Managerul Spitalului, Iancu Mariana, la un pas de a fi înlocuită

Distribuie articolul:

Senatul a votat luni, 16 ianuarie a.c împotriva Ordonanţei de Urgenţă 79/2016 care permitea unor oameni cu experienţă să devină manageri de spitale, fără ca aceştia să fie cadru universitar sau medic primar.

Datorită acestei controversate Ordonanţe a guvernului Cioloş, Iancu Mariana (fostă şefă a firmei de salubritate Polaris Holding – punct de lucru Slobozia ), a ajuns să ocupe funcţia de vivani marianamanager al spitatului din Slobozia. Tot luni, senatorii au votat un proiect de lege prin care se modifică respectiva OUG şi se doreşte să se revină la vechile practici, în care managerii de spitale “centrează şi tot ei dau cu capul”. Cu alte cuvinte, înainte de noiembrie 2016, atunci când a fost modificată această lege, managerul de spital era probabil un robot extrem de avansat care putea să facă multi-tasking, prin asta înţelegând că, pe lângă faptul că administra tot ceea ce înseamnă buna funcţionare a spitalului, revizuia teancuri de hârtii prin care se solicitau bani de la Ministerul Sănătăţii, de la Consiliul Judeţean Ialomiţa, cereau explicaţii şefilor de secţii cu privire la necesarul de material medical pe care aceştia îl solicitau, luau legătura cu furnizorii, organizau licitaţii, etc. Asta, fără să punem la socoteală că, în calitatea lui de medic, managerul mai ridica un salariu – distinct – de la casieria unităţii, şi pentru asta trebuia să presteze şi pe partea medicală care presupunea operaţii, consultaţii, gărzi a câte 12 ore, etc. Ce preciza Guvernul în comunicatul de presă de pe 16 noiembrie despre ordonanţă: Selecţia managerilor se poate face şi din rândul altor categorii de specialişti cu experienţă şi abilităţi de conducere dovedite. Până în acest moment, există obligaţia managerilor din spitalele clinice de a fi cadru universitar sau medic primar. Această măsură îngrădea în mod nejustificat accesul la această funcţie, cu consecinţe negative în procesul de selecţie pentru ocuparea acestei funcţii şi în desfăşurarea activităţii de management. Pentru a asigura o conducere cât mai profesionistă a spitalelor, au fost extinse şi incompatibilităţile pentru manager şi ceilalţi membri ai comitetului director (director medical, director financiar-contabil şi,  în spitalele cu peste 400 de paturi, directorul de îngrijiri). Astfel, aceste funcţii devin incompatibile cu cele de conducere, administrare şi control la nivelul partidelor politice sau al societăţilor comerciale. In plus, un manager sau membrii comitetului director nu vor avea voie să primească finanţare pentru activităţile didactice sau de cercetare ştiinţifică din partea furnizorilor de bunuri şi servicii ai spitalului. O eventuală finanţare ar putea afecta exercitarea funcţiei de manager în condiţii de imparţialitate, existând riscul avantăjarii sub diverse forme a respectivilor furnizori în relaţia cu spitalul. Pentru şefii de secţii vor fi organizate concursuri, deoarece aceasta reprezintă metoda cea mai obiectivă şi transparentă pentru desemnarea celei mai potrivite persoane pentru ocuparea acestor funcţii. Potrivit actului normativ, condiţiile de exercitare a activităţilor de manager vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi prin contractul de management.”senat-1383663310

Totodată, împreună cu acest proiect de lege, a fost extins şi conflictul de interese pentru persoanele din conducerea spitalelor, având următoarea formă: „Deţinerea de către soţul/soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai managerului, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauza exercită funcţia de manager; alte situaţii în care managerul, soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager.” Senatul este prima cameră care are drept de vot în acest caz, urmând ca în perioada următoare să îşi exprime votul şi parlamentarii care fac parte din Camera Deputaţilor. Dacă şi votul acesta va fi în tandem cu votul din Camera Senatului, atunci această OUG va fi abrogată şi managerul Spitatului de Urgenţă Slobozia va trebui să părăsească de îndată această funcţie în care a fost numită, de însuşi preşedinte CJI.

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *