Politică

PSD Ialomiţa – dezbateri în prezenţa superiorilor de la Centru

PSD vizita FB 1

20 – 22 septembrie: Alegerile prezidențiale 2019, perspectivele de dezvoltare ale județului Ialomița dar și ale RomPSD vizita fbâniei discutate în cadrul Cex-ului PSD.

Organizaţia PSD Ialomiţa a primit vizita superiorilor Daniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltării, deputat Roxana Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene, vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc, senatorul Titus Corlățean. Membri de frunte ai Organizaţiei au participat la dezbaterile din cadrul Cex-ului PSD desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit declaraţiilor care, din păcate, n-au fost transmise în spaţiul public decât pe paginile de facebook, în cadrul întâlnirii au fost abordate teme de interes pentrPSD vizita 2u scena politico-adminsitrativă a județului Ialomița, dar și a României, printre care:  situația proiectelor pe PNDL 2, ca principală sursă de finanțare pentru infrastructura locală, absorbția fondurilor UE, dar și obiectivele politice ale PSD pentru bunăstarea românilor și strategiile și obiectivele asumate pentru câștigarea alegerilor prezidențiale

 

Lasa un comentariu

2 + 16 =