Revoltător! Încă o amânare a finalizării lucrărilor la PARCAREA SUBTERANĂ

Distribuie articolul:

După cum vedeţi în fotografia ce însoţeşte acest articol de presă, lucrare trebuia finalizată la data de 31.12.2018. Adică, în ziua în care, slobozenii, ca toţi românii, sărbătoresc Revelionul. De reţinut că sub semnătura primarului care este Adrian Mocioniu, când prin vară am întrebat, ni s-a comunicat că la data de 31.05.2018, stadiul fizic al lucrărilor era de numai 49%. Cum ar fi putut fi finalizată lucrarea până la 31.12.2018, numai Mocioniu poate şti? Pentru a nu ştiu câta oară, însă, Primăria amână termenul de dare în folosinţă a acestui mult prea scump obiectiv de investiţii.

Cine crede că primarului Mocioniu sau celor din conducerii PSD Ialomiţa le crapă obrazul de ruşine, înseamnă că este atât de Piata 2credul încât riscă să fie considerat prost. Spunem asta, deoarece ca mâine se împlinesc  9 (nouă) ani de când s-a semnat Devizul general al obiectivului de investiţie.

Povestea acestei lucrări este una cunoscută cetăţenilor, deoarece presa a tot scris nu numai despre cât de inoportună s-a dovedit a fi această investiţie, ci – mai ales! – despre cât de dificilă s-a dovedit a fi construcţia acelei parcări subterane care a ridicat şi încă ridică mari semne de întrebare vizând corectitudinea viziunii proiectantului, dar şi corectitudinea firmei constructoare cu tot ceea ce presupune potenţialul tehnico-material şi cel al1 PROIECT forţei de muncă.  Pentru cei ce nu ştiu, reiterăm informaţii. Pentru lucrările începute şi neterminate a fost contractat un credit de 25.400.000 lei. Adică, 254 MILIARDE lei vechi.

Documentaţia tehnică a fost elaborată la începutul anului 2010, având o valoare financiar-contabilă estimată la aproape 520 de MILIARDE de lei vechi. Mai exact 51.886.000 lei, din care C+M în sumă de 42.894.000 lei. Văzând o aşa însemnată diferenţă de bani între cele două mari sume, unii şi-ar putea închipui că a revenit firmei care a întocmit aşa-numita „Documentaţie Tehnică”. Doar că, din răspunsul oferit de către Primăria Slobozia, noi am înţeles că S.C. CONSILIER CONSTRUCT SRL (cea despre care, aceeaşi Primărie a ţinut să precizeze că este „membră a S.C. POYRY SRL ROMÂNIA”, ca şi când.., ce?) a încasat, în baza contractului nr. 28592 semnat în data de 22.07.2009, numai 106.512 lei, fără TVA. Până ce vom afla şi vă vom spune ce anume s-a întâmplat cu banii care nu ies la socoteală, să vă amintim ce ni s-a promis că va fi acolo, în Piaţa ce (nu) trebuia astfel modernizată, dar şi în Parcarea subterană ce (nu) trebuia primarie actualaconstruită.

Spaţii adecvate pentru desfăşurarea evenimentelor publice şi culturale, pentru relaxare, fântâni, o agoră, mai multe statui, zone de promenadă, precum şi o parcare subterană, cu o capacitate de aproximativ o sută de locuri pentru uzul instituţiilor publice localizate în zonă şi nu numai. Realizarea unei agore cu două fântâni aferente, dar şi a altor şapte fântâni pătrate şi şapte statui. Parcarea subterană (cea prevăzută la suprafaţă şi cu două fântâni) ar urma să aibă 98 de locuri, două accese pietonale, două grupuri sanitare publice adaptate şi persoanelor cu handicap locomotor, două ascensoare, spaţii tehnice, spaţiu anexă şi un acces carosabil. Parcarea din subteran va avea un regim de înălţime de 2,10 metri, iar suprafaţa construită ar urma să măsoare 33.432 metri pătraţi. Cum arăta parcarea din subteran aţi putut viziona, nu cu foarte mult timp în urmă, chiar aici, pe site-ul PARCARE constructorziarului, într-o filmare pe care o puteţi revedea tastând adresa https://www.ziarulstirea.ro/scandalos-piata-revolutiei-si-parcarea-subterana-stadiu-lucrarilor-49/ Când se va finaliza lucrarea, nu vă putem spune, deoarece nici primarul Mocioniu nu poate spune. Neoficial, însă, de „pe la colţuri” o fi auzit şi el că lumea vorbeşte despre presupusa neortodoxă înţelegere între Episcopie şi PSD. Despre ce e vorba, sigur că vă vom spune când şi noi vom verifica, din trei surse, informaţia „pe surse”

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *