Administrație

Primarul oraşului (?!) Amara ar mai vrea alţi bani. Mai ales europeni, desigur!

moraru conferinta 1

moraru conferinta 1Aşa după cum primarul Moraru i-a anunţat pe concetăţenii lui şi, desigur, pe unii dintre jurnalişti, în data de 10 iulie 2014, în localitatea Amara a avut loc o Conferinţă pe tema ,,Finanţări integrate pentru Dezvoltarea Locala prin programele europene 2014-2020”. Iniţiativa acestei întâlniri nu a aparţinut primarului, ci liderului grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, domnul Marian Neacşu.

Scăpat de apăsarea acuzelor legate de angajarea fiicei lui la cabinetul parlamentar, dar şi de controversata ajungere a soţiei sale în funcţia de director general al asigurătorului PAID România, funcţie plătită, lunar, cu vreo 5.000 de euro, Marian Neacşu a făcut front comun cu „duşmanul” președintelui Ciupercă. Curios lucru, nu vi se pare? Celor doi li s-au alăturat buni prieteni – în politică, în afaceri şi, desigur, în viaţa de toate zilele – aşa cum sunt domnul Liviu Muşat (director al Agenţiei de Dezvoltare Sud-Muntenia), domnul Gabriel Friptu, (Director al Autorităţii de Managament a Programului Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice) şi, nu în ultimul rând, domnul Alexandru Potor – preşedintele Federaţiei Grupurilor de Acţiune Locala (GAL).
Cum era de aşteptat, la eveniment au luat parte şi (i)responsabilii din tot felul de domenii de activitate ale economiei naţionale.
„ Consider, organizarea acestui eveniment în oraşul Amara, un moment istoric pentru noi şi totodată cu ocazia acestui eveniment poate se va înţelege în sfârşit şi la Consiliul Judeţean Ialomiţa importanta atragerii fondurilor europene. Pentru exerciţiul bugetar al UE 2014-2020 ne dorim ca oraşul Amara să atragă fonduri europene în valoare de 50 milioane de Euro, fonduri care sperăm să rezolve multe din problemele noastre.” A glăsuit plin de sine, Moraru. Victor Moraru. Fac din nou această precizare deoarece, aşa după cum aţi aflat deja – sper! – şi fiul ’mnealui, tânărul şi neliniştitul Valentin Moraru se dă mare în politica ialomiţeană, PMP primindu-l cu braţele deschise „prietenii ştiu de ce”!
Sunt convinsă că mulţi cetăţeni încă nu au aflat despre faptul că, zilele trecute, Moraru a publicat o SCRISOARE DESCHISĂ adresată domnului Ciupercă – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, şi preşedintele PSD – Organizaţia Ialomiţa. Câte elucubraţii a debitat Moraru în scrisoare, nu stau să exemplific! Aduc, totuşi, în atenţia dumneavoastră faptul că musiul nu s-a limitat la a da publicităţi trâmbiţând în presa (a)servită părerea lui – proastă, desigur! – despre don Ciupercă (colegul lui de partid, pe care până mai ieri-alaltăieri îl lăuda!), ci chiar s-a şi întrecut pe sine revenind asupra părerii pe care el o are despre fostul lui şef de partid şi de stat! Astfel că, hodoronc-tronc, în alegaţia domniei-sale, Moraru i-a comunicat lui Ciupercă asta: „Mi-am dat seama, domnule Silvian Ciupercă că nu sunteţi solidar cu problemele ialomiţenilor şi amărenilor şi realizez faptul că nu mi-aţi putut ierta niciodată că nu v-am ascultat atunci când mi-aţi sugerat să renunţ la accesarea fondurilor europene pentru că dumneavoastră nu credeţi în ele, iar eu m-am încăpăţânat să cred că singura soluţie pentru oraşul Amara şi pentru judeţul Ialomiţa este atragerea acestor fonduri şi nu ,,cerşitul”, la uşa domniei voastre…”. Nu, nu vă grăbiţi să-l consideraţi pe Moraru ca fiind un primar curajos! Vă îndemn să vă abţineţi, deoarece sunt convinsă că omiteţi a vă aminti ce ştiţi – sau ce nu ştiţi! – că a făcut Moraru acolo, în localitatea pe care el se încăpăţânează să ne-o prezinte ca fiind oraş?

          Exemplificăm şi – încă! – ne minunăm!

„…15 milioane de euro din fonduri europene, nerambursabile, a atras staţiunea balneară Amara în perioada 2002-2010 pentru proiecte de reabilitare şi extindere a infrastructurii”. Asta a titrat presa, asta tot turuie primarul, fălindu-se de parcă zici că el a făcut banii!
Cine-l aude pe Moraru cum îşi arogă meritul de a fi desăvârşit tot felul de investiţii, fără să fi beneficiat de suficient sprijin din partea lui Ciupercă, sigur că se întreabă de unde o avea musiul atâta tupeu încât să se facă a fi uitat de fondurile alocate de la bugetul CJI şi chiar de la bugetul naţional, cel din care nu i s-ar fi alocat primarului care este, fără ca preşedintele CJI să-i fi ţinut isonul şi să-i fi „pus palma”…
Şi-aici intervine exemplificarea întru neuitare! Căci, noi n-am uitat de obiectivul de investiţii „ Modernizarea infrastructurii în zona lacului Amara”, proiect care a pus la bătaie peste 3 (trei) milioane de EURO (adică vreo câteva sute de miliarde de lei vechi), parte din această sumă fiind suportată din bugetul CJI, al cărui ordonato de credite era – aţi ghicit! – blamatul preşedinte Ciupercă!
Asta, aşa, ca să dăm numai un exemplu! Şi exemple ar mai fi. Multe! Unul aduce în prim-plan cele aproape 30 de miliarde cât zice Moraru că înseamnă alambicatul proiect „Realizare noi capacităţi de producere a energiei electrice pentru consum propriu, prin valorificarea resurselor de energie regenerabilă…”, bla, bla, bla.
Mai ales că încă ne minunăm de valoarea exorbitantă pe care primăria Amara a cheltuit-o pentru aşa-zisa reamenajare a Parcului din zona hotelurilor şi plajelor situate de-a lungul lacului Amara. Cele peste 175 de MILIARDE de lei vechi (mai exact 17.548.823,62 de lei RON), în mintea celor care ştiu cu-adevărat cât ar fi trebuit să facă toată povestea, încă ridică mari semne de întrebare, mai ales dacă ai în vedere ce s-a realizat, de fapt, în cadrul acelui proiect cu care Moraru se tot laudă. Că e greu de convins că desţelenirea – de ierburi şi arbuşti – a terenului, niscaiva asfalt turnat pe cele câteva alei şi câteva zeci de băncuţe pot costa atât de mult! La fel cum e greu de înţeles de ce, din purcoiul de bani europeni, primarul şi-ai lui au realizat, mai mult, tot felul de spectacole, pentru asta „tocând” peste 8 (opt) miliarde de lei vechi! Un mizilic, pare să i se pară doar primarului care este! Nu însă şi nouă, cei care vedem şi dincolo de aparenţe şi, astfel, înţelegem de ce se zbate atât de mult edilul pentru banii UE. Care bani, sigur că pot fi justificaţi cu documente financiar-contabile! Numai că nu întotdeauna ceea ce este legal, se poate dovedi că a fost şi moral, domnule Moraru!

                       O fi legal, nu însă şi moral!

Anatema vizând moralitatea nu o punem noi, ci un cetăţean care, prin intermediul ziarului nostru, iată, vă transmite părerea lui care, cel puţin pentru noi, chiar contează, domnule Moraru! Căci, iată ce spune!
„ Administraţia din Amara este profund coruptă şi este formată în special din persoane ce au legătură între ele(naşi, fini,veri,nepoţi,fraţi,etc.) sau interese comune. Nu vă aşteptaţi să vă „lipiţi” de vreo informaţie de valoare. Totul este ermetizat. Cu toate acestea, datorită faptului că unele informaţii sunt obligatorii de trimis şi la alte instituţii (prefectură, SEAP, monitorul oficial,anunţuri la ziare)în ultima perioadă au ieşit la iveală anumite lucruri interesante zic eu. Într-o ţară normală aceste informaţii ar duce la aprofundarea lor de către cei cu atribuţii în domeniu însă la noi mai este de aşteptat. Pentru început le recomand tuturor celor interesaţi citească definiţia conflictului de interese din noul cod penal şi apoi să mai comenteze următoarea informaţie:
Pe site-ul firmei de consultanţă SC COMOCONSULTING SRL, http://www.comoconsulting.ro, la rubrica “Clienţi COMO” veţi găsi două submeniuri – clienţi publici şi clienţi privaţi. Vizualizând lista cu clienţi veţi găsi la rubrica clienţi publici, pe lângă alte primării din judeţul Ialomiţa, şi primăria Amara cu două proiecte. În acelaşi timp, la rubrica clienţi privaţi veţi găsi că această firmă a acordat consultanţă şi SC MIRO IMPEX SRL din oraşul AMARA. De unde conflictul de interese? Păi SC COMOCONSULTING SRL a avut contracte de consultanţă în acelaşi timp atât cu PRIMARIA AMARA (atragerea de fonduri europene pentru construcţia unei centrale fotovoltaice) unde primar este MORARU Victor cât şi cu SC MIRO IMPEX SRL (atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie ale firmei) unde asociat unic este tot MORARU Victor. Cu alte cuvinte domnul primar şi-a plătit un contract de consultanţă pentru un proiect cu fonduri europene cu banii primăriei deoarece, mai mult ca sigur acordarea contractului de consultanţă al primărie către SC COMOCONSULTING SRL s-a făcut prin încredinţare directă.
Pentru cei care nu ştiu să citească sau nu au timp să citească Codul penal le spun că este interzis a avea relaţii contractuale cu firme ce au derulat contracte cu o instituţie publică pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea contractului cu acea instituţie…”
Un eventual drept la replică este posibil de primit din partea domnului Moraru! Pregătiţi a publica doar ce e clar şi concis, ne anunţăm disponibilitatea de a compara şi în faţa instanţei de judecată! Facem acest anunţ pentru a stăvili postările fiului şi-al tatălui…amin!
IONICA GHINEA

1 Comentariu

  • Părerea mea personală este că primarul a fost(este)în conflict de interese.Sper ca A.N.I. sau parchetul să se autosesizeze, să dispună măsurile legale cât mai curând şi astfel la viitoarele alegeri să nu-l mai regăsim pe MORARU Victor pe buletinele de vot.
    Totuşi, de dragul unei dezbateri pe teme juridice şi pentru a înţelege şi postacii domnului primar voi posta definiţiile din codul penal:

    Art. 301.
    (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
    Art.147
    Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
    Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.
    Art.145

    Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
    Celor cu adevărat interesaţi le recomand să citească şi definiţia “beneficiar real” şi se vor lămuri.
    Apropo, domnişoara consilier ce părere are pentru că din CV-ul ei reiese că are pregătire juridică?

Lasa un comentariu

five × 1 =