Moraru – preşedintele CJI acuzat de spălare de bani

Distribuie articolul:

* Declaraţii oficiale făcute de către deputatul Gheorghe Tinel în cadrul conferinţei de presă desfăşurată joi, 06 iunie 2019.Pod TINEL

„ … Legat de Podul de la Dridu am vorbit în precampanie, de această investiţie foarte importantă şi foarte scumpă pentru judeţul Ialomiţa. Scumpă, pentru că la noi în Ialomiţa, banii sunt foarte foarte valoroşi. Şi ca să ne batem joc de ei aşa, în stil grobian, PSD-ist, de investiţii, mie mi se pare că e batjocură la adresa cetăţenilor, a celor care plătesc taxe şi impozite! Scriam cu o săptămână înainte de inaugurare, cred că în 14 Mai, îl avertizam pe Moraru să nu inaugureze Podul pentru că, trecând pe acolo de mai multe ori, am văzut că lucrările de consolidare a parapeţilor şi a pilonilor nu erau efectuate! Şi s-a confirmat în toată această perioadă. Volumul mare de apă pe râul Prahova a spălat pământul de pe lângă parapeţi şi din jurul pilonilor de sprijin, şi a produs o fisură chiar pe partea dreaptă a Podului, aşa fel încât ce vedeţi în pozele acestea, sunt lucrările pe care firma le execută acuma pentru a îndepărta efectele dezastuoase ale apelor! După părere mea nu vor reuşi să facă acest lucru, din cauză că apa s-a infiltrat jos, la baza pilonului de susţinere. Şi-atunci, lucrurile astea vor degenera în timp! În perioada imediat următoare anticipez că se va bloca circulaţia pe drumul judeţean respectiv, pentru că nu vor mai putea trece peste pod, şi-atunci vor trebui refăcute lucrările de susţinere (…) Aşa se întâmplă când lucrările sunt făcute prost, de proastă calitate, pe bani mulţi şi din motive electorale! Inaugurarea pe 23 Mai, cu doar trei zile înainte de alegeri europarlamentere a avut drept scop capitalizare electorală! Capitalizare pe banii noştri! La 100 de MILIARDE lei vechi, cât a costat acest pod, iniţial era vorba de vreo 25 de MILIARDE. Cu 100 de MILIARDE, să mă ierte Dumnezeu, făceai două poduri, la anvergura şi deschiderea celui construit la Dridu! Aici este o întreagă epopee. Numai lucrările de demolare au costat vreo 25 de miliarde. Este incredibil! Public, îi cer lui Moraru să prezinte proiectul aşa cum a fost el aprobat, în toate fazele, de la demolare până la inaugurare! Pe de altă parte, cer şi Organelor abilitate, să se sesizeze pentru că aici e vorba de bani publici şi, după părere mea, s-au spălat bani publici aici! Adică, râul Prahova a spălat pământul, iar Consiliul judeţean a spălat bani! (…) Şi mai spun că diriginte de şantier a fost un domn Isdrăilă care, se pare, de la un timp este şi angajatul A.D.I Ialomiţa. Într-un vădit conflict de interese! Adică, e în subordinea preşedinelui Consiliului Judeţean, al lPodui Moraru. Dirigintele de şantier este direct responsabil de toată această brambureală, haiduceală pe bani publici, să ştiţi! (…) Nu e singura lucrare! Ne-au obişnuit, de când sunt la guvernare, cu lucrări proaste sau de foarte proastă calitate! Exemple? „Groapa lui Stoica” – o lucrare de 600 MILIARDE lei vechi! Adică, pe bani grei, nu aşa…! Lucrări care au fost făcute de mântuială! (…) Domnule preşedinte Moraru, eu v-am avertizat c-o să daţi cu subsemnatul! Şi să ştiţi că mă ţin de cuvânt! Eu am cerut public ca Organele să se autosesizeze, dar se pare că  Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, nu Podul Dridu Tinel 2cred că va da curs! Atunci, va trebui să ne adrespm scris, să sesizăm Organele abilitate să verifice modul în care s-au executat aceste lucrări!   

Reamintim…

107,7 m lungime, 186,3 m lungime drum amenajat, 11,9 m lăţime platformă pod şi 9,5 m lăţime platformă drum. Acestea sunt dimensiunile podului pentru care CJI a fituit peste 100 de MILIARDE lei vechi. Lucrarea de la Dridu şi-a triplat valoarea iniţială, aceasta ajungând la peste 10,4 milioane lei. A fost nevoie şi de fonduri alocate de la bugetul de stat, prin binecunoscutul Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) 2 . Podul de la Dridu peste râul Prahova a fost construit, din beton armat, în 1965. După ani de zile în care traficul a crescut uimitor de mult, conducerea CJI a hotărât că sunt imperios necesare lucrări de reparaţii. Era în anul 2011. Preşedinte al CJI era pe-atunci Vasile Silvian Ciupercă. Din motive ce i-ar putea incrimina pe unii, lucările au fost sistate. În 2018, sub conducerea lui Moraru, lucrările la podul de la Dridu au fost reluate. Şi pentru că a promis că lucrările fi-vor finalizate într-un timp foarte scurt, iar un politician „trage spuza pe turta lui”, Moraru a tăiat panglica în Podul Driduchiar săptămâna alegerilor pentru Parlamentul European. „Punerea în funcţiune a Podului de la Dridu înainte de termenul prevăzut în contract, va reuşi eliminarea disfuncţionalităţilor de circulaţie rutieră din zonă şi se va reda locuitorilor din nord-vestul judeţului Ialomiţa încrederea în capacitatea autorităţii administraţiei publice judeţene de a găsi soluţii optime, viabile şi operative pentru punerea în operă a unei investiţii publice de importanţă majoră pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale limitrofe investiţiei” a trâmbiţat Moraru în prezenţa presei şi a celor care l-au însoţit!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *