Politică Uncategorized

PNL l-a lăsat pe Moraru să se fălească numai în faţa „l-ALDE ai lui”…

moraru-ziua

* Nu şi în faţa liberalilor şi a altor cetăţeni care, contrar părerii ’mnealui, nu-s deloc  „cantitate neglijabilă”, numărul lor ceva mai mic fiind compensat prin calitate.       

Dintr-un comunicat de presă remis de către conducerea PNL – Organizaţia Ialomiţa, am reţinut pentru cititori că …în data de 30 noiembrie 2016, PNL Ialomiţa, aproape in corpore, a declinat invitaţia făcută dmoraru-ziua-1e Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, la recepţia oficială prilejuită de Ziua Naţională a României. Am refuzat această invitaţie întrucât în Consiliul Judeţean, consilierii judeţeni ai PNL sunt trataţi cu dispreţ de şeful instituţiei care are o atitudine sfidătoare, ignorând de fiecare dată poziţiile publice exprimate de aceştia în luările de cuvânt. Aleşii PNL nu fac altceva decât să aducă în discuţie şi dezbatere problemele ridicate de cetăţenii care i-au votat.moraru-ziua-2

Precizăm, de asemenea, că în fundamentarea şi aprobarea proiectelor de hotărâre supuse dezbaterii, amendamentele propuse de consilierii judeţeni liberali sunt ignorate de aceeaşi conducere a Consiliului Judeţean şi de către consilierii PSD care formează majoritatea. Toată această atitudine ne-a convins că social-democraţii nu pun preţ pe iniţiativele şi propunerile făcute în interesul cetăţenilor de consilierii judeţeni ai PNL, motiv pentru care am considerat de cuviinţă că nu putem legitima, prin moraru-ziua-elprezenţa noastră, o manifestare care nu avea alt caracter decât cel exclusiv politic.

Nota Redacţiei:  Pentru cei care n-au văzut niciodată cum arată faţa preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, atunci când se adresează unui liberal şi/sau unui jurnalist pe care el nu şi l-a putut aservi plătindu-l cu bani din bugetul Primăriei Amara (şi la CJI ar putea face la fel, nu ne îndoim!), ne rezervăm plăcerea de a-l prezenta ori de câte ori vom considera că merită măcar publicitatea negativă!

Lasa un comentariu

20 − eighteen =