Opoziţia stă cam într-o rână aici, în Ialomiţa!

Distribuie articolul:

editorial POZA fbNăscută dintr-o iubire care, chipurile, i-ar fi fost interzisă până ce USL nu s-a rupt, PNL ieşind „cu picioarele înainte” din sarcina gemelară, ACL a venit pe lume moşită de-aceiaşi felceri care, cu mâinile lor mari şi apucătoare, au şi năşit-o! Pricepuţi în a boteza şi a (se) cununa, mai-marii PNL şi PD-L au crezut că e de-ajuns să-i dea un alt nume pentru ca lumea să o şi considere a fi o altă entitate. Cum însă participanţii la (re)naştere nu mai sunt nici ei aşa creduli precum erau cu ani în urmă (atunci pe când se năştea ADA, de exemplu), fireşte că ACL n-a fost primit cu entuziasm, aşa cum i-or fi prezis ursitoarele…
Şi fiindcă ialomiţenii ştiu cel mai bine ce-nseamnă „curvăsăreala” practicată de către membrii marca(n)ţi ai partidelor aşa-zise din Opoziţie, cine credeţi că mai bagă în seamă deşănţatele promisiuni ale ACL? Ca una care nu poate fi bănuită nici că simpatizează PSD şi nici că „a bătut palma” cu PSD, îmi rezerv dreptul de a arunca vorbe grele în faţa politicienilor care, de ani de zile, chiar zac de lentoare acolo, în Opoziţie, mulţumindu-se că sunt, totuşi, la masa tratativelor pe care se tot aşează bunătăţi, din care şi ei se înfruptă la fel ca şi adversarii lor politici. Căci, atâta vreme cât două dintre cele trei municipii ale judeţului sunt conduse de echipa PNL, şi-atâta timp cât PNL a tot fost la guvernare, când alături de PD-L, cât alături de PSD, cum să se mai poată plânge şi, mai ales, cum să se mai poată considera „fete mari” ? Mai cu seamă că, după cum se constată, face ce face şi mai „naşte” câte-un pui de opozant, ACL fiind cea mai recentă „fătare” ! Este cât se poate de adevărat că judeţul Ialomiţa este unul care, de 25 de ani, se află sub dominaţia PSD. Dar la fel de adevărat este şi că, în toţi aceşti ani, celelalte două mari partide „au făcut jocul” pentru ca PSD să-şi poată face mendrele după pohta inimii urmaşilor l-alde Ioan Hanaru, Gică Savu, Marian Bălan şi toată gaşca împroprietărită din ceea ce, înainte de ’89, se definea scurt ca „bun al întregului popor”. Ce-au făcut, de exemplu, Marinică Cazacu şi, deopotrivă, Ioan Martin pentru ca astăzi să vină şi să ne ceară să susţinem candidatura şefilor lor pe linie de partid? Marinică Cazacu a fost ditamai preşedintele PD-L Ialomiţa şi, nu în ultimul rând, ditamai prefectul judeţului. Ce-a făcut cât a îndeplinit funcţii atât de înalte? A făcut avere! Şi i-a pasat-o lui fiu-său, ca să nu bată la ochi! Şi mai este şi judecat pentru felul cum a retrocedat nişte sute de hectare, într-un dosar penal care zace aşteptând de vreo 7 ani să fie soluţionat, fie şi cu N.U.P pentru preferatul lui Vasile Blaga! De unde are Marinică Cazacu atâta tupeu (sau nesimţire?) încât să se considere a fi demn şi priceput să conducă un partid? De ce-l susţin primarii, membri şi simpatizanţii PD-L? Să fie „rezerva de cadre” a partidului, una atât de firavă încât să nu aibă cine să-i ia locul lui Marinică? Sau cotizaţia la puşculiţa de partid este de-a dreptul consistentă, mai ceva ca mierea lui Moş Costache? Şi pentru ca nu cumva să zică unii şi alţii că de Ioan Martin nu zic nimic, deşi şi el este de ceva ani ditamai vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa şi, desigur, preşedinte al PNL, iată zic că nici ’mnealui n-a strălucit în a avea activitate pe linie de partid. Nu că pe linie administrativă ar fi fost precum un far! Şi la cum îl cunosc, mi-e că domnul Martin nu va putea să-i ţină piept lui Cazacu ! Bolovănos la vorbă, ciolănos la statură şi arogant peste măsură, Marinică pare că nu prea mai are de cine să-i fie frică (n-am găsit altă rimă!), scena politică fiind plină de „fraţii” lui mai mici şi mai mari, dar la fel de „fără mamă, fără tată, fără nici un Dumnezeu”, atunci când vine vorba despre interesele de partid şi de grup de afaceri care dacă nu-s cu iz penal, măcar sunt cu pregnant miros de activitate public-privat(ă). Şi dacă Opoziţie nu prea fac, ce urmăresc a face, totuşi, cei din partidele ce formează ACL, partide care azi stau îngemănate „ca două boabe într-o păstaie”? Cei care s-au deprins cu astfel de permutări şi aranjamente matematic calculate cât să se ajungă la „un numitor comun” într-ale împărţirii profitului electoral, înţeleg foarte bine şi de ce aici, în Ialomiţa, practic, nu avem Opoziţie. În teorie şi din când în când, atunci când se apropie câte-o campanie electorală (sau când tot felul de alte interese o cer!), aşa…mai degrabă „de ochii soacrei” (pe post de soacră e presa, în cazul de faţă!) se mai contrează onor consilierii locali şi, după caz, cei judeţeni. Din păcate, aceiaşi politicieni care se ceartă în câte-o şedinţă, pe câte-un proiect „bugetofag”, când ies afară fac afaceri împreună, de cele mai multe ori, samavolnic de oneroase pentru bugetul pe care, cu toţii, îl împart. Şi cum zice-o vorbă: „Cine împarte, parte îşi face”…


Distribuie articolul:

One thought on “Opoziţia stă cam într-o rână aici, în Ialomiţa!

  1. Din ce ne spune doamna Ghinea despre viața politică și politicieni,lucruri știute de majoritatea cetățenilor,înțelegem că liderii ACL și PSD ,ce-și doresc președinția,sunt sprijiniți de niște lepre..hoți,mincinoși…farisei puși pe prăduit bugetele:))Așa că nu ne rămâne decât varianta pmp… în puii noștri,cu al său candidat Elena Udrea, o doamnă, făr” de noroc în dragoste dar cu lipici la lovele, susținută și iubită de luptătorul președinte, apreciat de cancelariile occidentale și de partenerul american, Traian Băsescu …cel spurcat:))Io nu vă recomand cum să votați…dar vă spun ce gânduri am io…în primul tur votez cu Iohannis..și de ajunge în turul doi, tot cu el votez!! dacă prin vreo trădare pdlistă și pesedistă…ajunge Nuți în turul doi…votez cu Ponta:)) Cu Ponta președinte..oligarhia e perfectă..cu nașul Maior la SRI..cu cumătrul Oprea la interne…cu Rus, nașul lui Maior la transporturi și dezvoltare…sau în viitor premier:))Păi așa cumetrie și relaționare politică…nici prin Africa tribală nu mai găsim:))Să vezi plan cincinal de prăduială și prostire a poporului…..ce băsism și pdlism….să vedeți atunci circ și cătușe:))Da, adevărul e trist și dureros…actuala clasă politică…e de tratat ca lubenița la spartul bostănăriei:))Altfel..cu Iohannis președinte și Ponta premier…va fi distractiv rău în iarna ce vine…în dodoloțul PNL urmează lupta pe conducere..în PSD..altă noapte a cuțitelor:)) Io unul vreau un președinte ..să-i pensioneze pe Maior și Coldea..să rămână parchetele fără presiune:))Oricum niciun președinte nu va mai fi în stare să facă nenorocirile făcute de satana de Băsescu…că n-o să mai vedeți vreo maimuță premier, ca Boc, și o majoritate parlamentară de giboni, cum fu cea pdlistă sub conducerea maimuței de Roberta:))De la anu+..șmecheriile se vor negocia în parlament..și-n CJuri și CLuri…așa că domnii procurori au toate șansele să ne arate ce pot:))Să vedem dacă și vor… să-și facă treabă și să nu i tenteze prada:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *