Percheziţii ale Poliţiei în Ialomiţa şi alte 7 judeţe

Distribuie articolul:

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au pus în aplicare 44 de mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmbovița, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Giurgiu precum şi 56 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune, fals în declarații, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi uz de fals.

Din datele şi probele rezultate din percheziţii şi administrate în acest sens, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au desfăşurat activităţi de natură infracţională, constând în obţinerea de credite bancare în baza unor documente false şi depunerea unor declaraţii fiscale la organele financiare pentru ca persoanele respective să figureze în mod nereal ca angajaţi ai unor societăţi comerciale.

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptelor menţionate este estimat la 3.200.000 de lei şi au mai fost solicitate credite care nu au fost acordate în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei. Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Secţiei 1 Poliţie al Capitalei.

Nota redacţiei

Deşi acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul tuturor Inspectoratelor de Poliţie judeţene implicate, până la această oră pe emailul redacţiei ziarului Ştirea nu a ajuns niciun comunicat de presă din partea IPJ Ialomiţa, ceea ce ne confirmă încă o dată faptul că purtătorul de cuvânt ialomiţean are carenţe grave în relaţionarea cu mass-media locală. Sau poate aceste informaţii sunt comunicate discreţionar şi/sau „sifonate” numai unor anumite ziare locale.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *