Reguli noi privind dotarea operatorilor economici cu POS-uri

Distribuie articolul:

Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit şi cardurile de credit prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare. Reglementările anterioare prevedeau această obligaţie pentru persoanele juridice care desfăşurau activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizau anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei. Persoanele juridice obligate să se doteze cu POS vor putea oferi serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante. Avansul se evidenţiază distinct pe chitanţa emisă de terminalul de plată şi nu poate depăşi suma de 200 lei. Serviciul de avans în numerar nu este obligatoriu, acesta este o opţiune a operatorilor economici. Baza legală: Legea nr.191 din 19 iulie 2018 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial nr.642 din 24 iulie 2018. Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține și prin SPV ANAF a creat posibilitatea operatorilor economici de a depune, prin intermediul Spațiului Privat Virtual,  documentele aferente procesului de solicitare și atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale. Astfel, prin intermediul Spațiului Privat Virtual, utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale pot depune „Cererea de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județ/municipiul București sau a numărului unic de identificare din aplicația informatică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală” – Formular C 801 și pot primi „Certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale”. Formularul C 801 este disponibil pe site-ul www.anaf.ro la rubrica Servicii Online – Declarații Electronice. Informații despre completarea și transmiterea cererii, respectiv  documentele care trebuie atașate, se regăsesc în Ghidul  publicat pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,  în cadrul secțiunii Servicii Online/”Aparate de marcat electronice fiscale (case de marcat)” sau pot fi obținute telefonic, apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center la nr. de telefon (+4).031.403.91.60.  Agenția Națională de Administrare Fiscală a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obținerea numărului unic de identificare a caselor de marcat și le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Totodată, ANAF sfătuiește contribuabilii să depună formularul C 801 din timp, pentru a evita aglomerarea din ultimele zile. Pentru nedotarea cu aparatele de marcat definite la art. 3 alin (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, ANAF va aplica sancțiuni  contribuabililor mari și mijlocii, începând cu data de 1 septembrie, și contribuabililor mici, începand cu 1 noiembrie a.c., a comunicat Serviciul Relaţii publice şi mass-media din cadru ANAF

 

 

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *