheiat contractul. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează miercuri percheziţii în 30 de locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, din care trei sunt instituţii publice de interes local, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane. Surse judiciare susţin că s-au făcut percheziţii la Consiliul Judeţean Ialomiţa, dar şi la Spitalul Judeţean şi la Agenţia de Dezvoltare Regională Muntenia Sud.

Tupeu de „jmecheri”…

Nu este prima dată când citiţi în ziarul Ştirea, ale mele impresii pe care don Ciupercă şi gaşca lui şi-au permis, nu o dată, a le considera ca fiind cel puţin impertinente. Aşa că asumându-mi etichetele, zic că am impresia şi că la momentul descinderii mascaţilor în birourile Consiliului Judeţean Ialomiţa, preşedintele „Judeţenei de partid şi de stat” s-a considerat – iarăşi! – a fi un foarte bun strateg într-ale managementului unei situaţii de criză politico-economică. Astfel, mimând stăpânirea de sine şi vrând să lase impresia că el nu are nimic de-ascuns, Ciupercă a mers până într-acolo cu CJI sala de spectacole 2dezinvoltura, încât, ce credeţi c-a făcut? Vă mai aduceţi aminte când a început construcţia a ceea ce se doreşte a fi (cândva, peste cine ştie câţi alţi, mulţi, ani!) sala de spectacole din incinta clădirii Palatului administrativ, adică aceea care adăposteşte Prefectura şi, desigur, CJI? Ei bine, aflaţi că în timp ce procurorii DNA şi mascaţii cotrobăiau prin birourile în care îşi fac veacul Ciupercă, şi Vâlcan, şi alţii, domnul preşedinte făcea o „vizită de lucru” la acea sală de spectacole care zace-n aşteptare de vreo 17 ani. Da, da, aţi citit bine! În 1997 au început lucră(tu)rile la această sală de spectacole sedusă şi abandonată, iar şi iarăşi…Nu discutăm astăzi mai mult despre această sală. Azi ne minunăm doar de tupeul lui Ciupi (aşa îl alintă subalternii, atunci când îl bârfesc), nu numai de a se preface că era pe agenda zilei lui de muncă această preocupare de a vedea în ce stadiu se mai află lucrarea aia, ci şi tupeul de a continua să-i „aburească” pe toţi cei ce-l întrebau despre una, despre alta, ce e (ne)scris şi pentru noi…Căci, de parcă nu era de-ajuns faptul că în timpul percheziţiilor DNA, musiu Ciupercă s-a dus între muncitori, la ora stabilită pentru desfăşurarea şedinţei consilierilor judeţeni, stimabilul s-a aşezat, ca de obicei, la masa prezidiului şi, mai spre sfârşitul întâlnirii lunare cu PSD-iştii care-l ajută să emită toate Hotărârile alea…, printre atâtea alte elucubraţii, domnia-sa a zis şi asta: „Eu nu m-am alăturat celor mai periculoşi oameni ai planetei pentru promovarea deliberată a corupţiei la nivelul judeţului Ialomiţa. Acesta este cel mai urât lucru care se petrece într-un judeţ care este un simbol pentru administraţia centrală de stăruinţă şi strădanie, aşa cum ne ştiţi şi aşa cum lucrăm de 10 ani împreună…”. Ca şi când „nici usturoi n-au mâncat şi niciPAG 6 7 poza 1gura nu le miroase”, consilierii judeţeni, cică, l-au şi aplaudat ca… „ la scenă deschisă”, chit că, repet, o altă scenă, cea a sălii de spectacole din incinta CJI, aşteptă să fie dată în folosinţă de vreo 17 ani!
Şi pentru că, pe subiectul despre desantul operativ al mascaţilor, prea multe şi deloc mărunte informaţii aşteaptă să vadă lumina tiparului, vom reveni cu tot felul de „chestii, socoteli”, cum zicea o replică dintr-un alt film cu „jmecheri”! Nu de alta, dar aşa de tare ne-a inspirat această fotografie cu muncitorii de la salubrizare, cei care, în timpul percheziţiei, după cum vedeţi adunau mizeria de pe străzi, încât ne-am propus să dăm o mână de ajutor truditorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie.
IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *