Pornografie comisă de „Chibi Boy” de pe la noi

Distribuie articolul:

Procurorii din cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Slobozia au pus în mişcare acţiunea penală şi au solicitat arestarea preventivă a unui bărbat, din Urziceni acuzându-l că a racolat, prin internet, 7 minore din Marea Britanie şi Irlanda de Nord pe care le-a obligat să se filmeze făcînd sex, ulterior distribuind scandaloasele imagini prin intermediul YouTube.

Potrivit unui comunicat de presă remis publicităţii, procurorii DIICOT-Structura Centrală susţin că faptele pe care le-a comis numitul Cristian Ciprian Nae din Urziceni s-au petrecut în perioada 2013-2015. Prin intermediul unor site-uri destinate jocurilor pentru copii, acesta a reuşit să racoleze 7 minore din Marea Britanie şi Irlanda de Nord, care la momentul comiterii faptelor aveau vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, pe care le-a determinat să se înregistreze în timp ce făceau sex. În fapt, activitatea infracţională a inculpatului a constat în determinarea mai multor minori din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord să comită acte cu caracter sexual explicit, în faţa unei camere web în funcţiune şi în cadrul unei camere private de conversaţii tip chat.
Pe reţelele de socializare, Cristian Ciprian Nae folosea id-ul „Chibi Boy” pentru a se putea racola şi, mai apoi, înfăptui şi distribui respectivele filmuleţe. Pentru a-i proba activitatea infracţională, organele judiciare au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în urma cărora au fost ridicate CD-uri, hard-disk-uri, precum şi un număr de peste 1000 de poze şi alte 50 de filmuleţe în care apăreau minori în ipostaze pornografice.
Ancheta procurorilor DIICOT Slobozia a fost una căreia i s-au alăturat procurorii specializaţi în combaterea crimei organizate din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, respectiv Surrey Police şi Child Exploitation and Online Protection Directorate din cadrul National Crime Agency


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *