Primarului nu-i plac clonţoşii, ci doar lingăii şi „râmele”

Distribuie articolul:

La această concluzie am ajuns în momentul în care am simţit nevoia de a-mi descătuşa energia negativă acumulată în răstimp de-un an, cât a trecut de la înscăunarea actualului primar. Actualul primar, Alexandru Stoica, este primarul ales prin voia domnului Ciupercă, preşedintele PSD Ialomiţa şi, deopotrivă, preşedintele Consiliului Judeţean. Deşi alegerea lui Stoica nu se datorează unui potenţial politico-administrativ pe care să-l fi expus musiul întru convingerea electoratului chemat la urne în vara anului 2012, ci alegerea lui a fost o consecinţă a scăderii în sondaje a ex-primarului Gabi Ionaşcu, mai cu seamă din cauza apei care de 4 (patru) ani nu mai curge potabilă la robinetele din locuinţele cetăţenilor, aceştia fiind nevoiţi să cumpere apă plată atât pentru băut cât şi pentru prepararea mâncării, Stoica a început deja să-şi aroge merite şi, mai ales, să se considere îndreptăţit în a cere celorlalţi să nu crâcnească în faţa lui. Taman cum făcea şi predecesorul lui, fie-i repauzarea învăţătură de minte…Primar de peste un anişor, fostul militar de carieră o crede că-i APV-ist şi-n administraţia publică. Astfel, el pare să considere că, în traducere liberă, APV nu înseamnă Armată Pe Viaţă ci Administraţie Pe Viaţă. Fapt pentru care, milităreşte, a şi făcut stânga-împrejur, uneori întorcându-se cu spatele, alteori „întorcând armele” şi îndreptându-le către cei care îndrăznesc să „mişte-n front”…Ca veche combatantă pe frontul de răsărit al democraţiei post-decembriste, declar public că nu m-ar deranja o astfel de atitudine dacă ea ar fi dublată şi de niscaiva succese înregistrate în plan economico-social atât la nivelul localităţii, cât şi-n planul personal al fiecăruia dintre cetăţenii acestui municipiu-reşedinţă de judeţ. Din păcate, când mă uit de jur-împrejur şi nu văd altceva decât mărturii ale nevolniciei lor şi doar ici-colo câte-o nemernică modernizare a unora dintre vestigiile perioadei comuniste, n-am cum să nu mă revolt! Căci dacă nu eu, atunci cine? Şi această întrebare nu-i deloc una care să semene cu acea „aroganţă” pe care zicea c-o posedă puşcăriaşul Gigi Becali, ci este o nevinovată întrebare născută din convingerea că mulţi dintre concetăţenii mei n-au mijloacele – fie ele şi machiavelice! – atât de necesare luptei cu „balaurul” cu două capete (USL) şi, deopotrivă, cu cei câţiva „mieluşei” care  „joacă la două capete”, printre aceştia numărându-se nu numai consilieri locali şi judeţeni ai aşa-zisei Opoziţii, nu numai directori ai instituţiilor subordonate politico-financiar, ci chiar şi jurnaliştii de…la Curte, cei care-au deprins obiceiul de-a întinde mâna spre a primi bani şi, în contrapartidă, de a închide ochii să nu vadă, şi pliscul să nu cumva să cârcotească… Ce mai recentă „bătălie” pe frontul atitudinii civice am repurtat-o zilele trecute, când primarul Stoica a invitat presa să participe la o conferinţă în care, de unde-a vrut să se dea mare c-a rezolvat EL problema APEI din municipiul Slobozia, n-a reuşit decât să-i jignească pe ACEI jurnalişti care n-au întins mâna la banii proveniţi din visteria statului şi/sau din conturile firmelor abonate la lucră(tu)rile girate şi decontate de EL, atât ca fost viceprimar, cât şi ca primar care este…Ce-a „mâncat” el în conferinţa de presă, dar şi ce cuvinte neaoşe am folosit eu întru „refularea” (că tot avem de-a face cu serviciile URBAN, să păstrăm limbajul adecvat, zic!) mizeriei lingvistice pe care „ditamai” edilul-şef şi-a permis s-o (re)verse peste „cârcotaşi” s-ar putea să aflaţi, fie din presa (a)servită, aşa cum s-a mai întâmplat pe vremea lui Ionaşcu, fie chiar din acest ziar pe care Stoica nu s-a putut abţine să nu-l eticheteze ca fiind unul de care ’mnealui nu se încurcă, fie şi numai pentru faptul că, cică, n-apare decât o dată pe săptămână, iar pe online (site, facebook) musiul nu crede c-avem „mai mult de 5 cititori”…Ce-a fost în mintea primarului, atunci când şi-a dat drumul la gură şi a aruncat în mine cu nemeritate „vorbe grele” (pe care, de altfel, n-are cum să le-accepte, fără să crâcnească, nici un om care-şi iubeşte meseria şi care-şi apără business-ul), numai el şi cei care-l consiliază – prost, desigur! – ar putea să-mi spună, cândva, atunci când şi actualul primar va simţi nevoia să mi se „spovedească” întru iertarea păcatului de mă băga în aceeaşi oală cu toate toţi lingăii şi toate „râmele” care-l înconjoară acum, cât e la Putere…   


Distribuie articolul:

23 thoughts on “Primarului nu-i plac clonţoşii, ci doar lingăii şi „râmele”

  1. Pai,doamna Ionica d’Arc (in mod special specific ca nu este o ironie!),daca v-a jignit si calomniat mai ales in public,intrucit insulta si calomnia tocmai ce s-au reintors in Codul Penal,dati cu el de pamint!Oricum nu are cine altcineva.Vad ca regnul masculin a suferit o extinctie pe plaiurile ialomitene.La judecatorie cu el!Dati-i ceva de lucru ipochimenului!

    1. Nu vreţi să ştiţi ce ochi bulbucaţi a mirare, dar şi ca semn al oripilării, probabil, aveau lingăii de pe lângă el, atunci când la afirmaţiile lui de genul: „Eşti o mahalagioaică…” ; „ia un calmant” …eu i-am răspuns cât se poate de neaoş: ia tu un calmant şi bagă-l în c…, că văd că te mănâncă…”. În fapt nici n-ar fi fost un aşa mare scandal, dacă el n-ar fi căutat cu tot dinadinsul să demonstreze cuiva (nu ştiu cui, deocamdată, de-aia zic că a fost sfătuit prost!) că-şi poate permite să „şteargă pe jos” chiar cu oricare ziarist…

  2. Reîntoarcerea insultei şi calomniei în Codul Penal e folosită pentru a prigoni ziarişti ca Ionica…..în sens invers… nu stă nici un ziarist serios să-şi piardă timpul la tribunale cu alde „neica nimeni”,spune ce s-a întâmplat şi-l supune oprobiului public pe politicianul parvenit…Este familia Ghinea educată şi are un echilibru de bun simţ…..gândesc eu…că de mi se întâmpla mie…nu conta dacă nevasta respecta vreun cod deontologic,era sau nu vinovată,sunt convins că-i jumuleam mustaţa cu patentu’…. la domnu porc de primar)))Ruşinică domn primar…..te-ai lins pe bot la următorul vot….femeile s-au săturat de porci,mai ales că unele-îi au ş-acasă,iar la altu-n fruntea urbei sigur nu visează)))

  3. D-na Ghinea, pentru acesti semidocti sau sfertodocti(l-am citat aici pe stimabilul @SORIN)a intra in contact cu oameni inteligenti nu este o provocare ci un pericol, de aceea adopta tactica discreditarii.Mie personal mi-ar placea sa candidati la viitoarele alegeri locale(ar fi o provocare pt slobozeni)mai ales ca ati demonstrat ca aveti „cojones”!

    1. Mulţumesc de aprecieri, stimată doamnă/domnişoară…NU am vrut să (mai) intru în politică…Eu am apucat în vremea lui Ceauşescu vreo 2-3 ani de „activism” şi mi-a fost de-ajuns…După aşa-zisa Revoluţie mi-am zis că e cazul ca blamaţii comunişti să-i lase pe cei cu convingeri LIBERALE, DEMOCRATICE, bla, bla, bla să arate ce pot face pentru Ţară şi Popor! Dacă aş intra în politică mi-e că „m-ar mânca porcii” cum se spune… Şi nici nu cred că ar fi mulţi DIN PRESĂ care să-mi ia locul în ceea ce priveşte atitudinea civică. Aşa că e mult MAI bine să rămân pe „frontul” societăţii civile. Părerea mea!

  4. Lumea se-ntreaba prin oras (intre timp s-a dus vorba)de unde aveti atita curaj sa-i infruntati pe toti.In lipsa altui raspuns rezonabil concluzia generala este ca v-ati pierdut mintile.De la atita munca,as zice eu.Nu putem sa ne dorim decit ca tot orasul sa si le rataceasca si-n urma unui acces de nebunie mai mult sau mai putin temporara sa-nlature toata ticalosia ce troneaza nestingherita.Singurul risc e ca Slobozia sa devina tinut desertic.

  5. @Mike Termină mai băiete…..clonţoşii sunt pe placul politicienilor doar când sunt în tabăra lor…dacă-mi amintesc bine,doamna Ghinea a avut parte de un comportament asemănător cu al plutonierului şi din partea ciobanului de Cazacu. Ionica face ce trebuie să facă un ziarist…aşa-şi făcu duşmani,susţinînd cu/din convingere toate măsurile populiste ale bocciului de Băsescu….ce de editoriale(pertinente unele,zic io)cu slabul şi grasul…cu apvistul nesătul..cu doctorul şpăgar sau profesorul leneş dar nemulţumit…de căpcăunii roşii nu mai zic,fără număr))ŞI PENTRU CE?Dacă întâmplător politica ei editorială a fost un sprijin pt pdl….mă aşteptam să posteze aici şi preacinstitul tău Teculescu o vorbă de apreciere a muncii doamnei….dar şi doamna pdlistă cu asociaţiile Sănătate-n pix pt Oameni.Dar cum să vezi vreun pdlist fruntaş criticând pe unul ce le plagiază comportamentul avut până mai ieri cu presa?))

  6. @Danut: termina cu perversitatile, vad ca le stii ce toate, inclusiv ce trebuie sa faca consilierul local Teculescu! De ce un sustinator infocat al psd (ciuperca&co, inclusiv fosta inspectoare generala psd cercetata de DNA pentru asociere mafiota, inclusiv consilierul cercetat de ANI emil constantinescu-psd) comenteaza negativ pozitia unui ziarist nevandut? Si, ma rog, ce comportament a avut cu presa fostul prefect Teculescu? Ca al lui stoica-psd? NICIODATA, mincinosule!

  7. @Mike. Chiar dacă postarea de faţă n-are legătură cu subiectul, postarea ta mă face să-ţi aduc aminte de atitudinea ta vizavi de faptul că-l acuzam pe Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, actualmente „mare” consilier prezidenţial, de evaziune fiscală, ca şi pe Isărescu. Iată, a început cercetarea penală a musiului EVAZIONIST. Guvernul „Boc” al nuştiucâtelea a emis o ordonanţă de urgenţă care-i favoriza pe producătorii de vinuri şi bere, în detrimentul celor de spirtoase,deci, automat era „cu dedicaţie”. Cât o fi „evazionat” Adrian Rădulescu în toată această perioadă?!
    În altă ordine de idei: ce părere ai despre blocarea traficului rutier, pentru a se putea antrena, pentru participarea la un raliu auto, ginerele preşedintelui Blaga?! Voi ăştia, băsisto-pedelişti, aveţi un tupeu ieşit din comun: voi şi din puşcărie sponsorizaţi partidul-cadavru.
    În ceea ce priveşte subiectul tratat de Ionica, e adevărat: Sandu Stoica e foarte liber la gură, dar, din poziţia pe care o are, ar trebui să se poată controla, ca şi Ionica, de altfel. Dacă cei din conducerea administrativă-şi bagă şi-şi scot în presă, nu cred ca presa trebuie să răspundă cu aceeaşi monedă, ci TREBUIE să acţioneze în INSTANŢĂ. Aşa că, răspunsul Ionicăi, nu trebuie să ne „răcorească”, şi, mai ales, să ne mulţumească. În ceea ce priveşte candidatura, Ionica Ghinea poate, oricând, să candideze pentru un post de consilier independent, cu mari şanse de reuşită. Şi de acolo poate „faulta” „jmecherii”, cum le spune ea.

  8. Primarul Stoica… acest primarel care da precipitat (la propriu ma refer) din gura dar care nu face mai nimic pentru comunitate, isi vede doar interesul personal. Cred ca a fost cea mai proasta alegere pe care o comunitate a putut-o face in momentul in care a fost pus sa-si aleaga reprezentantul… Parerea mea!

  9. @Mike Băi flăcău….tu să nu zici de Otilica ,că-ţi zic vorba aia)) Poate a greşit femeia…poate „e procurori răi şi invidioşi pe succesurile-i politice”))) Ce făcu ce nu,Otilica a DEMISIONAT….are onoare şi caracter…nu-i ca Marinică candidatul penal,tătuţu’lui Teculescu!))

  10. @Danut: numai un dobitoc-pervers psd poate confunda merele (functia din care a demisionat Otilica, cum o numesti pe fosta inspectoare generala) cu nucile (functia intr-un partid a lui Cazacu Marinica).
    @SORIN: ma bucur cand se reduce evaziune fiscala, insa faptul ca de pe 1.09.2013 cel mai murdar guvern al RO a crescut accizele la bauturi alcoolice ma intristeaza, caci astfel evaziunea creste si oamenii risca sa bea si tot felul de posirci.
    Astfel, de la 1 septembrie, acciza pentru băuturi creşte cu 33%, de la 750 la 1.000 de euro la suta de litri alcool pur, ducând astfel nivelul accizei la unul dintre cele mai mari niveluri din Europa,asa cum a declarat Romulus Dascălu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice Garant.
    „Este cea mai mare creştere din istoria României, care duce acciza la un nivel ca în Luxemburg sau Austria”, a spus Romulus Dascălu. El a adăugat că, dat fiind că la acciză se aplică şi TVA, în realitate majorarea este şi mai mare şi se va vedea în preţul la raft pe la finele lunii septembrie, în procente de 25-30%.

    Taxă pe ţuica la cazan (special pentru ,,Danut”)
    Nici ţuica produsă în gospodăriile oamenilor pentru consumul propriu nu scapă de aceste accize mărite. Practic, dacă produc într-un an până la 50 litri alcool pur echivalent (adică circa 150 litri de 30 grade), ţăranii si psd-istul ,,Danut” ar trebui să achite la stat o acciză de 500 euro la suta de litri alcool pur.
    Valoarea accizei ar ajunge la 7,5 lei/ litru, pentru ţuica de 30 de grade sau la 11 lei/litru, pentru cea de 50 de grade, conform calculelor noastre. În prezent, ţuica se vinde cu circa 20 lei/litru. Pentru o producţie de peste 50 litri alcool pur, acciza este dublă!
    @SORIN: decat prostii cu ,,blocatul de stazi” mai bine realitati ca insultarea revolutionarilor de catre mazare-psd si, mai ales, cazul ROSIA MONTANA: dupa ce guvernul ponta-usl a aprobat inceperea exploatarii vine mincinosul ponta-psd si ne spune ca el in Parlament va vota contra! Il crezi?

  11. Rise Project publică documentul care a cedat practic dreptul asupra aurului de la Roșia Montană: licența de exploatare.
    Timp de paisprezece ani, licența a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale unei mari afaceri românești, fiind actul care a dezbinat peste un deceniu societatea civilă, guvernanți și compania dezvoltatoare. Licența a fost acordată, în 1999, companiei statului Minvest, fără licitație, iar un an mai târziu, a ajuns, tot fără licitație, la compania privată Roșia Montană Gold Corporation (fosta Euro Gold Resources). În ultimele luni, autoritățile guvernamentale au promis că vor urgenta desecretizarea licenței. Marți, 27 august 2013, Guvernul și-a asumat un proiect de lege prin care dă undă verde exploatării de la Roșia Montană, fără ca în prealabil să publice cel mai important document din această afacere. Proiectul guvernului este primul pas spre desemnarea proiectului de la Roșia drept proiect de utilitate publică, ceea ce ar permite companiei să-i exproprieze pe localnicii care se opun proiectului fără ca aceștia să poată contesta în instanță procedura. Iata mai multe contracte de împrumut care arată cum statul, după ce a cedat gratis și fără licitație licența către compania Gabriel Resources, a ajuns să fie dator cu aproape 40 de milioane de dolari către aceeași companie. Contractele de împrumut pentru finanțarea afacerii demonstrează cum statul nu poate încasa niciun dolar din dividente până la momentul la care Roșia Montană Gold Corporation nu va returna împrumuturi de sute de milioane de dolari către acționarii săi privați.

    Afacerea Roșia Montană a început cu o minciună

    Pe 5 septembrie 1995, Regia Autonomă a Cuprului Deva, firmă deținută de statul român și denumită în prezent Minvest SA, a anunțat în ziarul Adevărul că este în căutarea unui partener străin pentru a exploata sterilele cu conținut de metale prețioase din iazurile de decantare de la Roșia Montană. Firma statului dădea chiar un termen de 30 de zile pentru ca firmele interesate să depună ofertele la sediul regiei. Iată însă că în proiectul contractului de societate care a dus la înființarea firmei mixte (n.a.-Euro Gold Resources care în prezent se numește Roșia Montană Gold Corporation) ce încearcă acum să exploateze aurul de la Roșia este menționat că firma Gabriel Resources, partenerul străin de la Roșia, a câștigat licitația având ca obiect procesarea iazurilor aurifere pe data de 4 septembrie 1995, adică cu o zi înainte să fie făcut anunțul din Adevărul.
    PD-L-istul Boc s-a opus, ponta-psd si cel mai murdar guvern al RO continua vanzarea de tara inceputa de inaintasii lor de la pdsr.

  12. Miliardarul israelian Beny Steinmetz, care detine indirect o parte din actiunile proiectului de la Rosia Montana, a fost acuzat de spalare de bani si coruptie. Saptamana trecuta, autoritatile din Franta si Elvetia au organizat descinderi la birourile firmelor sale, pentru a investiga cum a obtinut acesta drepturile de exploatare a unui zacamant din Republica Guineea. In acelasi timp analistul politic Cozmin Gusa, patron al postului Realitatea TV, crede ca e posibil ca presedintele Traian Basescu sa aiba cunostinta despre un eventual caz de coruptie al premierului Victor Ponta in chestiunea Rosia Montana, spunand ca nu-si explica altfel pozitia sefului Guvernului, care a sustinut proiectul ca premier, declarand apoi ca nu-l sustine ca deputat.

  13. Uraaaaa!!! După mike maimuţa portocalie….avem la socializare şi-o populară băsistă…Leila ,Lelia…Leiliţă Lola băs,chilotei albi…sigur ai;ai şi-un prost de te ţine…fă femeie postacă,fă da’ ciorbă ştii să faci?))Zi repede o reţetă de acritură că am greaţă de tine şi de mikul pdlist….şi borăsc bunătatea de şpriţ băut la …alegeri..cu tot cu mici)))

  14. Nu vă mai daţi rotunzi, lăsaţi populaţia din zonă să hotărască. Prefectul de Alba a declarat că, chiar dacă referendumul din decembrie 2012 n-a depăşit 60% ca participanţi, peste 80% din cei prezenţi, s-au exprimat în favoarea exploatării. Măi „Mike” şi alţi „cunoscători”, lăsaţi oamenii zonei
    să-şi asigure viitorul aşa cum cred de cuviinţă, fiindcă, vorba cuiva, protestatarii din capitală, clienţi ai barurilor şi cluburilor de fiţe, nici nu ştiu, dacă-i întrebi, în ce judeţ se află Roşia Montană. Nu cred, vorba prefectului de Alba, că trebuie să-i „plimbe” grija pe cei din Tulcea sau Botoşani. Şi din Ialomiţa, aş completa eu.

  15. Vazand ce posteaza ,,Danut” nu-i asa ca ,,psd-ist idiot” este un pleonasm? In afara sa insulti, ce mai stii, gretosule? Chiar nu va este rusine, usl-asi nenorociti?!? Musca-v-ar cainii fara stapan din Ialomita!

  16. @Mike Marş d’aci, câine….ia-o şi pe Cruleila,că-i groasă…vă eutanasiază ăştia roşii…nu mai ţine cu pixelu’albastru şi..”poate a zis ceva copilul,poate a înjurat javra băsistă”)))

  17. Legea nr.227/2002, care prevede eutanasierea cainilor ce nu sunt revendicati in doua saptamani de la capturarea lor pe domeniul public A FOST CONTESTATA DE psd la Curtea Constitutionala. Astfel, prin blocajul parlamentar al psd s-a ajuns la situatia de acum…In plus: ce ce, in chiar zilele in care DIICOT merge dupa doi ministri- Videanu si Vosganian- acuzati ca au favorizat o firma privata in detrimentul avutiei publice, ducand la sapa de lemn compania nationala de gaze, candva mandria resurselor noastre nationale, ministrii Barbu-psd, Plumb-psd si Sova-psd au curajul sa semneze o propunere legislativa contra avizului ministerului Justitiei, pentru care peste un an pot ajunge si ei in puscarie? Legat de Rosia Montana, tovarasi…pardon, HOTILOR, MINCINOSILOR, PROSTILOR!

  18. In campania electorala scriai despre Ionascu si UNGHIA sa.. scriai despre ceilalti contracandidati ai lui Ionascu ca nustiu ce n-au sau ca n`ar fi buni de primari .. Acum scrii de nea Ciuperca care o sa iasa din Consiliu judetean cu picioarele `nainte .. ca impotent e de mult din toate punctele de vedere… Cu toate partidele ai ce ai.. PSD-ul nu-i bun, PD-L nu-i bun .. PNL-ul nu-i bun … Refacem PCR daca-i cazu… Tu de bine nu stii sa scrii? aaa.. uitasi ca tu tii cu adevarul si lupti pentru adevar pana-n panzele albe.. care s-au cau incenusat … ce sa zic .. succes mai departe.. te-as sfatuii sa candidezi la primaria Slobozia poate te-or vota vreo 2-3 acolo sa iesi consilier.. sa le rupi gura la toti .. ca tare-n clanta vad ca esti

  19. Ce de mămici dăştepte… dar asta a politichiei zic io că ne abureşte.Păi ce vrei nesătulo să-ţi facă doamna Ghinea?Ţi-a spus ce rele făcură toţi şi-ţi arătă cât sunt unii de hoţi.Io nu-mi aduc aminte să fi văzut că ne făcu vreo recomadare..”Votaţi pe xulescu că are capu’mare şi-i cu partid mai tare”…sau să scrie de bine(pe bani)şi să recomande proştilor ca tine vreun candidat controversat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *